sâmbătă

GHIOZDANE ȘI GENȚI PENTRU UN ÎNCEPUT DE ȘCOALĂ REUȘIT






Tic-tac!, tic-tac!, tic-tac! 
Vacanța de vară e pe sfârșite. În curând începe școala și pe lângă reîntâlnirea cu prietenii și colegii dragi sau acumularea de noi cunoștințe și experiențe, elevii și studenții au de dus zi de zi o ,,povară” în spate: un ghiozdan, în care trebuie să încapă o mulțime de cărți, caiete, laptop-ul, gustarea, etc. Și pentru că școala este un amestec între joacă și învățare, modul în care trebuie să ne ,,echipăm” pentru școală este esențial ca să avem parte de experiențe memorabile, alături de prieteni și colegi. Din multe puncte de vedere, ghiozdanul sau geanta reprezintă, am putea spune, unealta organizațională cea mai importantă a unui elev și, de aceea, toamna aceasta, ar trebui să alegem un ghiozdan sau o geantă care să facă fața cu brio tuturor solicitărilor ce se vor ivi pe parcursul întregului an școlar. 

În zilele noastre tinerii adolescenți se confruntă cu două probleme majore: necesitatea de a căra un număr mare de cărți, caiete și accesorii, și dorința de a fi în rând cu colegii lor, de a fi integrați în grup și, dacă e posibil, apreciați. De aici rezultă o problemă importantă: tentația de a purta ghiozdanul numai pe un umăr, care deși pare inofensivă, generează o mare problemă în timp: solicitarea inegală a musculaturii coloanei care ajunge să declanșeze scolioza și, ulterior, compresiuni asupra nervilor și dureri importante de spate. Cu siguranță, un ghiozdan nepotrivit poate da probleme de coloană și afectează, în timp, și moralul. Când atârnă greu și devine incomod, tinerii experimentează o senzație de disconfort profund ce poate avea repercursiuni nu doar asupra asupra dezvoltării fizice, dar și asupra stării de spirit, demotivându-i de la studiu.

Ca părinți, știm deja că, deși copiii noștri au mari exigente în ceea ce privește designul și calitatea, nu se prea îngrijesc de lucrurile lor. Astfel că trebuie să alegem un produs cu design atractiv, dar care să fie rezistent, simplu de curățat și să ofere confort, fără a suprasolicita umerii și spatele. Iată, deja e mai greu să cumperi un simplu ghiozdan!!! Ceea ce putem face este să căutăm ofertele unor producători din piele naturală, care îmbină calitatea cu durabilitatea și stilul și ale căror produse nu ne vor dezamăgi nici pe noi, nici pe adolescenți. Datorită rezistenței în timp, dar și a flexibilității, pielea naturală este materialul preferat de marii designeri, nu doar pentru confecționarea genților, ci și a altor accesorii sau obiecte vestimentare cum ar fi: portofelele, încălțămintea, brățările, curelele, husele de laptop, etc. 

Rucsacul a devenit un accesoriu indispensabil pentru ținutele casual chic, deși până mai ieri era destinat în special drumețiilor. Acesta nu este destinat doar uniformei școlare, pentru că nu mai are un rol strict funcțional, ci este privit din ce în ce mai mult ca un accesoriu care face diferența între o ținută casual și una casual chic. 

Rucsacul, nu numai că este extrem de încăpător și ușor de purtat, dar este și foarte versatil. Poate fi purtat atât la pantaloni lungi sau scurți, cât și la fuste sau rochii; se pretează atât la haine din denim sau piele, cât și la bumbac, tricot sau lână. Arată excelent într-o ținută formată din blugi, tricou și teniși, dar și cu o rochiță casual asortată la balerini. Cu un rucsac la îndemână, putem încerca orice combinație ne trece prin cap, atâta vreme cât păstrăm toate hainele și accesoriile într-un stil casual.

Iar dacă sunteți în căutarea unor ghiozdane pentru adolescenți care să fie pe placul lor, cu siguranță, în perioada aceasta, veți găsi în magazine o mulțime de modele și oferte tentante din această gamă. În special magazinele online vin în ajutorul nostru și fac procesul mult mai rapid și confortabil și, având și avantajul ofertelor, reducerilor de preț, transportului gratuit și posibilității de „refund”, sigur veți găsi unul dintre cele mai bune ghiozdane pentru adolescenți. 

Aruncă o privire și peste gențile de școală din magazinul Alesa.ro! Acestea, cu siguranță, nu doar te vor ajuta să treci cu bine peste noul an școlar, dar te vor și scoate din anonimat, datorită designului premium și a materialelor de cea mai bună calitate.


Alesa.ro este un magazin online de genți de damă și poșete din piele, magazin care dorește să aducă în atenția tuturor modele de o calitate deosebită, modele ale producătorilor români. Gențile de damă, poșetele și accesoriile expuse în magazinul Alesa.ro se vând din stoc sau la comandă, în funcție de modelul dorit.


2 comentarii:

Rokolla spunea...

Astazi am fost si eu in mall si am aruncat o privire la acele rucsacele cu personaje. Cred ca am sa-i iau si eu unul nou, chiar daca cel vechi nu este atat de uzat

Catalina Coman spunea...

Am si eu o geanta de la Alesa si e extrem de calitativa.