miercuri

 Scările Levantului - Amin Maalouf




Amin Maalouf (n. 25 februarie 1949, în Beirut, Liban) este un romancier libanez, supranumit "Domnul Orient" în țara sa de adopție, Franța. Este un romancier prolific, foarte apreciat, fiind tradus în peste douăzeci de limbi. Amin Maalouf a debutat în 1983 cu eseul Cruciadele văzute de arabi, urmat de Leon Africanul (1986) și de Samarcand, în 1988, pentru care i se va decerna Prix des Maisons de la Presse. După această perioadă, scriitura sa cunoaște alte dimensiuni, urmând o serie de romane foarte bine primite de public și critică: Grădinile luminii (în 1991), Primul secol de după Beatrice (1992), Stânca lui Tanios (1993, distins cu prestigiosul Premiu Goncourt), Scările Levantului (1996), Identitățile ucigașe (1998), Periplul lui Baldassare (2000, încununat cu Premiul Jacques Audiberti-Ville d’Antibes).

Romanul ,,Scările Levantului” oferă o imagine atipică a istoriei europene și orientale, istorie zguduită de o mulțime de tulburătoare evenimente, având în centru un singur personaj central - pe misteriosul Ossyan. De fapt, întreaga carte pare a fi sub semnul conflictului: răsturnarea Imperiului Otoman, al doilea război mondial, începerea violențelor dintre evrei și palestinieni. Ossyan face parte dintre cei care se răzvrătesc împotriva acestor conflicte. Întreaga lui viață ajunge să fie o răzvrătire, chiar până în momentul în care se întâlnește cu străinul din prima pagină, căruia îi povestește întreaga lui viață. ne conduce fascinant într-un periplu prin timp, prin spațiu și prin viața unui om care este în căutarea unui rost în viață. 

Născut într-o familie ocolită de noroc și neobișnuită, tânărul Ossyan dorește să studieze, în vreme ce se vede împins de la spate de tatăl său pentru a lua mantaua neclară a revoluționarului. Refuză acest rol și pleacă în Franța pentru a studia medicina, cu complicitatea surorii sale. Acolo însă istoria îi conferă un rol deosebit și toate planurile se schimbă de vreme ce el descoperă un scop mai mare, eroismul, camaraderia și, cel mai important, dragostea. Eroul romanului este un erudit, un spirit iscoditor, adeseori ironic și, mai presus de orice, un excelent povestitor. Istorisirea lui, populată de personaje cu identități multiple, fragmentate, problematice, ne poartă printr-un univers plin de culoare și farmec, dar al cărui echilibru fragil este doar o iluzie care amenință să se sfărâme sub apăsarea istoriei. Astfel că, Levantul lui Maalouf devine o punte între lumi, o scenă pitorească a unei tulburătoare și dureroase povesti de dragoste. 

Maalouf se regăsește în galeria marilor povestitori orientali echipați de la natură cu abilitatea de a crea o povestea cuprinzătoare, care să ofere șansa cititorului să se regăsească în ea și în același timp să călătorească împreună cu eroul prin diferitele dificultăți care îi vor sta în față. Are o proză clară, limpede și un ritm alert, dar fiecare frază este cântărită. La fel ca o bucată muzicală fiecare pagină este bine scrisă reușind să creeze o legătură emoțională cu cititorul care va fi dornic să ajungă la ultima pagină pentru a afla deznodământul.

Personajul principal este foarte credibil și lesne de îndrăgit. Ossyan devine ,,vizibil” chiar dinainte de a apărea efectiv în scenă, datorită amintirilor atât de lejer povestite despre bunica și tatăl acestuia, personaje la fel de complete și complexe. Autorul reușește ca în scurte tușe să creeze o legătură emoțională cu destinul tragic al protagoniștilor. Cititorul trăiește alături de Ossyan fiecare răsturnare de situație și răsuflă ușurat în clipele de tihnă. Traversarea tuturor acelor greutăți va face finalul cu atât mai satisfăcător, lăsând totuși și cititorului un spațiu alb pe care-l poate completa cu propria viziune.

Fără să dezvălui finalul acestui roman tulburător, aș recomanda ca lectură și restul scrierilor lui Amin Maalouf – Leon Africanul, Periplul lui Baldassare, Samarkand, Stânca lui Tanios, dar mai ales studiul său tradus în 2019, Naufragiul civilizațiilor, o analiză în care ni se explică de ce toate spațiile cucerite de civilizație sunt amenințate de naufragiu. Pornind de la experiența personală ca observator acesta se referă la „șocurile seismice ale lumii arabo-musulmane”, care au replici în întreaga lume și istorie, responsabilitatea noastră fiind aceea de a ne dezmetici și de a încerca să ne explicăm aceste derive succesive ale umanității pentru a putea acționa, de a nu rămâne la stadiul de spectatori, cel la care evident ne-au redus aceste evenimente.

Ceea ce mi-a plăcut foarte mult la carte este bogăția fundalului istoric, de la ultimele zile ale Imperiului Otoman, la Rezistența Franceză, până la ruperea ordinii în Beirut. Dar, în ciuda perioadei lungi de timp, nu am văzut dezvoltându-se și caracterul personajului principal: el rămâne același ca la început: un idealist, un romantic și un nonconformist. Povestea este succintă, dar bogată și profundă în analiza și narațiunea personajelor, a perioadei, a neliniștilor, a culturilor, a generațiilor și a istoriei. Cu siguranță, nimic aici nu este superficial. ,,Scările Levantului” atinge ușor problemele identitare din unghiuri etnice și religioase. Una peste alta, este un scurt roman despre legături de familie, dragoste, probleme de identitate și disperare.

Cartea o puteți procura de la libris.ro alături de alte romane ale aceluiași autor, la prețuri fără concurență.

 
Citate preferate:

„Viața mea a început cu o jumătate de secol înainte să mă nasc, într-o cameră pe care n-am vizitat-o niciodată, pe malurile Bosforului.”
„Baku, Jacques, Bertrand, actele false, războiul, Rezistența — nu împlinisem încă douăzeci și șapte de ani și încheiasem o viață. În fața mea, alte vieți. Poate.”
„Fericirea ne trecea precum o frânghie aspră prin palme, nu aveam decât să închidem degetele și să strângem tare ca să nu ne scape.”
„Drumul lor în viață își poate afla mereu explicația într-o rană: un abandon, o trădare, o infidelitate. Iar rana asta e a doua lor naștere, singura care contează.”
„Nimeni nu bara zilele scurse ca pe zidurile pușcăriilor. Toți ne aflam acolo pe viață. O viață de zile identice. La ce bun să mai numeri?”

3 comentarii:

Alexandra spunea...

Content de nota 10 ;)

Sorina spunea...

Super articolul, big like pentru postare!

Elena spunea...

Super blog!