duminică

Diego și casa mea de vis


Cu toții visăm la o locuință de vis. Mai ales dacă deja avem una și dorim să facem câteva îmbunătățiri, pentru a deveni mai frumoasă, măcar în vis...
Și dacă tot visăm, să dăm frâu liber imaginației...
Pentru că o casă trebuie să fie locul unde te simți cel mai bine, unde te relaxezi, te odihnești, unde îți încarci bateriile, unde îți primești prietenii și colegii cu plăcere la o cafea sau un film. Casa trebuie să fie locul pe care-l iubim și unde dorim să revenim de fiecare dată cu nerăbdare. O amenajare de interior reușită, dincolo de calitățile estetice pe care trebuie să le aibă, este o oglindă a pasiunilor, a preocupărilor și a bucuriilor celui care o locuiește. Abia când toate acestea se armonizează într-un mod plăcut, o casă devine, cu siguranță, acasă.
Dar cine nu are astfel de vise?!
Și eu visez la o casă mare, cu camere spațioase și amenajate cu bun gust, un living modern și luminos unde să mă pot relaxa cu prietenele la o șuetă, pe canapele moi și viu colorate, lângă o măsuță simpatică de sticlă. Și când ne-om plictisi de vorbit să ne jucăm tabinet pe parchet, cum făceam în copilărie...
http://diego-romania.ro/parchet-laminate
Vreau și o cameră de lucru drăguță, numai a mea, cu o bibliotecă imensă, până-n tavan și un birou la care să lucrez liniștită, relaxată.
Și-o bucătărie maaare, în care să nu mă lovesc de soacră-mea când vine pe la noi, că nici ei nu-i place! (bucătăria mea mică, ce credeai!?)
Îmi doresc un dormitor special, luminos, cu un pat mare, în care să mă rătăcesc singură...și mai vreau la geamuri perdele lungi, vesele și primitoare, sau cu imprimeuri colorate. Perdelele sunt elemente decorative care transformă camera, îi dau un aer primitor și o personalizează după stilul și preferințele fiecăruia. Ele adaugă un plus de stil designului interior al camerei și o înfrumusețează prin culoare, texturi și culori diverse. Nuanța, materialul, croiala, decorațiunile brodate sunt cele care te ajută să iei cea mai bună decizie în decorarea locuinței tale. Ca să devină ca-n vis!
http://diego-romania.ro/perdea-si-draperie/perdele
Și, să-ți spun un secret: dacă vrei să reamenajezi locuința, nu este musai să schimbi mobilierul sau să pui un tapet nou, ci, mai întâi, fii atent un pic la detalii- ele contează cu adevărat. Iar perdelele și draperiile sunt două din aceste amănunte semnificative.
Dacă, totuși e nevoie ca locuința ta să fie renovată și ai nevoie de sfaturi utile sau instrucțiuni tehnice, știu cui să ceri ajutor - Diego are răspuns la toate întrebările tale. Este prietenul cel mai bun al casei de vis, al tuturor caselor care vor să devină acasă . 
Și, știi cum se spune: acasă e acolo unde ți-e inima. Și inima mea știe că singurul ,,responsabil” al casei mele de vis, este Diego!


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016

Niciun comentariu: