marți

 

Fericirea începe azi! 

Aici, într-o pizzerie neobișnuită! 




Am fost întotdeauna genul de femeie mai plinuță decât toate prietenele mele. Eram conștientă de faptul că aspectul meu fizic nu este unul prea plăcut și sănătatea îmi era pusă permanent în pericol, dar nu am depus niciun efort ca să slăbesc, niciodată. 
Îmi place să trăiesc în extreme, prea mult sau deloc; cred în povești și, deseori, evit realitatea. Leg greu prietenii, dar pe viață. Și cred că cel mai mult nu e prea multă, niciodată! Și când spun asta, mă gândesc întotdeauna la pizza, pentru că eu o ador! Dacă mi s-ar da zilnic să mănânc doar pizza, eu n-aș face nazuri! Ador pizza care vine la telefon și recunosc că mi-aș dori să întârzie, câteodată, 45 minute ca s-o mănânc gratis, dar cât mă bucur când o primesc fierbinteee!!!

O provocare neobișnuită


În urmă cu vreo trei luni, însuflețită de o rețetă citită pe un blog neobișnuit de interesant și incitant, totodată, am pus un pariu cu două dintre colegele mele de birou. Ne-am stabilit targetul, am hotărât cine și cât trebuie să slăbească și ne-am pus ca reper ziua de 1 aprilie (da, da, ziua păcălelilor). Spre deosebire de mine, fetele, ambițioase, au eliminat din alimentație zahărul, pâinea și sucurile acidulate și le-au înlocuit cu antrenamente și diete bazate pe proteine și salate. Eu am citit articole pentru gurmanzi și tot felul de rețete neobișnuite pe blog Dodo pizza, m-am deplasat în mașină exclusiv, am mai scăpat câte o negresă de casă sau un fursec, sperând că o să am timp să recuperez și într-o zi o să slăbesc cât alții-n zece, tot ceea ce mi-am propus. Evident, nu a fost așa. Cu toate că le vedeam pe fete cum se abțineau de la mâncărurile păcătoase, le vedeam cu echipamentul de sală în genți, eram convinsă că nu are legătură cu mine ceea ce li se întâmplă lor.

Trebuie să găsesc o miză mult mai mare! 


Așa că, pe 1 aprilie a.c., pe seară, când am primit dovada cu ,,proba cântarului”, am aruncat prosopul în ring și m-am declarat învinsă. Amândouă reușiseră să facă tot ce și-au propus. Au dat jos kilogramele în plus și au câștigat energie și o stare excelentă. Iar eu, mi-am plătit pariul: o invitație la una dintre cele mai sofisticate pizzerii din București: Dodo Pizza. Oricum, era în planurile mele de week-end, dar mărturisesc că aș fi preferat să ajung acolo de pe poziția învingătoarei și nu a învinsei. A fost o seară minunată în care am mâncat frumos și gustos și, ca întotdeauna, m-am bucurat de compania colegelor mele. Și în fiecare felie de pizza am savurat o simfonie de gusturi și arome

Un pariu fierbinte


Chiar dacă nu câștigăm mereu, trebuie întotdeauna să ne ținem de  promisiuni. Provocările fac mereu aventura mai interesantă, greșelile ajută la adaptarea rapidă în găsirea soluțiilor, iar experiența acumulată crește zilnic ca un aluat ușor, pufos și crocant de pizza în omul de mâine, de la vizionar la liderul care transformă planurile în realitate. Am pierdut un pariu, în loc să pierd niște kilograme și nu sunt mândră de mine. Dar îmi doresc să mă mobilizez și să scap, totuși, de kilogramele propuse. 

Poate că nu au fost acestea lunile câștigătoare, dar cred că e timpul să mai fac un pariu. Cu mine însămi. Și pentru a ajunge unde îmi doresc trebuie să îmi găsesc ritmul propriu. Iar limitele mi le voi impune tot eu, singură. 

Obișnuiesc să nu-mi stabilesc deadline visurilor! Cred că limita trebuie să fie visul, nu timpul în care el prinde viață! 


Fiecare om are visul lui: al meu e să slăbesc. E greu de împlinit, dar nu de nerealizat. Dacă e omenește posibil și depinde în primul rând de mine, atunci e un vis realizabil! Căci pentru fiecare vis mă pregătesc în mod special, deși el se desfășoară cu măsură, în ritmul în care mă apropii de el. E ca atunci când ai în față o pizza mare, pe care o savurezi încet, calm, felie cu felie. Până la capăt! Iar la capăt, te așteaptă premiul. Și spune cineva că trebuie să ne limităm la o pizza!? Sunt atâtea provocări în viață, atâtea visuri și tot atâtea sortimente de pizza! Unii ajung să guste din toate, alții așteaptă marea ofertă cu Promocod D777!!! Căci fiecare alege dacă trece prin viață într-un fel sau în altul. 

Deci, cine se prinde în următorul pariu cu mine!? Ați văzut că sunt șanse destul de mari să-l câștigați. Următorul, sigur, nu se va mai finaliza cu o ieșire la o pizza, că-mi place așa de mult, încât am impresia că acum am pierdut intenționat. Și cred că trebuie să găsesc o miză mult mai mare. Poate un aluat cu făină integrală, poate o vreme doar pizza vegetariană, cine știe!? Ceea ce știu sigur e că n-aș putea renunța nicicum la pizza!

Susține-mi motivația, dă-mi încredere și nu mă lăsa să mă abat de la plan,  Dodo Pizza! 




Articol Spring SuperBlog 2019

12 comentarii:

Emilia Oana spunea...

Nici eu nu as putea renunta la pizza. Chiar daca am vreo 56 de kg, tot mi se pare ca sunt grasa. Incerc sa ma abtin de la anumite mancaruri, dar nu pot spune nu pizzei.

Ioana Pavel spunea...

Tocmai mi-ai facut o maaareee pofta de pizza si cred ca maine stiu ce voi manca la pranz. :D

Georgiana Sabina spunea...

Bai e seara si desi am mancat la kfc, parca tot as manca o pizza.

Mihaela Nistor spunea...

Nu sunt fan pizza, dar cateodata dupa multe preparate sanatoase, mi se face un dor de o pizza buna!

Bratu Gabriela spunea...

si eu vreau sa slabesc, dar pizza o rezerv cam o data pe luna, ca sa nu exagerez. nu pot nici sa ma abtin de tot, dar nici sa o devorez

Mikyangel spunea...

Daca e vorba de Dodo e destul de greu sa-i rezisti, dar visele nu au deadline asa ca iti doresc sa ti se implineasca.

Unique by MM spunea...

Greu de (învins) renunțat la plăcerile vinovate, cum zic eu :)
Iar când vine vorba de pizza neobișnuită Dodo, se duce pe apa Sâmbetei toată grija pentru target, obiectiv, deadline sau alte asemenea :)

Anonim spunea...

Noi mancam destul de des pizza, e printre favoritele noastre.

Albu Steluta spunea...

Pizza cred ca ramane preferata cand vorbim despre ceva bun :)

Kamy Journey spunea...

Cand vine vorba de pizza sunt usor sensibila si cand am o astfel de bunatate in fata, fericirea vine de la sine

StylishCocktails spunea...

<3 si eu iubesc pizza!! si acum chiar mi-ai facut pofta de una... :*

Dincolo de nori spunea...

Pizza de la Dodo chiar e bună. Am încercat-o când am fost la București, zilele trecute.