vineri

 Prințesa albă, Philippa Gregory





Philippa Gregory este o romancieră de naționalitate engleză, foarte cunoscută și apreciată pe plan mondial. Ea s-a născut în 9 ianuarie 1954 la Nairobi (Kenya). A urmat studiile Facultății de Jurnalism din Cardiff, apoi a lucrat timp de doi ani la Radio BBC. Philippa Gregory a obținut titlul de Doctor în literatură și este membră a Universității Kingstone începând din anul 1994. Romanul său de debut a fost "Wideacre" (în 1987) și a reprezentat un mare succes. P.Gregory scrie romane istorice, dar și ficțiune contemporană. Unele din romanele ei au câștigat importante premii internaționale și au fost ecranizate de mari case de producție.

    Autoare prolifică, Philippa Gregory a publicat pînă în prezent peste douăzeci de romane, dintre care amintim: Windeacre (1987), The Favoured Child (1989), A Respectable Trade (1992), The Other Boleyn Girl (2001; Surorile Boleyn, Polirom, 2008, 2013), distins un an mai târziu cu premiul Parker Romantic Novel of the Year şi ecranizat de studiourile Miramax, The Queen’s Fool (2003), The Virgin’s Lover (2004), The Constant Princess (2005), The Boleyn Inheritance (2006; Moştenirea Boleyn, Polirom, 2009, 2014), The Other Queen (2008), The White Queen (2009; Regina albă, Polirom, 2010, 2014), The Red Queen (2010; Regina roşie, Polirom 2011, 2014), The Kingmaker’s Daughter (2012; Fiica eminenţei cenuşii, Polirom, 2013), Changeling (2012; Copilul zânelor, 2013). Cărţile sale s-au bucurat de un succes răsunător în întreaga lume şi au fost deja traduse în foarte multe limbi.

    Philippa Gregory şi-a făcut o adevărată misiune din a le insufla pasiunea, dorinţa de independenţă doamnelor de la curtea Angliei, unor personaje care înainte de a ajunge în roman îşi trăiau istoria lipsită de viaţă în vreun arbore genealogic, ţinute minte doar ca monedă de schimb în diplomaţie sau ca mijloc de perpetuare a marilor case nobiliare. În romane precum ,,Prinţesa albă”, Philippa Gregory schimbă soarta acestor personaje, creându-le un portret psihologic aparte.

    Astfel, aflăm că, undeva, între hotarele Angliei, un pretendent la tron strânge o armată. Spune tuturor că e fratele Prințesei albe și adevăratul moștenitor. Dar era oare acesta băiatul trimis cândva în necunoscut de mama sa, Regina albă!? Sau doar un prinț închipuit, un inamic dintr-o spiță măruntă al lui Henric Tudor și al prințesei de York!?

    Când Henric Tudor a luat coroana Angliei, a știut că, pentru a aduce pacea într-o țară chinuită de războaie, trebuie să ia de soție o prințesă dintr-o stirpe rivală, pe Elizabeth de York. Însă Elizabeth se va găsi în situația de a hotărî de partea cui să fie: a Casei Tudor sau a Casei de York, a soțului sau a băiatului care pretinde că-i e frate, un frate de mult pierdut.

    Philippa Gregory aduce în prim plan o poveste adânc îngropată de familiile regale engleze, făcând totul și mai fascinant prin felul în care reușește să te arunce în lumea asta plină de războaie, iubire, nedreptate și minciuni a curții lui Henric Tudor. 

    Frații lui Elisabeth de York au fost închiși în Turnul Londrei, iar după câtva timp, au dispărut, lăsând în urmă două năluci a doi prinți frumoși de York. Doar Elisabeth și mama sa știu, însă, că Richard, baiatul cel mic, nu a ajuns niciodata în Turn, căci mama sa a reușit să îl salveze. Zece ani mai târziu, zvonurile abundă: Prințul Richard, unul dintre Prinții din Turn, poate fi în viață și poate veni în Anglia pentru a-și afirma dreptul la regat, cu mult superior celui lui Henry. Un zvon care a rămas până în ziua de azi doar atât, un zvon, pentru că nimeni nu știe cu adevarat dacă ,,Băiatul” blond (căci așa i se spunea la curtea Tudor, ,,băiatul”) era într-adevăr un York sau a fost Perkin Warbeck, un simplu țăran.

    ,,Băiatul” apare în diverse locuri, dar când Henric crede că a reușit să-l prindă, dispare. La un moment dat, se stabilește la curtea regelui Scoției, unde se căsătorește și are, la rândul lui, un băiat. Regele pleacă din nou la luptă și reușește să-l prindă pe rival. La început, îi cruță viața și îi permite să rămână la curte, atât băiatului cât și soției sale, Lady Katherine, de care regele se îndrăgostește. Sfătuit, probabil, de mama sa, Henric ajunge să facă fapte pe care mai târziu pare să le regrete sincer, sau doar de teama unui blestem aruncat de soacra și soția sa.

    ,,Prințesa albă” este un roman puternic, despre iubire, trădare, rivalitate și moștenirea de familie. Puteți achiziționa volumul de pe libris.ro alături de alte romane celebre ale Philippei Gregory.



luni

 Viața dincolo de graniță, Dorit Rabinyan






Dorit Rabinyan, prozatoare și scenaristă israeliană, s-a născut în 1972 în Kfar Saba, într-o familie evreiască emigrată din Iran. În prezent trăieşte în Tel Aviv. A debutat în 1995 cu romanul ,,Mirese persane”, care a obţinut Premiul Wiener în 1996 şi Premiul Jewish Quarterly-Wingate în 1999, ulterior fiind tradus şi publicat în spaţiul occidental. De un succes similar s-a bucurat şi următoarea sa carte, Nunţile noastre (1999). 

    În 2014, Dorit Rabinyan a publicat romanul ,,Viaţa dincolo de graniţă”, al cărui subiect este povestea de iubire dintre o tânără traducătoare israeliană şi un pictor palestinian. În ciuda succesului său, ,,Viața dincolo de graniță” este un roman controversat, interzis de Ministerul Educaţiei din Israel. Cartea este foarte apreciată de critica literară, având un impact imediat la public, fiind recompensată, printre altele, cu Premiul Bernstein şi Premiul Steimatzky pentru cea mai vândută carte a anului. Dorit Rabinyan a mai scris un scenariu pentru cinematografie, ,,Logodnicul lui Shuli”, care a primit premiul Academiei de Cinematografie din Israel, şi o carte pentru copii, ,,Deci unde eram eu atunci?”, apărută în 2006.

    Romanul ,,Viața dincolo de graniță” prezintă tulburătoarea poveste de dragoste a unei israeliene cu un palestinian. Tocmai de aceea a și atras încă de la apariție atenția oficialităților israeliene. Mai multi profesori din Israel au propus introducerea cărții în programa școlară, însă, din pricina subiectului acesteia, Ministerul Educației a respins propunerea, invocând argumentul că „relațiile intime dintre evrei și neevrei amenință identitatea națională”.

    Romanul ne prezintă o iubire imposibilă, îngrădită nu de prejudecăți sociale specifice secolelor anterioare, ci o iubire care se înfiripă în New York-ul zilelor noastre, într-un secol XXI atât de entuziasmat să spargă tiparele trecutului, dar o iubire care se lovește de zidul mental ce desparte două popoare atât de apropiate din punct de vedere antropologic: evreii și palestinienii. Nații semite, pe de o parte evreii, descendenți ai lui Isaac, pe de altă parte arabii, descendenți ai lui Ismael, cei doi fiind fiii patriarhului Avram. Evreii și arabii se afundă zi de zi în zvârcolirea fără de sfârșit a războiului, a urii, ei de fapt fiind veri, prin moștenirea mitică lăsată de Avram. 

    Încă din titlu ” Viața dincolo de graniță” se prefigurează acea linie despărțitoare, ce amintește de zidul Berlinului, de Cortina de Fier, de nenumăratele ziduri, pe care istoria ni le-a lăsat amintire, cicatrici nevindecate total, într-o lume care nu-și amintește niciodată la momentul potrivit greșelile înaintașilor, o lume care nu renunță la violență, nu renunță la ambițiile înaintașilor, o lume care nu se resetează. 
    
    Înfruntând prejudecățile politice, se înfiripă iubirea între EA – Liat, o evreică de 29 de ani, masterandă la Universitatea din Tel Aviv, licențiată în literatură engleză și lingvistică, trăind în Tel Aviv alături de părinții săi, evrei, care au emigrat din Teheran (Iran) pe la mijlocul anilor ‘ 60., și EL – Hilmi Naser, un arab din zona Hebronului, apoi locuind în Ramallah cu familia, de meserie pictor, de câțiva ani stabilit în New York., unde deține un mic atelier. 

    Cartea se compune din trei părți: o toamnă și o iarnă ale iubirii și vara despărțirii. Firul narativ de desfășoară din perspectiva lui Liat, și își va pune amprenta chiar în titlul cărții, pentru că Liat se autodefinește: ” eu, o evreică ce încălcase granița.” 

    Hazardul , pura întâmplare se erijează pe parcursul romanului în destinul inexorabil. Cu totul și cu totul întîmplător, Liat se întâlnește cu Hilmi, cel ce-i predă araba lui Andrew, un prieten de-l lui Liat. Și inevitabil, povestea de dragoste dintre cei doi se înfiripă, ei trec ”granița”, dincolo de prejudecăți, de raționamente politice ” mi se pare că New Yorkul acesta mare e și el îndrăgostit și beat, la fel ca noi. ” Umbrele temerilor străbat gândurile lui Liat, ea știe că a pornit pe un drum, care se va înfunda la un moment dat. ” M-a izbit din nou o undă neclară de vinovăție și mi-a trecut iarăși prin minte interpretarea aceea, cu pierderea cheilor lui și sunetul cheilor mele ca niște versiuni simpliste ale situației nenorocite de la noi din țară. ” Ea nu renunță la marea iubire, dar Liat privește lucid și autoironic situația fără de ieșire: ” – Presupunând că mama și tata ar afla de el, ai idee ce ar face ?… – M-ar spânzura de cel mai înalt copac din Tel Aviv. ” 

    În ceea ce îl privește pe Hilmi, el este un arab atipic, provenit dintr-o familie în care tatăl ” – Era un ateu absolut, un ateu îndârjit. Când toți vecinii lui posteau și se rugau, el deschidea cel mai scump whisky pe care îl avea….Era cu adevărat un om deosebit – și nu spun asta pentru că era tatăl meu. Iubea viața, îi plăcea să mănânce, să bea, să râdă. ” Cînd Hilmi descoperă că Liat a primit din partea armatei israeliene o biblie cu dedicație, remarca lui surprinde esența unui război fără de sfârșit: ” Ca la Hamas, spune în timp ce pune Biblia înapoi pe noptieră. Cu kalașnikovul și Coranul. ” 

    Rabinyan este o scriitoare generoasă, iar la ea personajele sunt mai importante decât orice altceva. Este foarte meticuloasă, însă nimic din scrisul său nu pare forțat, ceea ce o diferențiază de autorii pentru care scrisul nu înseamnă decât meșteșug.

    ,,Viața dincolo de graniță” este ușor de citit și, cu siguranță, îți va rămâne prezentă în gânduri și suflet ceva timp. Îți recomand cartea pe care o poți găsi și pe libris.ro nu numai pentru stilul narativ și esența poveștii, ci și pentru dialogurile memorabile dintre personaje, pentru lecția de istorie, dar mai ales pentru emoțiile pe care le transmite.

marți

3 sfaturi de amenajări interioare

 pentru o locuință de vis




   
    Fiecare casă este unică, fiecare încăpere te poartă printre dorințele, necesitățile și așteptările proprietarului. Atunci când te gândești să-ți redecorezi casa sau, de ce nu, chiar o singură cameră, cu siguranță îți imaginezi și câteva stiluri de amenajare pe care ai putea să le urmezi. Îți propun să te gândești doar la 3 dintre cele mai dorite stiluri de amenajare pentru anul 2022.

1. Stilul romantic în designul interior
   Caracterizându-se printr-o combinație frumoasă de culori liniștitoare, imprimeuri elegante și texturi bogate, stilul romantic oferă clasă oricărei locuințe. Acest stil se potrivește excelent pentru orice tip de spațiu, de la dormitor și living, până la baie, bucătărie sau birou, fiind asociat cu sensibilitatea și eleganța. Este un stil preferat de toți cei care doresc să aibă o locuință în care domnește o atmosferă caldă. Locuința se poate personaliza în stil romantic foarte ușor, dar pentru a rămâne în acest registru este necesar să respecți câteva reguli de design interior. Iată cele mai importante dintre ele în cele ce urmează. 



Abundența textilelor este o caracteristică importantă, astfel că vei căuta doar perdele și draperii din țesături vaporoase, cu luciu delicat, discret (mătase, satin) sau țesături moi și mate (catifea, bumbac, in), cu pliuri ușoare și accesorii delicate - poate fi o perdea ușoară cu un model cu trandafiri sau doar o perdea transparentă de culoare albă. Pentru a oferi romantism și feminitate se folosesc panglici de mătase, canafi curgători sau volane, multe volane. Desigur, textilele cu motiv floral vor avea un atu la tapițarea pieselor de mobilier. La decorarea încăperilor poți folosi decorațiuni și accesorii cum ar fi: perne, lumânări, o vază decorativă cu multe flori naturale, rame pentru fotografii etc.

Pe locul doi la crearea efectului stilului romantic se află lumina. Aici mă refer la efectul iluminatului în designul interior. Utilizează în special surse de lumini moi și discrete, corpuri de iluminat cu abajururi din textil, lămpi cu forme clasice și vintage. Subliniază efectul obținut prin utilizarea accesoriilor. Și mă gândesc numai la achiziționarea unor decorațiuni pentru acasa vintage sau handmade.  Alese cu gust și îmbinate armonios, aceste elemente de decor pot da naștere unor interioare calde, elegante și luminoase, care îi vor cuceri negreșit pe cei sensibili la frumos.

2. Poți crea rafinament, confort și armonie printr-un stil de amenajare clasic - Acest stil a fost considerat întotdeauna un semn de bun gust și respectabilitate, interioarele fiind caracterizate de armonie. Deși spațiile par foarte somptuoase și încărcate, aceastea sunt amenajate după reguli bine puse la punct. Stilul clasic este cel care nu se va demoda niciodată pentru că, nu-i așa!?, tuturor ne place o încăpere elegantă. 
    Și pentru a-ți amenaja locuința astfel, tot textilelor trebuie să le acorzi o atenție specială. Numai că aici, perdelele, draperiile, pernuțele si tapițeria canapelelor trebuie să fie numai de calitatea superioară, din catifea, tafta, satin, brocart, dantelă. Draperiile din materiale grele combinate cu perdele scumpe, transparente care creează pliuri moi vor evidenția perfect fereastra și luxul unui decor clasic. Țesăturile pentru perdele sunt de obicei din voal, iar draperiile dublate, pentru a da volum și a proteja camera de lumina soarelui, în plus va protejeza mult mai bine și țesătura. Bogate și sofisticate, poate având și un element decorativ în țesătură, draperiile pot fi accesorizate și aici cu canafi eleganți, cu franjuri sau ciucuri. 

    
    În al doilea rând, în interiorul clasic, se acordă o atenție deosebită și materialelor de finisaj. Nimic nu trebuie să fie ieftin și artificial, totul trebuie să fie exclusiv și natural. Dacă este pardoseală, atunci parchetul trebuie să fie dintr-o esență de lemn rar și valoros. Dacă este gresie, atunci din piatră naturală de marmură sau realizată obligatoriu de meșteșugari italieni în conformitate cu tehnologiile tradiționale.      Pereții ar trebui acoperiți cu vopsea decorativă sau tapet din mătase naturală. În interioarele clasice nu există nimic strident și sclipicios. Culorile sunt calme, armonioase, cel mai adesea sunt utilizate nuanțe de bej, maro și măsliniu, în combinație cu detalii aurii. Pentru acest stil este important să obții un sentiment de armonie, șic, dar și lux.

3. Stilul de amenajare modern este simplu, natural, dar, totodată și sofisticat. 
Stilul modern are un accent puternic pe linii și forme. Interioarele sunt spații deschise (conceptul de open-space), foarte luminoase și aerisite. Nu este tolerată înghesuiala și dezordinea, iar fiecare element utilizat trebuie să aibă o semnificație și utilitate. 
Stilul modern a răspândit popularitatea open-space-urilor. Totuși aceste încăperi mari nu trebuie să rămână goale. Iar pentru a evita această senzație de „gol” – poți completa amenajarea cu câteva grupuri de mobilier și ar trebui să te gândești la diferite scenarii de iluminat (cu ajutorul spoturilor sau a lampadarelor amplasate pe anumite zone), care vor reduce vizual înălțimea tavanului și vor crea o atmosferă mai intimă. 



Decorul în stil modern celebrează materialele naturale, culorile neutre sau pământii, precum și eliminarea detaliilor inutile. Multe persoane încorporează piese de stil modern în casele și birourile lor datorită naturii sale simple și funcționale. Se folosesc materiale naturale, în special lemn. Este un stil care se adaptează ultimelor tendințe, astfel că obiectele decorative din crom se integrează în decor aducând culoare și strălucire. Modelele geometrice cu linii curate sunt apreciate în stilul modern. De asemenea, modernul pune în evidență lucrări de artă, picturi mari amplasate pe pereți.
Culorile aduc personalitate fiecărui decor modern. De la galben, albastru regal, verde smarald aduc un plus de valoare spațiului. Dacă preferi culorile pastelate, alege nuanța de lavandă, liliac sau mov deschis.

    Recomandarea mea pentru alegerea unor decorațiuni interioare care să te ajute să amenajezi o locuință de vis este Nobila Casa - cea mai veche afacere familială în România în domeniul home&deco retail. Brandul românesc reprezintă un lanț de magazine și decoratiuni interioare din domeniul HOME & DECO și un webshop. Firma a luat nastere în anul 1999 în Cluj-Napoca, fiind la început o afacere mică de familie care făcea parte din grupul de firme Mendola Investment Group.
    Nobila Casa oferă o gamă largă de colecții și varietate de articole care pot fi folosite în întreaga casă. 
În colecția Nobila Casa vei găsi o gamă diversificată de perdele și draperii READYMADE, ce pot fi comandate din confortul propriei case din magazinul online. Odată plasată comanda, articolele vor ajunge la destinație în doar câteva zile lucrătoare, ajutându-te să finalizezi cu ușurință amenajarea locuintei. În plus, poți apela cu încredere la acești specialiști pentru consultanță; îți vor oferi sfaturi pliate pe particularitățile fiecarei încăperi în parte. Ei te pot ajuta și cu proiecte complete de metraj pentru perdele și draperii custom-made. De altfel, până la 1 septembrie, poți benefia de 1 metru gratis la achiziționarea a 5 metri de metraje.




luni

 Tema pentru acasă - Nicolae Dabija





    ,,De câte ori îl întâlnesc, am senzația ciudată că am făcut școala primară în același sat, că am avut aceleași trăiri și nedumeriri în fața orașului. De câte ori îi citesc opera, simt că mă apropii din ce în ce mai mult de Basarabia poetică și nu numai. Dincolo de fiorul literar care-l așează în galeria marilor scriitori moldoveni de la Mateevici la Druta, de la Matcovschi la Vieru, de la Liviu Damian la Leonida Lari și alții, Nicolae Dabija rămâne în lumea marilor spirite românești truditorul și luptătorul pentru păstrarea limbii, istoriei și identității naționale. Când mi-e dor de el, mă gândesc, nu știu de ce, la Sorescu. Sau poate știu…” - Tudor Gheorghe


Nicolae Dabija (15 iulie 1948 - 12 martie 2021), poet, eseist și istoric literar din Republica Moldova. Autor a peste 100 de volume de poezii, eseuri și publicistică (unele traduse şi publicate în SUA, Brazilia, Franța, Germania, Italia, Federaţia Rusă ș.a.). Revista literară Cold Mountain Review din Statele Unite îl numește pe Nicolae Dabija unul dintre cei mai de seamă poeți ai lumii. Laureat al Premiului pentru Poezie la Conferința Tinerilor Scriitori din URSS (1975), Premiul Național al Republicii Moldova (1988, 2011), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1995), Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste, Italia (2014) ș.a. În 2020 a fost distins cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Poezie din Seul, Coreea de Sud.

    Scriitorul şi omul politic Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948, în Codreni-Chişinău, Republica Moldova, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române/1866-2003” (Bucureşti, Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003). A fost nepotul arhimandritului Serafim Dabija, unul din marii duhovnici români, deportat în Gulag în 1947.

În 1972, a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău.

În calitate de redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, a avut un rol important în lupta de renaştere naţională din Republica Moldova. Săptămânalul condus de Nicolae Dabija a fost, în anii 1988-1989, cea mai importantă publicaţie care susţinea revenirea limbii române la grafia latină şi decretarea ei ca limbă oficială în RSS Moldovenească.

A fost lector la catedra de literatură română a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, lector superior la catedra Ştiinţele comunicării a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

A debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea” (1975). Au urmat culegerile de proză: „Apă neîncepută” (1980); „Zugravul anonim” (1985); „Aripă sub cămaşă” (1989); „Dreptul la eroare” (1993); „Lacrima care vede” (1994); „Oul de piatră” (1995); „Fotograful de fulgere” (1998); „Tăceri asurzitoare” (2000); „Nu vă îndrăgostiţi primăvara!” (2013) şi altele.

Nicolae Dabija a scris şi literatură pentru copii: „Poveşti de când Păsărel era mic” (1980); „Alte poveşti de când Păsărel era mic” (1984); „Domnia lui Ştefan cel Mare” (1991); „Nasc şi la Moldova oameni” (1992). A fost autorul manualelor şcolare „Daciada, ciclu de manuale pentru clasele I-IV” (1991-1993) şi „Literatura română pentru clasa a VI-a” (1998-2002), conform dicţionarului citat.

A alcătuit o „Antologie a poeziei vechi moldoveneşti” (1988) şi a tradus din Federico Garcia Lorca, Goethe, Jukovski.

A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1990-1994 şi 1998-2001, susţinând drepturile românilor din Basarabia. A ocupat funcţiile de preşedinte al Societăţii „Limba noastră cea română”, preşedinte al „Asociaţiei Oamenilor de ştiinţă, cultură şi artă din Republica Moldova”, vicepreşedinte al „Ligii culturale a românilor de pretutindeni”, preşedinte al „Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova”, conform necrologului publicat de guvernul de la Chişinău. De asemenea, din anul 2016, a fost preşedinte al Mişcării „Sfatul Ţării-2”, asociaţie nonguvernamentală care şi-a propus întregirea naţiunii române, potrivit unui comunicat de presă al Universităţii Ştefan cel Mare" din Suceava.

Ideile sale politice sunt expuse în volume de eseuri precum: „Pe urmele lui Orfeu” (1983); „Moldova de peste Nistru - vechi pământ strămoşesc” (1991); „Libertatea are chipul lui Dumnezeu” (1997); „Icoană spartă, Basarabia” (1998); „Harta noastră care sângeră” (1999); „La est de vest” (2001); „Vai de capul nostru!” (2001); „În căutarea identităţii” (2002); „Drumul spre biserică” (2013); „Urma sârmei ghimpate” (2013); „Manifest de Unire” (2013).

Pentru activitatea literară, i-au fost decernate: Premiul Naţional al Republicii Moldova (1988), Marele Premiu „Nichita Stănescu” (1992), Premiul „Giacomo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei (2015), Prix de l'Autre Edition (2016), Marele premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internaţional de Poezie de la Havana (2017).

În 1995, a fost distins cu Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române.

A fost cavaler al „Ordinului Republicii” (1996), cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldova, precum şi comandor al Ordinului naţional „Steaua României” (2000).

Începând cu 21 iulie 2003, a fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române.

În anul 2010, Academia de Studii Înalte din România i-a acordat titlul de „Honoris Causa” şi titlul onorific de Academician în semn de înaltă preţuire şi respect pentru întreaga activitate. În 2012, a devenit membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Preşedintele României i-a decernat, în anul 2014, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, „în semn de înaltă preţuire pentru promovarea culturii, limbii şi spiritualităţii româneşti”.


        N. Dabija: ,,În vara anului 2007 am murit. Era luna când împlineam 59 de ani. Căzusem de pe o stâncă din preajma mănăstirii Ţipova de lângă râul Nistru. Şi atunci, în acele clipe dintre viaţă şi moarte, iar mai exact, dintre moarte şi viaţă, mi s-a arătat această carte: mai întâi am văzut-o − toată! – în câteva fracţiuni de secundă, apoi, pe măsură ce trecea timp, aceasta mi se dezvăluia filă cu filă, frază cu frază, cuvânt cu cuvânt, în toată dimensiunea ei.
        În acele clipe de la fundul prăpastiei am văzut, ca în lumina unui reflector, nişte bărbaţi, femei şi copii adunaţi în preajma mea, ca să mă încurajeze, ca să mă susţină, ca să-mi întindă mâna şi să mă ridice din bezna în care mă prăbuşisem: erau fiinţe necunoscute, care au revenit ulterior, la fel de vag, şi-n sala de operaţii, şi pe pat de convalescenţă, să-mi povestească, dar nu în cuvinte, ci mai degrabă cu ajutorul unor imagini, naraţiunea care urmează.
        Ea mi s-a arătat într-un fel ca o amintire din viaţa altcuiva, ca o developare a unor evenimente ce au avut loc cu mult înainte de naşterea mea, ca o răzbunare, ca o îndeplinire a unor obligaţii.
        Scrierea cărţii le-o datorez acelor necunoscuţi care m-au readus la viaţă.
        Ea este a lor.
        Eu n-am făcut decât să aştern pe file ceea ce mi-au relatat ei.”



   ,,Şi era miercuri şi ploua.
    Atinse, ácele brazilor se risipeau în toate părţile. Firele grele de apă pisau iarba ca s-o bage înapoi în pământ.
    Era o perdea de ploaie, cu franjuri lungi, boţită la atingerea ei cu pământul.
    Deşi era amiază, se făcuse dintr-odată întuneric.
    Îmi place cum cerne în Siberia.”

    ,,Tema pentru acasă” este un roman tradus în șapte limbi, un bestseller în România și Republica Moldova cu peste 100.000 de exemplare vândute și peste 500 mii de împrumuturi în biblioteci.
    Rezumat: La şcoala din Poiana, profesorul de literatură română e învinuit de noile autorităţi de schimbarea portretului lui Stalin cu cel al lui Eminescu. După un simulacru de proces, Mihai Ulmu, „duşmanul poporului”, ajunge în gulag. Maria Răzeşu, fosta lui elevă din anul IV de liceu, îl ajută să evadeze, dar şi să-şi dea seama de dragostea lor.
        O săptămână le-a trebuit soldaţilor ca să-i găsească. Şapte zile au fost de ajuns ca Mihai şi Maria să se regăsească. Nestrivită de calvarul gulag-ului, dragostea răzbate prin piatră ca o iarbă cerească. Răzbate, şoptindu-ne că marile iubiri nu încap în temniţă niciunde şi nicicând.

Recenzii:
„Nicolae Dabija găsește uneltele literare potrivite ca să poată schimba bezna în lumină. Scenele sunt foarte expresive. Romanul este o carte a îndrăznelii celei mai nobile, a luptei duse contra tuturor nedreptăților lumii. Autorul ne învață cum să înfruntăm legile forțelor brune sau roșii și cum să ne păstrăm demnitatea chiar și atunci când suntem îngenuncheați.” - Jean-Paul Gavard-Perret, poet și critic literar francez

„Prin acest strălucit debut ca romancier Nicolae Dabija se dovedește a fi un scriitor total și un model uman. Traducerea acestei cărți în limbi de circulație internațională l-ar aduce, după opinia noastră, în apropierea unui binemeritat Premiu Nobel, ceea ce ar fi o mândrie națională și o dovadă că literatura română nu vine cu firimituri la masa marilor literaturi ale lumii.” - Tudor Nedelcea, editor și istoric literar român

duminică

 Kafka pe malul mării - Haruki Murakami




   Haruki Murakami este unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani. El s-a născut în 1949 și a studiat literatura la Universitatea Waseda din Tokyo. Experiența de proprietar al unui bar din Tokyo în care se cânta jazz și cea de traducător al operelor lui F. Scott Fitzgerald, John Irving, Truman Capote și Raymond Carver își vor spune cuvântul în formarea sa ca mesager al unei Japonii occidentalizate - un ținut amăgitor, lipsit parcă de suflet și suflu, al cărui spirit străvechi pare să fi dispărut aproape în întregime. Primul său roman, "Ascultă cum cântă vântul" (1979), i-a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de "Automatul" 1973 și (1980) ,,În căutarea oii fantastice”. În 1987 publică "Pădurea norvegiană", bestseller internațional, tradus în numeroase limbi și vândut în peste patru milioane de exemplare. Murakami a mai publicat volumul de interviuri "Underground. Atentatul de la Tokyo și spiritul japonez" și romanele "La capătul lumii" și ,În țara aspră a minunilor", "Dans, dans, dans", "Cronica păsării-arc" (1994, nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublln Literaty Award), "lubita mea", "Sputnik", "Kajka pe malul mării", "În noapte", "1Q84" precum și volumele de povestiri și eseuri "Elefantul a dispărut", "După cutremur", "Salcia oarbă", "Fata adormită" și "Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă".

   Întreaga sa activitate literară a fost influențată de scriitori ca Raymond Thornton Chandler, Kurt Vonnegut și Richard Gary Brautigan și este încadrată în realism magic, suprarealism, picaresc. Opera lui are tente melancolice, iar temele cele mai des întâlnite - precum alienarea, singurătatea sunt abordate kafkian.  Proza lui Haruki Murakami este încărcată de muzică bună, literatură, artă, filosofie, mister și erotism și este recomandată în special cititorilor activi care vor de la o carte mai mult decât o destindere, ci mai degrabă cunoaștere, pasiune, curiozități și o lume care doar seamănă cu realitatea. În scrierile sale, Murakami împletește influențele prozei americane cu încărcătura magică a Japoniei, construită cu multă măiestrie din simboluri și metafore.  


 ,,Kafka pe malul mării” (publicată în 2002) este, după părerea mea, un roman postmodernist, dar nu numai atât, ci, mai degrabă, un roman a cărui miză nu este doar dezlegarea unui puzzle, luarea în derâdere a societății consumeriste sau spunerea unei povești de dragoste și rebeliune ca multe altele; nicidecum, miza lui Murakami este de a lăsa ceva în mintea cititorului și de a-l face să fie cumva mai deschis posibilității ca lumea să nu fie doar ceea ce se vede, doar ceea ce e acceptat și comun, ci și ceea ce se vrea să fie. După ce romanul a fost publicat, editura japoneză a creat un site pentru a permite cititorilor să pună întrebări referitoare la carte. Peste 8000 de întrebări au fost puse, iar Haruki Murakami a răspuns personal la 1200. Într-un interviu, Murakami declara că secretul înțelegerii romanului constă în faptul că acesta trebuie citit de mai multe ori. Murakami spune despre romanul său că acesta conține o serie de ghicitori fără ca răspunsul acestora să fie dezvăluit cititorului, insă mai multe dintre aceste ghicitori combinate pot dezvălui oarecum o parte din răspunsurile pe care cititorii și le pun. Dar aceste răspunsuri pot fi diferite, în funcție de cititor. Mie mi-a plăcut atât de mult cartea, încât m-am temut ceva timp să scriu despre ea, de teamă că nu voi putea cuprinde toate temele, motivele, simbolurile și referirile pe care le face Murakami.

    Romanul este o poveste specială, plină de fantezie, o descriere minuțioasă a aventurilor unui adolescent, dar și o relatare a șirului de coincidențe care-l leagă de un vagabond pe nume Nakata, ce suferă de pe urma unei traume din timpul războiului. Atracția irezistibilă dintre aceste două personaje care par să nu aibă nimic în comun nu este singurul detaliu inexplicabil din cuprinsul romanului: în universul construit de Murakami, pisicile vorbesc, peștii cad din cer, iar spiritele își părăsesc trupul, mânate de nevoia de dragoste sau de sânge.

    Romanul  ,,Kafka pe malul mării” urmărește două povești distincte care în cele din urmă se vor intersecta. Kafka Tamura are cincisprezece ani și fuge din casa tatălui său aflată în Tokyo pentru a-și găsi mama și sora, dispărute când avea patru ani. Drumul îl poartă către biblioteca unui oraș de provincie, unde intră în contact cu Oshima și doamna Saeki, personaje interesante și totodată ciudate. 
    A doua poveste începe în anul 1944 când un grup de elevi împreună cu învățătoarea lor merg într-o pădure pentru a culege ciuperci. La un moment dat, din cauze necunoscute, toți cei șaisprezece copii cad într-un somn adânc. Toți în afară de unul își revin după câteva ore, însă nu realizează ceea ce s-a întâmplat cu ei. Copilul care nu își revine se numește Satoru Nakata și petrece câteva săptamâni în comă după acest eveniment. Apoi, în prezent, Nakata în vârstă de șaizeci de ani devine cel de-al doilea mare personaj al romanului, un bătrân încet la minte care are darul de a putea vorbi cu pisicile.  Tot acum îl cunoaștem și pe motanul negru – Otsuka. Apoi, mai apare în peisaj și un bărbat tânăr cu un labrador ce purta la gât o eșarfă roșie. Nakata, prin prisma faptului că putea să vorbească cu pisicile, era perceput în comunitate ca un detectiv de pisici. În prezent, Nakata caută o pisică cu pete albe, negre și maro, pe nume Goma. Otsuka nu îl poate ajuta pe Nakata să o găsească pe Goma. 
    Capitolele cărții se succed, unul prezentând întâmplările prin care trece Kafka Tamura, iar următorul întâmplările lui Nakata.

    Fuga de acasă îl eliberează de tată, dar nu și de darul genetic moștenit de la acesta: „Tot ce am moștenit de la tata sunt genele mele” (pag. 245) și mai ales de profeția oedipiană aruncată de figura paternă asupra sa: „Tata mi-a zis că, oricât m-aș strădui, nu am cum să scap de acest destin, că prezicerea este îngropată în genele mele, ca un mecanism cu ceas, și că orice aș face, nu am cum să o schimb. O să-mi omor tatăl și o să mă culc cu mama și cu sora mea.” (Pag. 249). Dornic să își găsească mama și sora și să împiedice fatalitatea ce-i descrie viitorul, Kafka lui Murakami se îndreaptă spre un loc situat pe malul mării. „[..] însă când m-am uitat pe hartă, m-am gândit, nu știu de ce, că înspre Shikoku trebuie s-o apuc. Ori de câte ori m-am uitat, acest loc m-a atras și mai tare. Este departe, la sud de Tokyo, la malul mării și are o climă blândă.” (pag. 15).

 Musafir în noul mediu și în noua sa viață, tânărul stabilește interacțiuni cu persoane al căror rol este decisiv în devenirea sa ulterioară, în regăsirea adevăratului Kafka Tamura. Prin personajele care îl modelează pe tânărul de 15 ani care se caută pe sine, Murakami dă glas unor mituri, simboluri, idei și concepte filosofice deopotrivă, oferind astfel un caracter reflexiv romanului „guvernat” în mare parte de un bizar împletit cu haos și fantastic.

Refugiul lui Kafka Tamura devine o bibliotecă între ai cărei pereți realitatea se dilată, iar întunericul nopții face loc irealului, care pune stăpânire pe fiecare gest al adolescentului. Camera pe care tânărul o primește pentru a-și odihni trupul este un loc apăsat de trecut, un loc în care prezentul este dat la o parte iar trecutul se manifestă prin revenirea „spiritului rătăcitor” al directoarei bibliotecii, care animă trupul adolescentin pe care doamna Saeki l-a avut cândva și peste care s-a așternut îmbătrânirea. Seară de seară acest spirit pătrunde în cameră și privește spre portretul de pe perete, portretul lui „Kafka pe malul mării” – iubitul ei din copilărie, persoana atât de prețuită de care aceasta a fost despărțită, dar a cărei prezență încă există prin tabloul care a trecut prin negura timpului și prin partitura cu același nume pe care aceasta i-a scris-o:

,,Kafka stă pe un scaun pe malul mării,
Cu gândul la pendulul ce mișcă lumea.
Când cercul inimii se închide,
Umbra nemișcată a Sfinxului,
Se preschimbă în cuțit
Și îți străpunge visul.
Degetele fetei înecate
Caută piatra de intrare.
Ridicându-și poalele veșmântului albastru
Îl privește pe Kafka pe malul mării.”

Personajele romanului: oameni și pisici
Oameni:
Kafka Tamura - Un tânăr de cinsprezece ani ce pleacă în căutarea mamei și surorii sale.
Tânărul numit Corbul - Un alter ego al lui Kafka Tamura, care apare în unele momente cu sfaturi.
Satoru Nakata - Un copil de nouă ani care în 1944 suferă un accident ciudat în pădure, accident după care devine înapoiat psihic. La vârsta de șaizeci de ani nu știe să scrie și să citească, dar poate vorbi cu pisicile.
Sakura - Fata pe care Tamura o cunoaște în autocar, atunci când parăsește Tokyoul. Asociată cu sora sa.
Ôshima - Asistentul bibliotecii la care ajunge Kafka Tamura. Este un transexual, femeie deghizată în barbat. Susține că este un barbat homosexual în corp de femeie.
Doamna Saeki - Directoarea bibliotecii. Asociată cu mama lui Kafka Tamura. În tinerețe a fost cântăreață și a avut un mare succes cu melodia Kafka pe malul mării, care este și titlul prezentului roman.
Hoshino - Un șofer de camion care îl ajută pe Nakata în acțiunile sale. Nakata îi amintește de bunicul său.
Sada - fratele lui Oshima.
Johnnie Walker - Ucigașul de pisici, îmbrăcat precum emblema cunoscutei mărci de whiskey.
Colonelul Sanders - Bărbatul care seamană cu fondatorul și mascota companiei KFC. Îl ajută pe Hoshino în cautarea pietrei dorite de Nakata.

Pisici:
Otsuka - Motanul negru.
Goma - Pisica disparută, pe care Nakata o caută.
Kawamura - Motanul maro tărcat care în tinerețe suferise un accident și de aceea nu vorbea foarte coerent.
Mimi - Pisica siameză.
Okawa - Motanul cu pete albe și negre.
Ton - Pisica neagră care vorbeste cu Hoshimo.

     Lumea complexă a lui Haruki Murakami stă la granița dintre conștient și subconștient. Inclusiv autorul descrie ideea de mal al mării precum o graniță dintre cele două. Și cum majoritatea oamenilor trăiesc cu un picior fie în lumea conștientului, fie cu un picior în lumea subconștientului. Această lectură e ca un labirint din care, chiar şi după ce ai închis cartea, încă mai cauţi o ieşire, şi de ce nu, chiar în această căutare constă farmecul romanului.

Romanul îl puteți găsi pe libris.ro , alături de multe altele scrise de acest cunoscut scriitor japonez.