vineri

 Trei motive pentru care te vei îndrăgosti la prima degustare de băuturile vegetale ALPRO







Din 1980 ALPRO este pionier al plantelor, un guru al sănătății și a tot ce e gustos. De aceea, imposibilul devine posibil! Astfel, tu nu trebuie sa renunți la preaiubitul gust de lapte și nici sa faci vreun compromis, pentru că Shhh… THIS IS NOT M*LK îți oferă gustul mult dorit.

Pare imposibil, știu... Dar, doar așteaptă până la prima înghițitură și o să te convingi singur.

1. Gustul perfect de lapte

O-V-Ă-Z! Îți vine să crezi? Atât de simplu, dar atât de delicios!!!
Din plante pentru iubitorii gustului de lapte!

Shhh… This is Not M*lk este o băutură vegetală pe bază de ovăz, cu adaos de calciu și vitamina D, contribuind astfel la aportul zilnic din acești nutrienți esențiali. Ba chiar mai mult decât atât, nu conține zahăr. În plus, nu este doar o simplă băutură. Sunt, de fapt, chiar două! Ca toate gusturile să fie mulțumite, există două opțiuni. Gustul bogat și cremos al variantei Whole (3,5%) și gustul fin și blând al variantei Semi (1,8%).

2. ALPRO e foarte bun atât pentru tine, cât și pentru Planetă!

Alpro este un brand a căror valori sunt grija pentru tine, dar și pentru Planetă! Consumul de plante are un impact semnificativ asupra mediului. Cu cât mai multă lume consumă în meniul zilnic alimente pe bază de plante, cu atât este mai bine pentru Planetă, reducând emisiile de carbon. Poți contribui și tu la protejarea Planetei cu fiecare înghițitură! Alpro Shhh… This is Not M*lk este un produs pe baza de ovăz, ceea ce înseamnă că aduce o contribuție atât pentru tine* cât și pentru mediul înconjurător.

3. Această băutură minune conține calciu necesar pentru menținerea sănătății sistemului osos. 

Consumă Alpro ca parte a unei diete variate, echilibrate și a unui stil de viață activ.


Și iată cum te poți bucura acum mai mult de aceste minunate băuturi vegetale! 

Folosește codul de reducere ALPRO și ai 15% reducere la orice produs Alpro disponibil pe eMag în perioada 20 – 30.06.2022. 

Desigur, poți împărți acest cod de reducere cu prietenii tăi și, astfel, să vă bucurați împreună de gustul unic Alpro Shhh… This is Not M*lk!

O vară minunată în continuare!


 TEXT ȘI IMAGINE ÎN MASS-MEDIA. CONTRIBUȚII LA O SEMIOTICĂ A DISCURSULUI FILMIC - DAN CUREAN


    
    Fie că ne place sau nu, avem nevoie de mass-media pentru a transmite informațiile despre noi la cât mai mult persoane interesate posibil. O carte despre mass-media este, de fapt, o carte despre starea actuală a societății. Instituții cu acțiune directă asupra unei diversități de public, mass-media este un element intrinsec al organizării și funcționării mediului social. 
    Ne dorim sau nu, mass-media se conduce după câteva principii: senzații, râsete, lacrimi, sex și scandaluri. Pentru că mass-media folosește mai degrabă emoțiile noastre decât rațiunea, aspectul emoțional este foarte important în mass-media. În primul rând, mass-media este centrată în jurul relațiilor dintre oameni, iar contactele umane sunt, în primul rând, despre emoții și nu doar despre fapte simple. 

    Imaginea este un mod de transmitere a informației. Ea apare nu doar să completeze textul, adițional, ci este ea însăși text ce poate fi ,,citit” cu ușurință de orice ochi, nu doar de cel instruit pentru ca, la final, împletirea dintre verbal și iconic să aducă numeroase beneficii. Dacă totul e făcut bine, ,,ca la carte”, se creează o legătură strânsă între statutul cuvântului și al imaginii, între raportul dintre vizual și scriptual, intertextualitatea discursurilor scripto-vizuale, și receptarea acestora din punct de vedere comunicațional. Zic ,,ca la carte”, gândindu-mă la teza de doctorat a regizorului, documentaristului, realizatorului de televiziune și profesorului Dan Curean, ce se constituie, la o lectură atentă, într-un mic organon - simultan filozofic, semiologic și pragmatic - dedicat raporturilor dintre imaginea cinematografică și de televiziune și construcția de real a destinatarului-spectator, fie acesta aflat în spațiul public sau în cel intim. 
    ,,Text și imagine în mass-media. Contribuții la o semiotică a discursului filmic” este construită cu minuțiozitate și calm, cu o organizare de discurs de o precizie aproape farmaceutică dar și într-un limbaj fluent, simplu, lesne de parcurs. Această teză de doctorat se adresează atât spațiului academic propriu-zis (profesori și studenți), cât și acelor artiști și producători din lumea audio-vizualului interesați de o reflecție teoretică profundă cu privire la propria lor activitate de fiecare zi. Din acest punct de vedere, trebuie precizat că lucrarea poate și cu siguranță va servi ca tratat de specialitate, iar necesitatea alcătuirii ei mi se pare una incontestabilă (Miruna Runcan). Cartea o puteți găsi la libris.ro , alături de ,,Bazele imaginii de film și televiziune” a aceluiași autor.

    Consider că Dan Curean este o persoană competentă în acest domeniu, pentru că reușește să structureze foarte bine ideile și să evidențieze cu ușurință principalele aspecte din această temă. În plus, păstrează claritatea și simplitatea a ceea ce spune, fiind foarte puțin probabil ca mesajul lui să fie distorsionat.

    Revenind la relația text-imagine, este sesizabilă relația de congruență ce susține achiziția de cunoștințe prin dublarea informațiilor, altfel spus, un raport ,,tautologic” (repetarea unui termen pentru a-l accentua) între text și imagine, unde ilustrația exprimă cu fidelitate narativă conținutul textului ce este luat ca referent de bază. Este indicat ca imaginile să fie inserate printre rândurile textului astfel încât ochiul să poată ,,sări” cu ușurință de la imagine la text și invers, astfel fiind mai ușor de ,,citit” și asigurându-se o mai bună comprehensiune. Iar dacă se adăugă și emoții la informații, posibilitatea de a atrage atenția editorului va fi mai mare. Similar, ceea ce este scris cu majuscule sau litere cu o dimensiune mai mare decât celelalte reprezintă ceea ce privitorul/publicul țintă trebuie să rețină sau să identifice cu ușurință, informațiile esențiale. Dimensiune fontului scade pe măsură ce informațiile oferite sunt mai puțin esențiale, iar imaginea este cea care, alături de alte elemente paratextuale, comunică inițial.
    
Nici textul, nici imaginea nu au, separat, funcție ilustrativă, dar împreună, configurează sensul global al mesajului, emoționează pozitiv, au influență asupra noastră și modifică viziunea despre realitate, simțind în mesajul dat latura spirituală a acțiunilor practice.

În loc de concluzie...

Sfat: Cred că în comunicare nu există loc pentru frică. Nu trebuie să vă temeți niciodată să depășiți limita! Încercați să gândiți într-un mod inovator! Fiți neînfricați și riscați! Aceasta este unica cale de a transmite publicului țintă mesajul pe care îl aveți. Amestecați continuu toate ingredientele. Precum un bucătar. Apoi serviți „bucate” noi, delicioase și combinate!





miercuri

 Scările Levantului - Amin Maalouf




Amin Maalouf (n. 25 februarie 1949, în Beirut, Liban) este un romancier libanez, supranumit "Domnul Orient" în țara sa de adopție, Franța. Este un romancier prolific, foarte apreciat, fiind tradus în peste douăzeci de limbi. Amin Maalouf a debutat în 1983 cu eseul Cruciadele văzute de arabi, urmat de Leon Africanul (1986) și de Samarcand, în 1988, pentru care i se va decerna Prix des Maisons de la Presse. După această perioadă, scriitura sa cunoaște alte dimensiuni, urmând o serie de romane foarte bine primite de public și critică: Grădinile luminii (în 1991), Primul secol de după Beatrice (1992), Stânca lui Tanios (1993, distins cu prestigiosul Premiu Goncourt), Scările Levantului (1996), Identitățile ucigașe (1998), Periplul lui Baldassare (2000, încununat cu Premiul Jacques Audiberti-Ville d’Antibes).

Romanul ,,Scările Levantului” oferă o imagine atipică a istoriei europene și orientale, istorie zguduită de o mulțime de tulburătoare evenimente, având în centru un singur personaj central - pe misteriosul Ossyan. De fapt, întreaga carte pare a fi sub semnul conflictului: răsturnarea Imperiului Otoman, al doilea război mondial, începerea violențelor dintre evrei și palestinieni. Ossyan face parte dintre cei care se răzvrătesc împotriva acestor conflicte. Întreaga lui viață ajunge să fie o răzvrătire, chiar până în momentul în care se întâlnește cu străinul din prima pagină, căruia îi povestește întreaga lui viață. ne conduce fascinant într-un periplu prin timp, prin spațiu și prin viața unui om care este în căutarea unui rost în viață. 

Născut într-o familie ocolită de noroc și neobișnuită, tânărul Ossyan dorește să studieze, în vreme ce se vede împins de la spate de tatăl său pentru a lua mantaua neclară a revoluționarului. Refuză acest rol și pleacă în Franța pentru a studia medicina, cu complicitatea surorii sale. Acolo însă istoria îi conferă un rol deosebit și toate planurile se schimbă de vreme ce el descoperă un scop mai mare, eroismul, camaraderia și, cel mai important, dragostea. Eroul romanului este un erudit, un spirit iscoditor, adeseori ironic și, mai presus de orice, un excelent povestitor. Istorisirea lui, populată de personaje cu identități multiple, fragmentate, problematice, ne poartă printr-un univers plin de culoare și farmec, dar al cărui echilibru fragil este doar o iluzie care amenință să se sfărâme sub apăsarea istoriei. Astfel că, Levantul lui Maalouf devine o punte între lumi, o scenă pitorească a unei tulburătoare și dureroase povesti de dragoste. 

Maalouf se regăsește în galeria marilor povestitori orientali echipați de la natură cu abilitatea de a crea o povestea cuprinzătoare, care să ofere șansa cititorului să se regăsească în ea și în același timp să călătorească împreună cu eroul prin diferitele dificultăți care îi vor sta în față. Are o proză clară, limpede și un ritm alert, dar fiecare frază este cântărită. La fel ca o bucată muzicală fiecare pagină este bine scrisă reușind să creeze o legătură emoțională cu cititorul care va fi dornic să ajungă la ultima pagină pentru a afla deznodământul.

Personajul principal este foarte credibil și lesne de îndrăgit. Ossyan devine ,,vizibil” chiar dinainte de a apărea efectiv în scenă, datorită amintirilor atât de lejer povestite despre bunica și tatăl acestuia, personaje la fel de complete și complexe. Autorul reușește ca în scurte tușe să creeze o legătură emoțională cu destinul tragic al protagoniștilor. Cititorul trăiește alături de Ossyan fiecare răsturnare de situație și răsuflă ușurat în clipele de tihnă. Traversarea tuturor acelor greutăți va face finalul cu atât mai satisfăcător, lăsând totuși și cititorului un spațiu alb pe care-l poate completa cu propria viziune.

Fără să dezvălui finalul acestui roman tulburător, aș recomanda ca lectură și restul scrierilor lui Amin Maalouf – Leon Africanul, Periplul lui Baldassare, Samarkand, Stânca lui Tanios, dar mai ales studiul său tradus în 2019, Naufragiul civilizațiilor, o analiză în care ni se explică de ce toate spațiile cucerite de civilizație sunt amenințate de naufragiu. Pornind de la experiența personală ca observator acesta se referă la „șocurile seismice ale lumii arabo-musulmane”, care au replici în întreaga lume și istorie, responsabilitatea noastră fiind aceea de a ne dezmetici și de a încerca să ne explicăm aceste derive succesive ale umanității pentru a putea acționa, de a nu rămâne la stadiul de spectatori, cel la care evident ne-au redus aceste evenimente.

Ceea ce mi-a plăcut foarte mult la carte este bogăția fundalului istoric, de la ultimele zile ale Imperiului Otoman, la Rezistența Franceză, până la ruperea ordinii în Beirut. Dar, în ciuda perioadei lungi de timp, nu am văzut dezvoltându-se și caracterul personajului principal: el rămâne același ca la început: un idealist, un romantic și un nonconformist. Povestea este succintă, dar bogată și profundă în analiza și narațiunea personajelor, a perioadei, a neliniștilor, a culturilor, a generațiilor și a istoriei. Cu siguranță, nimic aici nu este superficial. ,,Scările Levantului” atinge ușor problemele identitare din unghiuri etnice și religioase. Una peste alta, este un scurt roman despre legături de familie, dragoste, probleme de identitate și disperare.

Cartea o puteți procura de la libris.ro alături de alte romane ale aceluiași autor, la prețuri fără concurență.

 
Citate preferate:

„Viața mea a început cu o jumătate de secol înainte să mă nasc, într-o cameră pe care n-am vizitat-o niciodată, pe malurile Bosforului.”
„Baku, Jacques, Bertrand, actele false, războiul, Rezistența — nu împlinisem încă douăzeci și șapte de ani și încheiasem o viață. În fața mea, alte vieți. Poate.”
„Fericirea ne trecea precum o frânghie aspră prin palme, nu aveam decât să închidem degetele și să strângem tare ca să nu ne scape.”
„Drumul lor în viață își poate afla mereu explicația într-o rană: un abandon, o trădare, o infidelitate. Iar rana asta e a doua lor naștere, singura care contează.”
„Nimeni nu bara zilele scurse ca pe zidurile pușcăriilor. Toți ne aflam acolo pe viață. O viață de zile identice. La ce bun să mai numeri?”

vineri

 Regina albă, Philippa Gregory





Motto: „Dacă există suficientă iubire, atunci nimic – nici natura, nici măcar moartea însăși – nu se poate întâmpla între doi care se iubesc.”

    ,,Regina albă”, după părerea mea, este cu adevărat un roman de nota 10+ pentru că renumita scriitoare Philippa Gregory, în mai puțin de cinci sute de pagini, reușește să contureze portretele unor personaje memorabile, să prezinte o serie de întâmplări abominabile și să transmită cam tot ce ar fi trebuit să ne învețe școala la istorie despre acea perioadă. Nicio recenzie nu cred că ar reuși să ilustreze complet întreaga acțiune a romanului, aceasta fiind mult mai frumoasă, complicată, incitantă și captivantă.

    Nu am crezut că voi fi atât de încântată de această carte, dar Philippa Gregory a reușit să îmi transmită și mie fascinația sa pentru perioada Războiului celor două roze. Acest război (1455-1485) a fost, de fapt, o confruntare sângeroasă continuă între două case nobiliare pentru câștigarea tronului Angliei: Casa de York, care avea ca simbol un trandafir alb, în vreme ce casa de Lancaster avea ca emblemă un trandafir roșu. Tocmai de aici a venit și denumirea războiului care a avut 19 bătălii în perioada amintită. Totuși, istoria consemnează și existența altor confruntări atât înainte, dar și după datele respective.

    ,,Regina Albă” o are în centrul său pe regina Elizabeth Woodville. Cartea face parte dintr-un ciclu de romane dedicat dinastiei Plantagenetilor, zugrăvind cu fidelitate una dintre cele mai întunecate perioade din istoria Angliei. Se remarcă, în special la regina Elizabeth, modul prin care aceasta își croiește ascensiunea spre tron, devenind peste noapte, dintr-o văduvă săracă aparținând micii nobilimi, regină. Acțiunea romanului se petrece în timpul domniei regelui Edward al IV-lea al Angliei, urmărind îndeaproape povestea lui Elizabeth Woodville, o curtezană rămasă văduvă. Soțul său a fost ucis în războiul dintre casa de York și casa de Lancaster, iar pământurile acestuia au fost confiscate de către curtea regală deoarece a fost considerat trădător. Rămasă fără avere, Elizabeth se hotărăște să riște și astfel ajunge să îl aștepte pe rege la marginea unui drum pentru a-l ruga să îi restituie măcar o parte din avuția pierdută. Aceasta dă dovadă de curaj și verticalitate în fața regelui, fapt ce îi stârnește acestuia interesul. Cam așa începe cartea, continuând apoi să urmărească încercarea celor doi de a se menține rege și regină peste ținuturile Angliei, misiune ce se dovedește deseori imposibilă.

    Pus pe tron de către Warwick, supranumit făcătorul de regi, Edward al IV-lea este primul rege aparținând casei York. Dreptul său la domnie a fost adesea atacat de către fosta regină, soția lui Henric al VI-lea, Margaret d’Anjou. Și datorită acestor permanente lupte între casele  Lancaster și York, Warwick îl sfătuise pe Edward să își aleagă cu mare grijă consoarta și, prin căsătoria pe care o va încheia, să întărească relațiile politice cu Franța, dar cuprins de febra dragostei, Edward nesocotește sfatul lui Warwick și se căsătorește cu văduva Elizabeth Woodville. Această alegerea a regelui stârnește un val de uimire printre apropiații tronului, mai ales că, odată cu urcarea sa pe tron, Elizabeth are grijă să îi aducă în poziții favorabile pe rudele sale din clanul Rivers. De asemenea, ea se asigură că întărește relațiile sale de familie cu propriile rude din Burgundia prin căsătoria uneia dintre surorile lui Edward cu moștenitorul tronului. Astfel, Regina Albă se asigură pe cât posibil că va avea la îndemână oameni dispuși să lupte pentru ea în neîncetatul război dintre veri.

    Elizabeth are toate motivele să se bucure de statutul ei de regină și mamă de 2 prinți moștenitori până când Edward moare în urma unei pneumonii și-l numește pe fratele lui, Richard, tutorele lui Edward, prințul de numai 12 ani. Regină văduvă și mamă devotată, Elizabeth e nevoită să facă față situației, să accepte că trebuie să lupte ca fiul ei să devină rege. Nu mai are multi susținători, mulți o trădează, alții sfârșesc condamnați la moarte de nemilosul Richard. Totul culminează, însă, cu dispariția celor doi copii-prinți, Edward și presupusul Richard din Turn. Bănuiala cade inițial pe noul rege Richard al III-lea dar varianta mai probabilă e  implicarea nemiloasă a Lady Margaret Beaufort, mama lui Henry Tudor, devenit ulterior rege (vz. “Regina roșie“).
    
    Romanul surprinde prin combinația între biografie și legendă, evenimentele petrecute din momentul începerii domniei lui Edward al IV-lea, trecând de finalul acesteia și ajungând până la capitularea Elizabethei în lupta pentru tronul fiului ei. De-a lungul domniei soțului său, Elizabeth va căpăta pe lângă porecla de Regina Albă și stigmatul de vrăjitoare. Renumele de vrăjitoare i se trage din partea propriei mame, Jaquetta Rivers- o doamnă a apelor. Cu rădăcinile bine înfipte în istoria curții regale de Burgundia, Jaquetta este urmașa Melusinei, zeița apelor. Tocmai de aceea, nu ne mai surprinde chiar așa de mult când, în diferite situații, ambele femei apelează adesea la puterile zeiței, fie din dorința de a-i proteja pe cei dragi, fie din dorința de a răzbuna moartea celor iubiți.

    Elizabeth are o ambiție nemăsurată și se concentrează pe menținerea membrilor familiei sale pe tronul Angliei. Această dorință de putere avea să-i fie reproșată mai târziu chiar de fiica ei mai mare, pe care o chema tot Elizabeth. Regina albă naște mai mulți copii, cei mai importanți fiind cei doi fii, viitori moștenitori ai tronului. După nașterea lor, intrigile se complică, se fac și se desfac alianțe, trădările sunt frecvente, verii și frații se omoară între ei.

    Într-o perioadă atât de complicată, răsturnările de situație sunt frecvente, verii și chiar frații se luptă între ei pentru a ajunge cât mai aproape sau chiar pe tron. Regele Edward ajunge chiar să-l omoare pe fratele său, George, pe care îl acuză de trădare. După dispariția fiului său, Edward, Elizabeth decide că e momentul să arunce în jocul pentru tron un alt pion și anume pe fiica sa cea mare, Elizabeth. Deși aceasta se îndrăgostește de unchiul său Richard, mama sa decide să o căsătorească cu Henry Tudor din Casa de Lancaster. Fanii casei Tudor, care va urma la conducerea Angliei după Casa de York,  vor fi încântați să afle că Elizabeth Woodville este chiar bunica dinspre mamă a lui Henric al VIII-lea.

    Povestea este foarte bine documentată, ca toate cărțile Philippei Gregory, fără a fi încărcată cu amănunte istorice, concentrându-se mai degrabă pe conturarea personajului. Mi-a plăcut mult acestă carte, am înțeles și aprobat acțiunile Reginei Albe ceva mai mult decât ale Reginei Roșii. Și chiar dacă onoarea și bunătatea nu sunt punctele forte ale eroinelor, lectura e deosebit de plăcută și reconfortantă. Documentaristă și scriitoare abilă, Philippa Gregory nu obosește cititorul cu amanunte istorice și îl conduce cu măiestrie în timpurile medievale atât de îndepărtate și contradictorii. Istoria reînvie în acest roman și ai impresia că vizionați un film, o capodoperă ce vă încântă privilegiat. Îți imaginezi fiecare detaliu, iar stilul simplu și acțiunea alertă te absoarbe în filele cărții.
 
    Cei de la BBC, au realizat o ecranizare după această carte minunată: mini-seria The White Queen (7,8 rating pe IMDB) în anul 2013.


Vă sfătuiesc să nu ratați nici cartea, nici serialul. 

    Regina albă se dovedește a fi o ficțiune istorică foarte bine scrisă, o carte palpitantă, genul de roman pe care cu greu îl lași din mână. O recomand tuturor celor care doresc să învețe istorie într-un mod alternativ manualelor. 
    Vă puteți procura cartea și online de pe libris.ro .



luni

 Regina Roșie - Philippa Gregory




Philippa Gregory este cea mai importantă autoare de romane istorice din Marea Britanie, cunoscută în lumea întreagă, mai ales datorită bestseller-ului Surorile Boleyn. Ea s-a născut în 9 ianuarie 1954 la Nairobi (Kenya), a urmat studiile Facultății de Jurnalism din Cardiff, apoi a lucrat timp de doi ani la Radio BBC, însă pasiunea pentru istorie și literatură a îndemnat-o să se dedice scrisului. Philippa Gregory a obținut titlul de Doctor în literatură și este membră a Universității Kingstone începând din anul 1994. Romanul său de debut a fost "Wideacre" (în 1987) și a reprezentat un mare succes. 


Gregory scrie romane de ficțiune istorică, bine construite și documentate, dar și ficțiune contemporană. Unele din romanele ei au câștigat importante premii internaționale și au fost ecranizate de mari case de producție. Autoare extrem de prolifică, Philippa Gregory a publicat până în prezent peste douăzeci de romane, amintesc doar câteva dintre acestea: Surorile Boleyn, distins cu Premiul Parker Romantic Novel of the Year și ecranizat de câteva ori, Prințesa statornică, Moștenirea Boleyn, Regina albă, Doamna apelor, Blestemul regelui și Îmblânzirea reginei, apărute și la Editura Polirom, unele în mai multe ediții. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi și s-au bucurat de succes în întreaga lume.


Primul meu contact literar cu Gregory a fost un fel de dragoste la prima vedere (sau citire, mai exact). Stilul său inconfundabil îmbină într-un mod extrem de plăcut istoria cu imaginația, fapt ce m-a determinat să-mi doresc să îmbogățesc rafturile bibliotecii cu scrierile ei.


,,Regina roșie”(2016) este al doilea roman din ciclul dedicat Războiului celor Două Roze.  Acesta îmbogățește galeria de femei puternice și influente creată de Philippa Gregory cu o figură emblematică pentru istoria Angliei: lady Margaret Beaufort, femeia ale cărei ambiție, inteligență și curaj au dus la întemeierea dinastiei Tudor. Romanul urmărește cu fidelitate destinul ei schimbător și transformarea sa uluitoare dintr-o tânără inocentă și pioasă de nouă ani, silită să se supună fără proteste dorințelor familiei pentru a încheia o căsătorie lipsită de iubire, într-o curteană abilă și hotărâtă. 

,,Îi simt mâna mare prinzând-o pe a mea și-i aud vocea adâncă răspunzând la întrebări, pe când eu doar șoptesc. Îmi pune pe deget un inel greu, din aur galic, și trebuie să-mi țin mâna strânsă ca să-l împiedic să cadă. E mult prea mare pentru mine. Ridic ochii spre soțul meu, uluită că el crede că o astfel de căsătorie poate să meargă, când inelul lui e prea mare pentru mâna mea și eu am doar doisprezece ani, iar el are de două ori și ceva vârsta mea.”

Războiul celor două roze (1455-1485) a fost, de fapt, o confruntare sângeroasă continuă între două case nobiliare pentru câștigarea tronului Angliei: Casa de York, care avea ca simbol un trandafir alb, în vreme ce casa de Lancaster avea ca emblemă un trandafir roșu. Tocmai de aici a venit și denumirea războiului care a avut 19 bătălii în perioada amintită. Totuși, istoria consemnează și existența altor confruntări atât înainte, dar și după datele respective.

Margaret Beaufort făcea parte din casa de Lancaster și este personajul principal al acestei cărți. Romanul este scris la persoana I, totul fiind prezentat prin ochii acesteia. Logodită de părinți imediat  după naștere (căsătorită chiar fictiv la vârsta de 3 ani, deși ea nu recunoaște niciodată căsătoria) cu un băiat pe care nu-l cunoștea, ajunge să fie din nou căsătorită la 12 ani (tot din interese ale familiilor nobiliare). Philippa Gregory zugrăvește în culori vii perioada adolescenței și maturității sale într-o Anglie sfâșiată de rivalitățile dintre Casa de Lancaster și Casa de York și devastată de bătăliile sângeroase din Războiul celor Două Roze.

,,Vădit lucru, nu sunt o lumină pentru oamenii de rând din sat, așa cum nu sunt nici pentru cei din palat. Am doisprezece ani; dacă oamenii nu văd acum că sunt o lumină într-o lume întunecată, când vor vedea?”

Istoria ne mai spune că Margaret Beaufort a fost femeia care a reușit să modifice rigidul cod juridic britanic, pentru a-și câștiga independența (față de soț) în administrarea propriilor bunuri (proprietăți, pământuri). Aceasta s-a folosit de soți (trei în fapt, până la urmă) pentru a urca pe scara socială și pentru a-și face unicul fiu rege al Angliei. Este vorba de Henry al VII-lea (1457-1509), care în calitate de rege (casa de Lancaster) a pus capăt veșnicelor lupte interne, prin căsătoria din interes (cum altfel?) cu o femeie din clanul rival (casa de York).

Lady Margaret Beaufort a fost cea care nu s-a dat în lături de la cele mai primejdioase uneltiri, de la cele mai îndoielnice alianțe sau cele mai avantajoase căsătorii pentru a-și vedea împlinit visul cel mai fierbinte: acela de a-și vedea fiul pe tronul Angliei. Prin Henry al VII-lea s-au pus bazele dinastiei Tudor, o dinastie în timpul căreia Anglia pășește din Evul Mediu spre era preindustrială și spre Imperiul Britanic. Din punct de vedere al relațiilor feudale și a legilor a fost o perioadă de reforme și avânt economic, totul începând cu dorința teribilă, bolnavă chiar, a unei fetițe ce a ajuns prea devreme și fără voia ei mamă de băiat.

,,Eu, care m-am modelat după imaginea unei fecioare luptătoare, va trebui poate să învăț să devin o văduvă înfrântă. Poate că asta e voia aspră a lui Dumnezeu pentru mine și ar trebui să învăț să mă supun.”

Cu siguranță, romanul Regina roșie, pe care-l puteți comanda și online de pe Libris.ro , este o lectură care vă va marca, vă va influența și vă va aminti că în trecut viața era mult mai grea, mai dură și mai violentă, dar și că dacă îți urmezi visul cu orice preț, istoria nu te va da uitării niciodată.