joi


Spectacol pe apă- cele mai frumoase veliere din lume la Constanța



De mică visez la călătorii fantastice pe mări cu adâncimi de neimaginat, dornică să cunosc lumea-ntreagă și să trăiesc aventuri extraordinare, îmbarcându-mă când pe-o corabie alături de Sindbad Marinarul, când împlinind visul lui Tudoran pe-o navă alături de prieteni, cu toate pânzele sus. Cărțile au fost navele care m-au transportat în spațiu și-n timp în copilărie, scoțându-mă din peisajul ordonat și previzibil al cotidianului și livrându-mi la domiciliu adevărate aventuri, locuri exotice dar și prieteni de nădejde. Eram parte din echipaje fantastice, gata oricând să mă trezesc într-o nouă lume de poveste. 
M-am obisnuit, așadar, să nu ratez niciun eveniment ce ține de orice spectacol pe apă. În iulie 1999 orașul Rouen din nordul Franței a fost gazda unui festival magnific al velierelor, eveniment prezentat ca fiind ,,cel mai mare festival maritim al mileniului” și la care au participat multe dintre cele mai frumoase veliere din lume. În dane, pe o lungime de 7 km. erau acostate 30 de veliere mari, pregătite pentru această sărbătoare. S-au organizat concerte, reprezentații nautice, expoziții de pictură și fotografie cu peisaje maritime și focuri de artificii magnifice. Timp de 10 zile milioane de vizitatori s-au îngrămădit în dane pentru a vedea cele mai mari și frumoase veliere. Câteva erau neobișnuit de mari 100 m lungime cu vârful catargului la 50 de metri deasupra apei - Dar Mlodziezy (Polonia), Khersones (Ucraina), Statsraad Lehmkuhl (Norvegia) și Libertad (Argentina). Mie mi-a plăcut în mod deosebit cum o asociație de radioamatori s-a hotărât ca pe timpul festivalului să stabilească legătura radio între velierul Mir și stația spațială rusă Mir. După multe încercări nereușite, la 17 iulie, orele 22.27, legătura dintre velierul cu trei arbori și ,,tizul” lui din spațiu a fost în sfârșit, stabilită. Căpitanul Zorokhov i-a putut astfel vorbi comandantului Afanassiev aflat în stația spațială la aproimativ 350 km. deasupra sa. A fost un moment deosebit de frumos și o amintire minunată.
Black Sea Tall Ships Regatta a adus în 2014 la Constanța cea mai mare flotă de veliere din Marea Neagră. România a fost reprezentată de legendarul bric Mircea, care a sărbătorit 75 de ani de când se află în serviciul Marinei Române, și de velierul Adornate. La eveniment a participat și cel mai mare velier din lume, Sedov, care a fost construit în 1921 și are 117, 5 m. lungime.
După succesul primei ediții Constanța va fi și anul acesta gazda Regatei Marilor Veliere din Marea Neagră (SCF Black Tall Ships Regatta). Evenimentul va avea loc între 8 și 11 septembrie în portul Constanța unde sunt așteptate la start 13 veliere din 6 țări cu un total de 1000 de membri de echipaj. Acestea sunt navele participante la eveniment:
1. Adornate- România, clasa B
2. Vityaz- Rusia, clasa D.
3. Akela-Rusia, clasa D
4. Anna Maria- Rusia, clasa D5
5. Arial- Rusia, clasa C
6. Atyla- Spania, pavilion Vanuatu, clasa B
7. Kaliakra- Bulgaria, clasa A
8. Kruzenshtern- Rusia, clasa A
9. Mir- Rusia, clasa A
10. Mircea- România, clasa A
11. Nadezhda- Rusia, clasa A
12. Pogoria- Polonia, clasa A
13. Royal Helena- Bulgaria, clasa A
(Despre clasele velierelor
clasa A- nave cu velatură tradițională cu peste 40 m lungime totală
clasa B- nave cu velatură tradițională sub 40 de m lungime totală
clasa C- nave cu velatură modernă sub 40 m
clasa D- nave cu velatură modernă sub 40 de m, dar care au și velă spinnaker.)
În cele patru zile spectacolul pe apă oferit de nave și echipaje va fi completat de muzică, dansuri, gastronomie și artizanat specific zonei dobrogene, în general, dar și fiecărei etnii locale, în special. Evenimentul este organizat de Navigator Yacht Club în parteneriat cu Academia Navală Română, cu sprijinul Administrației Porturilor Maritime Constanța.

miercuri

Holidaynet - cele mai bune oferte de cazare

Din dragoste pentru România, cu scopul de a dezvolta turismul intern și de a promova zonele turistice din întreaga țară, Holidaynet a creat un portal online de rezervări, foarte simplu de utilizat, care cuprinde o rețea internațională de platforme destinate turismului - Holidaynet.ro, Holidaynet.hu, Holidaynet.com, Holidaynet.pl cu informații afișate în patru limbi. Turiștii au o impresionantă ofertă - sute de locuri de cazare de pe teritoriul României, cu informații reale, fără taxă de rezervare, cu prețuri actualizate și acces deosebit de facil spre interogarea tuturor datelor din portal. Deci, foarte simplu și eficient!
La Holidaynet vei găsi în cel mai scurt timp unități de cazare cu servicii impecabile și confort asigurat, în oricare zonă a țării dorești să călătorești, la prețuri fără concurență. Toate unitățile pot fi verificate și cu ajutorul recenziilor primite, lucru ce-ți va face alegerea și mai ușoară. Căutările pot fi efectuate de pe telefon, tabletă sau PC pentru că site-ul are cea mai practică interfață posibilă.
Și pentru că vara e aproape pe sfârșite, gândul meu zboară deja, inevitabil, spre vacanța de iarnă. Știm cu toții că iarna nu are farmec fără minunata Sărbătoare a Crăciunului, iar eu cred că noaptea de Crăciun este una cu totul aparte în Maramureș. Această sărbătoare este unică aici pentru că tradițiile nu au dispărut încă - portul, obiceiurile străbune din satele maramureșene, dar mai ales oamenii de aici sunt parte dintr-un loc mirific, autentic. Zona Maramureșului păstrează tradițiile de Crăciun intacte din cele mai vechi timpuri și face orice turist să se simtă mai aproape de spiritualitate. Nicăieri nu ai să auzi colinde mai frumoase cântate de feciorii satelor sau de un Viflaim jucat mai bine pe scenele din fața bisericilor decât în cele din Maramureș. Spectacolul oferit de colindători este extraordinar și încălzește sufletul oricărui vizitator venit să petreacă sărbătorile în nordul țării. 
Dar să mergi în Maramureș de sărbători nu înseamnă doar să urmărești obiceiurile și să mănânci mâncăruri tradiționale, perioada sărbătorilor poate fi un prilej bun pentru o plimbare cu mocănița la Viseu de Sus, o plimbare cu sania trasă de cai sau o vizită la bisericile de lemn din Maramureș, incluse în patrimoniul UNESCO, Mânăstirea Bârsana, Mânăstirile Rohia și Peri (cea mai înaltă biserică de lemn din lume) de la Săpânța.
Mai presus de toate acestea,  Crăciunul se rezumă la familie, iubire și dăruire. Iar dacă încă nu ai planuri, Holidaynet e sursa ta de inspirație cu care să-i surprinzi pe cei dragi și care recomandă peste 10 oferte de cazare Maramures, cu prețuri începând de la 50 de lei/noapte și cazare in Pensiuni cu facilități multiple: confortabile și primitoare, spațiu de joacă pentru copii, WiFi gratuit, acceptarea animalelor de companie, restaurant, parcare, etc, amplasate în zone de poveste precum Baia Sprie, Ocna Sugatag, Săcel, Săpânța, Șomcuta mare, Vadu Izei și Vișeu de Sus. 
Unitățile de cazare din Marmureș îmbină armonios confortul ultramodern cu arhitectura specifică locală iar mesele festive, atmosfera de sărbătoare simplă, pură, alături de peisaje fabuloase fac turiștii să se întoarcă de fiecare dată, ori de câte ori au ocazia. De aceea, cred eu, fiecare român ar trebui să petreacă cel puțin o dată în viață Crăciunul în Maramureș. Și pentru o astfel de experiență unică de sărbători, Holidaynet e un ajutor de nădejde.

vineri

Stare de bine și confort la domiciliu
http://www.constructii-piscine.ro

Marea este prima mea dragoste. Ador marea!!! Nimic nu mă liniștește mai mult decât muzica valurilor înspumate, pașii mei leneși pe nisipul fierbinte și fin sau razele soarelui care se joacă oglindindu-se-n apă și-n sufletul meu. Dar cui nu-i place marea?!... Eu n-am înțeles niciodată de ce există piscine la mare... Însă îi admir pe cei care au piscină în grădină, pentru că au marea acasă laei, în grădină.
Pentru că vara este pe sfârșite iar gândul meu este tot la plajă și relaxare, m-am gândit să-mi reamenajez spațiul de acasă și să fac și eu loc unei binevenite piscineAm studiat cu atenție oferta de pe piață și vă pot spune că Elcora Piscine mi-a atras atenția cu servicii și produse de înaltă calitate, cu o experiență de aproximativ 10 ani și peste 100 de proiecte de construcții și reamenajări atât pentru clienți privați cât și pentru societăți comerciale (ștranduri, bazine publice, centre de relaxare, etc.)
http://www.constructii-piscine.ro
Îmi doresc așa de mult o piscină, dar nu mă pot hotărî încă ce să aleg: o piscină realizată din beton Isoblok sau una cu structură metalică? Elcora Piscine ne asigură că oricare variantă o să aleg, voi avea  parte de confort sporit și calitate la cel mai bun preț. 
Până la urmă, la ce bun să ai o grădină, dacă n-ai și piscină?! Pentru că, nu-i așa!?; nimic nu se compară cu o bălăceală alături de prieteni în apa călduță a bazinului, după o zi luuungă de muncă! 
Cum arată piscina visurilor tale?

joi

Să dăm un tur cu VIOTUR!


,,Lumea este o carte și cine nu călătorește, citește numai o pagină”- Sf. Augustin

Azi te învăț cum să călătorești ieftin și în siguranță!
Fie că este vorba de Germania, Anglia, Italia, Franța, Belgia, Austria, Suedia, sau Damenarca, cu VioTur faci alegerea perfectă. Fiind o firmă de transport de persoane care este recunoscută pentru ofertele avantajoase oferite pentru biletele de autocar, condițiile optime de transport și un grad de siguranță crescut, VioTur transportă anual în țările europene circa 500.000 de călători, garantând că, indiferent de țara aleasă ca destinție, vom beneficia de transport la adresă cu autocare moderne și șoferi experimentați.
Dintre toate modalitățile de a călători în străinătate cei mai mulți români preferă călătoria cu autocarul, considerându-l cel mai avantajos mijloc de transport. Bineînțeles că, atât transportul cu avionul cât și transportul cu mașina personală au avantajele lor, dacă faci un raport între avantaje și dezavantaje, cu siguranță vei alege transportul cu autocarul. În plus, poți aduce un impact pozitiv asupra mediului înconjurător, gândește-te doar, cât de mult s-ar reduce poluarea dacă toți cei care circulă cu mașinile personale ar alege să călătorească cu autocarul. (și cu siguranța veți găsiți cele mai ieftine bilete autocar Romania Anglia prin Viotur, vă asigur- cu prețuri începând de la 80 lire/bilet). 
Majoritatea românilor care muncesc în străinătate preferă acest mijloc de transport tocmai pentru că este cel mai avantajos. La VioTur plecările în străinătate se fac aproape în toate zilele săptămânii, c-un orar deosebit de flexibil, din mai toate marile orașe ale țării (București, Oradea, Craiova, iași, Suceava, Târgu-Mureș, Brașov, etc.) cu autocare moderne care dispun de un confort sporit pentru deplasările pe distanțe lungi. 
Cel mai des călătoresc în Germania. Acolo stau cumnații mei pe care-i vizitez de cel puțin două ori pe an. De curând am căutat transport persoane Gemania cu Viotur și am găsit bilete începând de la 110 euro și reduceri suplimentare (dacă sunați direct la VioTur - 0749990967 sau comandați bilete pe site-ul viotur.ro), în afară ce cele standard pentru pensionari, copii, studenți, clienți fideli sau grupuri. VioTur efectuează zilnic plecari microbuz Romania Germania oferind cele mai bune condiții - dotările din autocare fiind deosebit de bune (scaune rabatabile, aer condiționat, toaleta, sisteme audio-video). În prețul biletului este inclus un bagaj de până la 40 de kg. ce va fi depozitat în compartimentul autocarului destinat bagajelor, precum și un bagaj de mână (geantă, rucsac) ce poate fi luat în interiorul autocarului.
http://www.viotur.ro
Dacă vrei să călătorești în siguranță, cu siguranță VioTur e alegerea perfectă!

miercuri

A apărut Testarea #6

-emisiune cu și despre gadgeturi-


A apărut cea de-a șasea ediție a emisiunii TESTAREA, prezentată de Marius Călugăru, de la Blogatu.ro. În această ediție prezintă 3 gadgeturi foarte interesante: smartphone-ul Allview X3 Soul PRO, camera de acțiune Evolio iSmart 4K și boxa Ultimate Ears Boom 2.


Vă recomand să vă abonați la canalul de YouTube TestArea pentru a fi la curent cu cele mai noi review-uri și unboxing-uri ale celor mai noi device-uri.

Ce i-ați recomanda pentru teste? 

luni

Accesorii utile pentru litoral


Îți faci planuri pentru câteva zile la mare? 
Și eu mi-am făcut; pentru că abia aștept să mă bucur de o vacanță prelungită pe litoral. 
Bine, șefule, măcar de o zi de plajă... Așa-i ok!?
Dar fie că stăm câteva ore sau câteva săptămâni, trebuie să fim pregătiți pentru orice. Și pentru că mă gândesc și la tine, prietene, și știu cât de greu îți este să ții minte fiecare lucru pe care trebuie să-l iei la mare, o să-ți spun doar că o ținută de plajă e completă dacă știi s-o pui în valoare cu câteva accesorii estivale de bază: pălării și ochelari de soare, eșarfe, pareo și bineînțeles, câteva încălțări comode. Eu, de exemplu, n-aș suporta nicio zi la mare fără ochelarii de soare preferați! Așa că ai mare grijă, cu cât te pregătești mai devreme, cu atât riscurile de a uita ceva important, scad! Cel mai important accesoriu, însă, este geanta de plajă! Din rafie, pânză sau din plastic, trebuie să fie foarte încăpătoare și bine compartimentată - cu cât mai multe buzunare, cu atât mai bine. Acum geanta de plajă a devenit soră bună cu geanta de oraș iar fashionistele știu ele ce spun, și știm că toate sunt extrem de pretențioase. Pentru că anul acesta accentul cade pe accesorii, iar plaja seamănă din ce în ce mai mult cu un podium, accesoriile devin cele mai importante prietene ale doamnelor. Nu căuta accesorii foarte scumpe, care să atragă atenția și să devină ținta hoților și mai ales nu da banii aiurea pe chestii care nu-ți trebuie. Se știe că trebuie să ne alegem accesoriile așa cum ne alegem și prietenii, adică cu mare grijă! 
Mare atenție și la costumele de baie! Anul acesta doamnele și domnișoarele care țin să fie în ton cu moda trebuie să renunțe la acei bikininei minusculi în favoarea modelelor cu talie înaltă. Costumul de baie la modă nu este pentru cele care vor să se bronzeze fără dungi, ci pentru cele preocupate mai mult să arate bine pe un iaht sau pe vaporașe!
Așa că eu, ca să împușc doi iepuri dintr-o lovitură mi-am comandat un costum de baie în tendințe de la ZorileStore cu speranța că voi câștiga unul din cele trei premii puse în joc. Sper că ați auzit de această minunată campanie - orice produs cumpărat de pe zorilestore.ro te poate trimite un week-end la Vama Veche cu micul dejun și cu cazare asigurate de Sandalandala, împreună cu șapte prieteni. Sună tentant, nu!?

sâmbătă

Toți copiii care se vor naște de la 1 ianuarie 2018 vor primi 10.000 de euro de la statul român

Este o propunere făcută de reprezentanții Partidului Noua România, care vor prin această măsură să îi ajute pe tineri să își continue studiile, să își deschidă o afacere sau chiar să cumpere o casă. Statul, potrivit acestui proiect, deschide un cont la CEC Bank la nașterea copilului, în care virează apoi câte 300 de lei lunar, astfel că la aniversarea majoratului să se strângă, cu tot cu dobânzi, suma de 10.000 de euro.
Conform acestui proiect, banii vor putea fi utilizati doar în momentul în care copilul a împlinit vârsta de 18 ani și poate demonstra că a absolvit 12 clase. Acești bani pot fi folosiți doar de către titulari și numai pentru studii universitare, pentru a-și cumpăra o locuință, pentru a-și deschide o afacere sau pentru a se trata de vreo boală, în caz că este un tratament mai costisitor. În cazul în care titularul moare, banii nu sunt moșteniți de familie și se întorc la stat.
În plus, pe lângă acest depozit bancar, de la 1 ianuarie 2018, copiii cu vârste cuprinse între 0-18 ani vor primi o alocație de 300 de lei. De la vârsta de 6 ani, alocația va fi acordată doar dacă copilul este înscris la școală. 
Legea depozitului bancar înființat la naștere are rolul de a recompensa fiecare copil născut în țară și de a-l ajuta să aibă un start bun în viață, dar și pentru a crește gradul de educație. Astfel, inițiatorii proiectului își propun să crească natalitatea și să sprijine copiii la educație și dezvoltare personală, să fie un adevărat suport pentru familiile nevoiașe.
Așteptăm cu nerăbdare ca acest proiect să fie implementat ca lege în România. Credeți că are sorți de izbândă?

miercuri

A venit ziua cea mare!


Dragii mei prieteni de la Asociația ,,Salvează o inimă” au lansat de curând pe site o ,,unealtă” foarte eficientă; poate că ai observat-o și tu, dar nu ai băgat-o în seamă sau nu știai la ce folosește. Totuși, deja 30% din membrii comunității care s-a format în jurul misiunii nobile de a salva vieți, s-au abonat deja la notificările de tip ,,clopoțel”. Dacă nu ai reușit să te abonezi până acum, te invit cu mare drag să o faci, pentru a fi mai aproape unii de alții și astfel, să cunoști cât mai multe detalii despre copiii pentru care donezi și să afli toate noutățile cu privire la starea lor de sănătate.
Pașii sunt foarte simpli- te poți abona atât de pe calculator, cât și de pe telefonul mobile sau tabletă (valabil pentru browserele Google Chrome și Mozzila Firefox):
2. Apasă clopoțelul din stânga jos(ca în prima fotografie)
3. Apasă ,,Abonează-te” (ca în a doua fotografie)
4. Vei primi un mic pop-up (pe calculator, stânga sus, pe telefonul mobil sau tabletă-jos) unde trebuie să apeși ,,Permite” și...GATA!
Dacă nu ai reușit, nu ezita să ceri ajutor pe FB prietenilor Vlad Placinta sau dr.Tanase Tasente și îți vor oferi orice informație vei dori.



Dacă nu știai, Asociația ,,Salvează o inimă” a fost înființată pe data de 17 decembrie 2012 și a reușit să salveze, până în prezent, peste 100 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 760.000 de euro și din campanii de SMS, de peste 120.000 de euro.
Abonează-te și vei face și tu parte din comunitatea oamenilor de bine din întreaga lume!

marți


Flanco- mereu peste așteptări


Nu de puține ori am fost nevoit să sun într-un call center și de cele mai multe ori, timpul de așteptare ca să-mi răspundă cineva la telefon a fost mai mare decât timpul efectiv pe care l-am petrecut aflând informația dorită.
Când am aflat că Flanco, după părerea mea cel mai eficient retailer autohton de produse IT&C, electonice și electrocasnice, se laudă cu un maxim de 40 de secunde, mai că nu-mi venea a crede!
Iată experiența mea cu serviciul suport clienți Flanco :
Se observă că Flanco a muncit mult la îmbunătățirea timpului de așteptare. De când a fost lansat SUPORT CLIENTI NON-STOP  un operator este mereu disponibil 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână pentru a răspunde la orice întrebare și pentru a te ajuta cu informațiile de care ai nevoie. 
Flanco și-a propus să răspundă la fiecare apel în maxim 40 de secunde și urmărește să reducă permanent timpul de preluare a apelurilor. În primele două luni de la implementarea serviciului, majoritatea apelurilor au fost preluate în cel mult 20 de secunde.
Poți apela și tu #suportclientinonstop (037.447.71.00 sau 021.203.81.70) pentru a obține informațiile de care ai nevoie despre orice produs Flanco te interesează, despre plasarea unei comenzi și procesul de livrare, despre oferte sau campanii, soluții de finanțare, plata în rate sau cu cardul, despre factură sau garanție, despre returul produselor comandate sau cardul de fidelitate Mereu Flaco.
Pentru că #flanco este mereu peste așteptări!

luni

Aventuri la început de șoferie




Încă din perioada când mai completam chestionare auto și aveam fantezii cu un Renault Clio grena, îmi promisesem că voi fi o excelentă șoferită și voi circula corect și, deci, legal, fără să încasez vreo amendă sau sancțiune, fără puncte luate sau măscări la volan. Dar cum eu circul mai mult prin București, să nu înjuri la volan e mai greu decât să ții post. Cine mă cunoaște în viața reală știe că mai scap câteodată, cumva, câte-o înjurătură la volan, adică mă exprim mai colorat, decât de obicei; dar, sincer, am văzut alții cu defecte mult mai mari. 
Până-n vestitul examen drpciv (căci și-acolo am scăpat una zdravăn de colorată), o făceam numai la meciuri, la Tv, bar sau stadion, depinde de locație, stare sau ambient, și foloseam clasicele ,,fir-ați ai dracu/”, ,,lua-te-ar dracu/”, etc. Cu Grijania și Mnezeii, doar joia, că mă trag din popor ortodox.
Mama, de fiecare dată când merge cu mine-n mașină (vă dați seama că mă abțin și eu cât pot...) îmi spune: ,,...nu înțeleg de ce se înjură șoferii în trafic, doar sunteți pe aceeași șosea, aceeași bandă, sunteți colegi de trafic. Așa faceți și la muncă, vă înjurați colegii?! (mama a fost profesoară, acum e la pensie, ca să înțelegeți de ce sunt obligată, totuși, să mă abțin, cât de cât). Ai auzit, sper, că injuriile sau semnele obscene la adresa altor participanți la trafic este contravenție. Ai grijă, de câte ori arunci pe geam un sfânt, un drac, o mamă (aici deja ridicase vocea), arunci și câteva sute de lei. Ai bani la tine sau trebuie să-ți dau eu, ca de fiecare dată?!” 
Mă gândesc uneori că dacă s-ar aplica legea asta de care zice mama cu atât foc, ar fi mai simplu și mai ieftin, evident, să-l claxonezi pe tip, să-i faci semn să tragă pe dreapta, și-n-jurături să vă băteți, vă răcoriți și gata, la drum. Chiar dacă insulta e și ea contravenție, nu se încadrează în codul rutier, nu rămâi fără permis. Nu-i spun mamei ce gândesc, că cine știe ce alte idei cu legi îi mai vin. Și iar vorbește fără virgule...Și rar se oprește până n-ajungem la destinație și trebuie să coboare. Uneori, nici acolo, că se apucă să povestească tuturor ce bine șofează fii-sa.
Când mi s-a născut primul copil am crezut că automat vocabularul de ,,șofer bucureștean”(cum spune, ironic, mama) mi se va ajusta corespunzător, eliminând din utilizare tot ce aruncam în mod cuvios asupra câtorva (bine, recunosc, majorității) participanților la trafic. Și, curios, a și funcționat, cu mici rateuri (nimeni nu e perfect!), până când fiica mea a făcut vreo trei, patru anișori și mă forța să-mi cer scuze de fiecare dată când îmi scăpa vreo ,,colorată”. Nu știu dacă a fost strategia maică-mii sau nu, dar a funcționat destul de bine - recursivitatea fiind-mi redusă maxim!
Acum reușesc să conduc cu copilul în mașină fără să vorbesc urât, în schimb pe mama o fac să-l pomenească pe Domnul destul de des, încă. Și fără intenție din partea mea, desigur!

Voi cum rezolvați problema înjuratului la volan?

duminică

O altfel de Olimpiadă

Olimpiada Internațională de chimie

Sistemul educațional românesc produce genii pentru America.
Andrei Iliescu, elev de la Liceul Internațional de Informatică, s-a clasat pe primul loc în lume la Olimpiada Internațională de Chimie, luând prima medalie de aur a concursului cu 97 puncte din 100. El crede că studierea chimiei  i-a schimbat percepția despre lumea înconjurătoare pentru că așa poate înțelege cum funcționează biologic și chimic toate ființele vii. Chimia este ,,o știință care se dezvoltă în continuare, tot timpul se descoperă lucruri noi, nu stagnează, este într-o continuă schimbare și îmbunătățire”, apreciază Andrei.
Până în prezent, palmaresul său cuprinde șapte medalii de aur și două de argint la Olimpiadele Internaționale. Și-a dat seama încă din clasa a VII-a că îi este foarte ușor să învețe la chimie și datorită profesoarei care l-a învățat cum să studieze această disciplină. 
Anul acesta a terminat clasa a XII-a la liceul cu cei mai mulți olimpici internaționali- Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (ICHB). Din septembrie Andrei a hotărât că vrea să studieze în continuare chimia la Universitatea Harvard din Statele Unite. A avut de ales, printre altele, între Cambridge, Massachusetts Institute of Tehnology (MIT) și Harvard. 
După ce termină facultatea, Andrei se gândește să devină profesor universitar, să facă cercetare. 
,,Eu am avut niște profesori extraordinari, în special în școala generală, datorită unei profesoare m-am apucat să învăț chimie, ea a tras de mine să particip la olimpiade. De asemenea, în liceu am avut profesori care m-au ajutat să evoluez în continuare”, a precizat Andrei Iliescu, explicând de ce consideră această meserie o vocație.

sâmbătă

Fii eroul eroilor tăi!

,,Singurul handicap în viață 
este o atitudine nepotrivită”- Scott Hamilton


Jocurile Paralimpice din 2012 și 1960


Jocurile Paralimpice sunt evenimente de elită pentru persoanle cu dizabilități. Atleții cu dizabilități s-au întrecut în cadrul Jocurilor Olimpice înainte de apariția Jocurilor Paralimpice. Primul sportiv care a concurat la Olimpiadă, deși avea un picior artificial, a fost gimnastul George Eyster, în 1904. În edițiile din 1948 și 1952 Karoly Takacs (Ungaria) a concurat la probele de tir ale Jocurilor Olimpice de vară, deși avea brațul drept amputat. Înainte de debutul Jocurilor Paralimpice a mai concurat și Lis Hartel, un sportiv de echitație, care a și câștigat medalia de argint la proba de dresaj.
Prima competiție organizată pentru sportivii cu dizabilități a coincis cu Jocurile Olimpice de vară de la Londra, din 1948. În 1952 veteranii de război olandezi au participat alături de britanici la competițiile cunoscute și sub denumirea de ,,Stoke Mandeville Games”. Acestea sunt considerate precursoarele Jocurilor Paralimpice, organizate la Roma în 1960, unde au participat 400 de atleți din 23 de țări, și nu numai veterani de război. Prima participare a României la Jocurile Paralimpice a fost la ediția de vară în 1972 la Heidelberg, Republica Federală Germania.
Jocurile Paralimpice din această vară sunt la cea de-a 15-a ediție și primele organizate în America Latină. Se vor desfășura în perioada 7-18 septembrie 2016 la Rio de Janeiro, Brazilia, după încheierea Jocurilor Olimpice de vară. Anul acesta 4350 de sportivi din 176 de țări vor concura pentru 528 de medalii de aur în 23 de sporturi paralimpice.
Numărătoarea inversă pentru startul Jocurilor Paralimpice a început deja. O echipă destul de numeroasă va reprezenta România în lupta pentru medalii, susținută, ca și în ediția trecută, de experții în lactate superioare, Olympus, care a convins și ca partener de încredere al Comitetului Național Paralimpic. Astfel, în perioada iulie-septembrie Olympus direcționează Comitetului Național Paralimpic câte 50 de bani pentru fiecare sticlă promoțională de lapte de consum Olympus cumpărată, sprijinind eforturile CNP de a asigura accesul antrenorilor și sportivilor la concursurile naționale și internaționale, precum și accesul acestora la sălile de antrenament și echipamentele sportive necesare, alături de programe de nutriție.
Jocurile Paralimpice au scopul de a evidenția reușitele sportive ale participanților, nu dizabilitățile lor, cele mai recente competiții desfășurându-se sub deviza: ,,Arată abilitatea, nu dizabilitatea!”. Mișcarea competițională a evoluat de la începuturile ei, la prima ediție (Roma, 1960) participând 400 de sportivi în timp ce la ediția trecută (Londra, 2012) s-au înscris 4250 de sportivi.
 România a câștigat trei medalii în istoria Jocurilor Paralimpice- toate fiind câștigate de Carol-Eduard Novak, la ciclism. Sportivul a câștigat medalia de aur la proba urmărire C4 pe pistă, la Jocurile Paralimpice  de la Londra, 2012, și încă două medalii de argint.
Hai să fim alături de sportivii paralimpici și să îi susținem în lupta lor pentru o lume mai bună, în lupta pentru recunoașterea efotului lor. Să ne mândrim cu acești sportivi pentru că ei sunt cei care ne învață să ne concentrăm pe ceea ce avem și nu pe ce ne lipsește. Sportivii paralimpici, adevărații eroi ai vremurilor noastre, trebuie să afle că le suntem alături, sprijinindu-i și încurajându-i. Împreună putem să-i ajutăm să-și trăiască pasiunea! 

La mare cu rucsacul în spate



Oriunde te-ai duce, la mare, la munte sau la petrecerile în aer liber, vara aceasta Zorile îți asigură o prezență remarcabilă!

Zorile Store este o rețea de magazine offline și online care livrează rapid cele mai noi colecții de la branduri precum Puma, Northland Professional, Skechers, Vans, Le Coq Sportif, New Era, Lacoste, Ipanema și multe altele. Online, Zorile oferă o experiență unică de cumpărare prin vizualizarea 360 a tuturor produselor sale. Poți observa detaliile pe site chiar mai bine decât la raft. Am devit fan Zorile de la prima vizită, când ne-am întâlnit la Neptun, în 2007. M-au atras în primul rând promoțiile și producătorii de marcă de la care comercializează. În fiecare an abia așteptam să vină vara, să mergem la mare și să-mi vizitez magazinul preferat. Mare mi-a fost bucuria când i-am găsit și online, prin 2011! 
Călătoritul cu rucsacul este modul meu preferat de a spune ,,eu am plecat, nu-mi mai pasă de nimic!”. Pentru mine ,,rucsăcitul” nu este o fiță. Iubesc fiecare pas - îndesatul lucrurilor, umplerea fiecărui buzunăraș și apoi, strângerea chingilor laterale, ca să pară mai suplu. Ce păcat că nu sunt dotată și eu cu astfel de chingi! 
Nu îmi închipui nicio călătorie, la mare sau la munte, fără bătrânul meu rucsac, pe care l-am găsit la un super preț, tot la Zorile. Știți că iubesc promoțiile și știu unde se află cel mai bun preț la orice produs. 
Anul acesta Zorile a pregătit o campanie foarte interesantă: orice produs cumpărat până pe 21 august te poate trimite la Vama Veche, împreună cu 7 prieteni, în cel mai cool loc de camping - Sandalandala , în perioada 26-29 august.
Eu cu siguranță voi fi acolo pentru că fericirea înseamnă să faci și să ai parte în fiecare zi de lucrurile care-ți plac, fără să aștepți prea mult. Și doar de asta s-a inventat Zorile!
Să ne fie rucsacul ușor, deci!

vineri

Am găsit soluția împotriva căldurii!

Este ultima lună de vară și totuși temperaturile o mai iau razna, câteodată. În ultimii ani, datorită schimbărilor climatice, avem parte de temperaturi tot mai ridicate pe timpul verii iar căldura din locuințe devine de multe ori insuportabilă. Folosirea aerului conditionat pentru răcorirea locuinței pe timpul verii este soluția perfectă pentru dobândirea confortului termic.
Piața aparatelor de aer condiționat este în continuă creștere la noi în țară iar pe timpul verii vânzarea aparatelor de aer condiționat crește de 15-20 de ori față de celelalte luni ale anului, fapt ce demonstrează că achiziționarea unui astfel de aparat se face de cele mai multe ori sub impulsul momentului, sub presiunea căldurii insuportabile din spațiul de locuit sau de lucru.
În aceste vremuri, criteriul principal în alegerea unui aparat de aer condiționat este prețul, dar persoanle interesate ar trebui să țină cont și de capacitatea încăperii în care se va instala și de puterea aparatului, tocmai pentru a se asigura de cumpărarea unui produs potrivit exact nevoilor sale.
Ce-ați spune dacă eu v-aș recomanda aer necondiționat pe toată durata verii??? Cu transport și montaj în cele mai bune condiții. Ca să te bucuri de confort și de o climă optimă, necondiționată de problemele tehnice ce se vor ivi. De 10 ani o echipă cu înaltă calificare asigură funcționarea optimă a aparatelor de aer condiționat prin servicii de mentenanță, atât preventivă, cât și de igienizare și intervenție în cazuri de avarie. De ce să nu-i alegi pe cei mai buni!? Garantat, doar cu un clic pe http://www.aerneconditionat.ro/ poți să-ți alegi produsul cu cel mai bun raport calitate/preț/eficacitate/garanție. 
Pentru locuința mea, după ce m-am consultat, desigur, și cu un specialist ,,de-al casei”, am ales un aer conditionat  9000 BTU Daikin pentru că menține pe tot parcursul anului în locuință o temperatură ideală. Aceste aparate sunt eficiente energetic, performante și ușor de utilizat. Panoul plat și modern m-a atras de la prima vedere iar funcțiile sale și prețul extrem de rezonabil au făcut ca alegerea aparatului de aer condiționat perfect pentru locuința mea să nu mai fie o alegerea chiar așa de grea.
Dacă aceste însușiri se potrivesc la fix și dorințelor tale, iată și câteva caracteristici ale aparatului:
- panoul frontal plat, rezistent, potrivit oricărui tip de interior;
- funcția de baleiere pe vericală distribuie uniform fluxul de aer și temperatura în întreaga cameră;
- ceasul în format de 24 de ore oferă o mai mare flexibilitate pe parcursul zilei;
- funcționalitatea silențioasă pentru confort sporit.
Nu-i așa că vă doriți și voi aer necondiționat pe toată perioada verii?! Acum știți și unde să găsiți soluția împotriva căldurii.

miercuri

Sărbătorind copilăria cu jocuri de altădată


Săptămâna trecută am avut-o pe nepoata mea din București la mine, părinții ei fiind plecați în concediu și-mi făcusem deja planuri de distracție cu copila. Numai că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg...
Prima zi a stat mai mult în casă, cu tablețica în mână. Am zis că-i obosită și, oricum, mai aveam timp să-mi pun în aplicare toate planurile de distracție.
Așa că, în dimineața următoare, cum s-a trezit i-am spus că am ceva treabă în oraș și că trebuie să meargă cu mine. Am fost și la cumpărături, dar ochișorii ei erau tot la tabletă. Știam că mai am o șansă s-o fac să vadă, să simtă, să-i placă ce-i în jur, să socializeze, să copilărească, de fapt; și cu siguranță în parc se afla soluția la problema mea - copii fără tablete. 
Lupta mea cu tableta a luat sfarsit, copila uitând efectiv de ea. A desenat pe asfalt, s-a alergat cu fetele de vârsta ei, a sărit elasticul, s-a dat în leagăn, apoi a învățat să sară coarda...
- Îmi iei și mie!? a spus rugătoare...
Cum să nu-i iau!? Două îi iau. 
Timp de două ore a alergat de la un grup la altul, râzând parcă și cu sufletul. Când i-am spus că trebuie să plecăm, s-a întristat de-odată, dar i-am spus că poate să-și invite câțiva copii să se joace și acasă. 
- Cu ce să ne jucăm, că ei n-au tablete...
- N-avem nevoie de tablete, vei vedea! Mi-a sărit în brațe și-a alergat până acasă înconjurată de copiii veseli și gălăgioși. 
Dacă vă întrebați ce activități și ce jocuri am jucat în casă, am să vă vi le enumăr doar pe cele care au avut cel mai mare succes la copii:
- au construit cu nisip kinetic - un nisip de jucărie, care nu se usucă, nu se risipește, nu se lipește de mâini și nu se murdărește și, cel mai important, este 100% non-toxic. Copiii au fost foarte încântați iar ceea ce mă bucura cel mai tare era că nepoata mea se distra maxim, uitase cu desăvârșire de tableta ei. Astfel că jocul de-a constructorii a avut cel mai mare succes!
- apoi au făcut puzzle-uri cu animale și imagini frumoase sau cu diferite mărci de mașini, pentru băieți. Nu s-au ridicat de la masă până nu au terminat, niciunul!!!
- au jucat șeptica și rummy pe etalate, cu campionat cu tot, așa cum făceam și noi când eram mici...
- am avut și-un concurs de karaoke, la care s-a și dansat...

Când s-a înserat și-au trebuit să plece toți copiii acasă, nepoata mi-a spus că că s-a distrat foarte tare și i s-a părut că ar fi fost o sărbătoare.

Da, copilă, e sărbătoare, sărbătoarea copilăriei de altădată...

Susține și tu campania ,,Fii treaz la volan!”

De curând am aflat cu plăcere despre această campanie națională realizată în parteneriat cu Poliția Română, FPSV- Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, Radio România Actualități și APPA- Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor ce se desfășoară în perioada 11 iulie-11 septembrie 2016.
Campania ,,Fii treaz la volan!” se axează pe mesaje-cheie menite să crească nivelul de conștietizare a riscurilor la care se expue oricine urcă la volan obosit sau se lasă distras de smartphone în timp ce conduce. Se pune un acceant deosebit și pe riscul conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a diferitelor tipuri de medicamente.
Platforma treazlavolan.ro prezintă într-o formă structurată principalele elemente de care un șofer responsabil trebuie să țină cont, precum și statistici și studii din întreaga lume- care atestă importanța ce trebuie  acordată tuturor acestor aspecte.
Astfel că această campanie te încurajează să nu conduci obosit sau sub influența alcolului, să porți mereu centura de siguranță, să nu vorbești la telefon în timp ce conduci. O atenție deosebită trebuie să acorzi în trafic și bicicliștilor și motocicliștilor și să-ți adaptezi stilul de condus la calitatea drumurilor și a condițiilor meteo. Totdeauna, înainte de-a pleca la drum lung trebuie să verifici starea tehnică a mașinii tale. Mascotele acestei campanii (mașinuțele Ema și Teo) te ajută cu sondaje și concursuri deosebite având ca scop principal să transmită mesajul acestei campanii unui număr cât mai mare de șoferi, prin cât mai multe canale. 
Edotec Romania are chiar un concurs pentru bloggeri și un premiu pe care-l poți câștiga chiar tu! 
Campania este sustinuta și de nume celebre ca: George Ivașcu, Nicu Alifantis, Alexandru Petrovici, Dan Fințescu, DJ OLIX, Laurențiu Guran (ASHA Band) și Chinezu.
Dacă-ți pasă, contribuie și tu la diseminarea informațiilor!
FII TREAZ LA VOLAN! - ajută și tu ca acest mesaj să fie auzit în acestă vară, de câți mai mulți șoferi!

marți

MUSTAEV- pentru că merităm

Răspund provocării lansate de Paola și vă sugerez să faceți și voi la fel. Produsele MustaeV sunt preferatele mele în materie de cosmetice și dacă le vei încerca și tu, cu siguranță te vei îndrăgosti de ele.

N-ai auzit niciodată de MustaeV ?

MustaeV este un brand coreean care face furori printre blogger-ite. Cu o experienta de peste 60 de ani profesionisții MustaeV au pentru tine produse de machiaj, pensule și tot ce aveți nevoie pentru un make-up perfect, produse de cea mai bună calitate.
Eu folosesc de ceva timp fondul de ten, am devenit dependentă de el. Încerc, pe cât posibil, să folosesc produse cât mai bune, nu vreau să-mi încarc fața cu tot felul de imitații, la prețuri wow!
http://mustaevusa.com/shop/product.php?id_product=126
De obicei de la MustaeV folosesc Skinny Tint Foundation- nuanța beige. Este o nuanță puțin mai deschisă decât tenul meu, o folosesc pentru iluminare, deseori. Ce îmi place cel mai mult - că se uniformizează foarte bine după aplicare, nu încarcă porii. Preia, parcă, nuanța pielii, topindu-se efectiv. Bine, eu nici nu sunt de acord să-mi încarc foarte mult fața cu fondul de ten, folosesc de fiecare dată o cantitate foarte mică. Nu suport să-mi simt fața încărcată! Efectul final este, totuși, soft, mat și se menține fără probleme până seara, chiar dacă îl veți regăsi cu siguranță și pe ecranul telefonului. 

http://mustaevusa.com/shop/product.php?id_product=243Un alt produs care mi-a plăcut foarte mult a fost Maxi Volum Mascara- un rimel care oferă un volum surprinzător și un negru profund genelor. Când vine vorba de make-up, mascara este unul din cele mai populare produse cosmetice. Un mascara poate creea sau distruge un machiaj. Așa că vă sfătuiesc să vă alegeți cu grijă tipul de rimel pe care-l folosiți.
Acest rimel nu se întinde, nu se sfărâmițează și nici nu lipește genele -exact aceste lucruri m-au făcut să devin fan al acestui rimel.
Cu siguranță acestea sunt și așteptările tale de la un rimel, nu-i așa?
Aceste produse le folosesc cu plăcere și le recomand.
Voi ce produse MustaeV folosiți?

luni

Despre tine, femeie!

Femeia este ca o carte cu coperțile frumoase, strălucitoare, lucioase, doar dacă ajungi s-o citești, pagină cu pagină. Să-i înțelegi conținutul, răsfoind-o din scoarță-n scoarță, filă cu filă, mereu nouă, mereu alta, mereu mai frumoasă. O carte plină de pagini cu întrebări ciudate, complicate, care cer doar răspunsuri simple, de cele mai multe ori formate din 2 cuvinte: 
Te iubesc!, 
Imi lipsești!, 
Te doresc!...
Dacă găsești cartea perfectă, trebuie neapărat s-o citești cu mare atenție și dacă-ți plac mult unele rânduri, citește-le din nou; și-apoi citește-i-le și ei. Se va bucura.
Plină de taine, captivantă, frumoasă, dătătoare de viață, femeia este cireașa de pe tortul Creației, imaginea unui Dumnezau fascinant, plin de romantism și pasiune. 
Se spune că o femeie e foarte ușor de înțeles. E ca o carte deschisă... o carte de fizică cuantică scrisă în vietnameză.
E femeia chiar atât de greu de citit?
,,Ce e femeia? Nu știu, dar sunt multe”- Emil Brumaru
,,Femeile sunt al doilea mister al lumii”- Anne Rice
,,Nicio femeie nu e frumoasă sau urâtă până nu ajungi s-o cunoști”-Marin Preda
,,Descopeream femeia și, pe măsură ce înaintam, mă rătăceam în sălbăticia ei”-Ionuț Caragea
,,La începutul tuturor lucrurilor mărețe, se află o femeie.”-Alphonse de Lamartine
,,Femeia este iubită așa cum e iubită muzica, cum e iubit luxul. Este spirituală sau este sentimentală și este dorită. Dar ceea ce ea crede, ceea ce ea simte, ceea ce poartă ea în gând...nu interesează pe nimeni”.- Antoine de Saint Exupery
,,Femeia este forța motrică a vieții. Bărbatul este doar cheia de contact.”- Valeriu Butulescu
,,Bărbații au descoperit focul, dar femeile au descoperit cum să se joace cu el.”- Sarah Jessica Parker
,,Femeile sunt pasionate de matematică, își împart viața la 2, dublează prețul hainelor și adaugă întotdeauna 5 ani la vârsta prietenei cele mai bune.”- Marcel Achard
,,Marea întrbebare, la care nu știu să răspund, în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este următoarea: ce vrea, de fapt, o femeie?”- Sigmund Freud
,,Femeile sunt dădacele nostre în copilărie, tovarășele nostre în vremea maturității, sprijinul nostru la bătrânețe, consolarea noastră în nenorociri și victimele noastre în toate timpurile” - Sabatier
,,Când femeia spune NU înseamnă POATE; când spune POATE, înseamnă DA, când spune DA, înseamnă că nu-i femeie.” anonim
,,Uneori mi se pare că nu ești femeie, ci lumina care cade pe flori”-Virginia Woolf
,,Când am fost întrebat Cum ar fi bărbații fără femei?, am răspuns: În primul rând fericiți, apoi puțini, puțini, din ce în ce mai puțini.”- Mark Twain
Nu există femei perfecte, cum nici bărbatul perfect nu există. Femeile sunt minunate, când spun femeie ar trebui să înțelegi răbdare, zâmbet, vise, dragoste, eleganță, modestie, vorbe dar și fapte. E un om cu defecte, cu multe complexe, deseori vorbește prea mult și poate ascultă prea puțin, uită și iartă multe, se supără din orice și, deși îi face rău, cântărește fiecare cuvânt ce i s-a adresat.
Femeile știu să ignore, au învățat să nu urască, să ierte ușor, să uite chiar dacă-i deseori, mai greu, să ceară iertare, să-și recunoască lipsurile. Sunt puternice, nu cerșesc ajutorul nimănui, pentru că sunt sigure că vor reuși. Femeile sunt misterioase și pline de înțelepciune, având puterea vindecării în ochi, zâmbet și brațe- cu o singură îmbrățișare/privire poate alunga toate răutățile lumii.
http://femeipebune.lactacydromania.ro
Există femeia perfectă, femeia ideală? Poate că da, dar Lactacyd preferă femeile PE BUNE și vrea să le cunoască pe toate. Mama, sora , fiica, soția sau prietena ta sunt #femeipebune? Nominalizeza-le și puteți câștiga premii împreună!

Femeile sunt fix așa cum sunt, nu trebuie să le înțelegi, trebuie să le iubești. Și punct.