miercuri


Femeile și tehnologia - review si unboxing pe BLOGATU.RO





Am constatat și eu, la fel ca și voi, că de cele mai multe ori femeile și tehnologia nu se împacă foarte bine. Multă vreme știința și tehnologia au fost considerate drept apanajul bărbaților, însă contribuția femeilor la dezvoltarea acestor domenii, nu poate fi ignorată, pur și simplu, descoperirile lor în aceste domenii fiind extrem de valoroase. Ce-i drept, nu se poate nega că există anumite domenii în care bărbații dețin supremația, iar pătrunderea femeilor pe astfel de tărâmuri, presupune întâmpinarea unor obstacole mai mult sau mai puțin vizibile, mai mult sau mai puțin conștientizate.

Tehnologia este uneori învelită într-un aer de mister și de obscur pentru anumite persoane care nu sunt tocmai în pas cu fluxul rapid al evoluției moderne. Însă lucrurile nu sunt atât de complicate pe cât pot părea la o primă vedere. Femeile preferă să știe lucrurile de bază cu privire la telefon, mașini, PC, jocuri pe calculator sau orice fel de aparatura hi-tech. Evident că există și excepții, dar majoritatea au nevoie de asistență în acest domeniu. Însă de ce să se păstreze această stereotipie? Este timpul ca și noi să evoluăm și să învățăm.

Pe parcursul vieții tot omul învață constant și se adaptează situațiilor noi la care este "expus". Astfel, și tehnologia poate fi privită ca o situație nouă de care trebuie să profităm. Tehnica modernă, tehnologia hi-tech nu este pentru a ne îngreuna și complica existența, ci pentru a o face mai ușoară. Nu avem în vedere aici scripturi de programare, modelare 3D, configurări de baze de date sau activități de profil, ci de lucrurile și dispozitivele pe care le folosim zilnic. 

Telefonul este primul și unul dintre cele mai ultilizate device-uri. De ce să nu știm mai multe despre el? Internetul deschide posibilitatea informării în orice domeniu și oferă răspuns la orice întrebare. Un telefon bun se definește printr-un telefon ce îmbină performanța cu necesitatea. Inițial limbajul tehnologic poate părea puțin dificil și brut, dar este și accesibil. Nu este un lucru rău să nu știi, este un lucru rău să nu vrei să știi. Oricărei femei i-ar place să aibă un laptop performant, un sistem audio super și un telefon mobil bun, dar sincer, pe cuvânt, dacă ne interesează cum funcționează, cum se numesc părțile minuscule din ele și cum ar putea să fie ,,tunate”.

Blogatu.ro e prietenul cu tehnologia

Blogatu este prietenul care-ți spune ,,pe bune” ce gadget ți se potrivește și pe care ți-l poți permite. Medic, un blogger de succes, pasionat de tehnologie, filme, mașini, muzică și divertisment de calitate, realizator de review-uri ale celor mai noi gadget-uri, Blogatu excelează în fiecare din aceste domenii. În marea lui grădină virtuală veți găsi de fiecare dată cele mai noi informații, descrieri, review-uri și cam tot ce avuți nevoie în materie de gadget-uri, pentru că lumea tehnologiei este, de fapt, Blogatu.ro. Și ca un blogger adevărat, pasionat de tehnologie, are și un canal de youtube - o emisiune cu și despre gadget-uri, la care vă recomand să vă abonați pentru a fi la curent cu cele mai noi review-uri și unboxing-uri la cele mai noi device-uri. Aici, pe canalul de YouTube Blogatu.roveți găsi cele mai noi lansări, unboxinguri și recenzii în detaliu. Toate acestea vă vor ajuta să aflați primele când se lansează noi dispozitive și cu ce noutate vin ele, astfel încât să fiți în permanență la curent cu tot ceea ce înseamnă tehnologie. Eu am încredere încredere în Blogatu, îi urmăresc toate videoclipurile de pe YouTube, care sunt foarte interesante. În general el apreciază și promovează gadgeturile românești Allview, fie ele tablete, telefoane, smart-watch-uri sau accesorii. Review-urile sale sunt scrise clar și prezentate și în format video, ceea ce este un plus mai ales pentru toate doamnele interesate. 

De exemplu, cel mai recent clip ne prezintă informații utile despre Samsung Galaxy A10 - un smartphone entry-level accesibil cu tehnologie de deblocare facială și un display generos


Așadar, dacă vreți să știți ce anume vi se potrivește și ce trebuie să vă cumpărați de la magazin, vă recomand să urmăriți review-urile lui Blogatu și să vă abonați la canalul său de youtube, pentru a fi la curent cu tot ceea ce postează. Numai așa vom putea fi și noi în pas cu tehnologia!

7 comentarii:

Luca Raluca spunea...

Foarte interesant! Chiar ma bucur de informatiile oferite de articolul tau! Pupici!

Anonim spunea...

Urmaresc si eu ceea ce ne impartaseste Blogatu prin experienta sa.

Mikyangel spunea...

De multe ori ma uit si eu la review-urile lui Blogatu atunci cand imi doresc un anumit lucru si vreau sa stiu daca chiar merita banii.

Mihaela Nistor spunea...

Bine de stiut unde putem gasi review-uri sincere la gadgeturi.

Albu Steluta spunea...

Este bine sa avem unde sa ne documentam daca ne intereseaza ceva dina cest domeniu:)

Catalina Coman spunea...

Ma bucur ca acum putem gasi ajutor in ceea ce priveste tehnologia. :)

Rokolla spunea...

Eu sunt paralela cu tehnologia si cand am nevoie de chestii noi, apelez la diverse tutoriale sau chiar la prieteni. Nu stiam de acest cont al lui Blogatu