DE VORBA CU AMINTIRILE

-despre bunici-

Cand  vorbim  despre  copilarie, gandul ne poarta deseori catre amintirea bunicilor.

Pe bunica mea o chema Angela, nici ca i s-ar fi potrivit alt nume mai bine! A fost o femeie cu un suflet de aur, desteapta (stia sa vorbeasca in limba franceza perfect, a fost la Scoala de fete- prima pe clasa, cu diploma, cum spunea ea). Era foarte harnica, n-am auzit-o niciodata plangandu-se de ceva! 

A crescut 3 nepoate cu dragoste dumnezeiasca si si-a iubit la disperare nepotii! Nu mi-o amintesc pe bunica stand, mereu facea cate ceva... Acum ma intreb,deseori, daca am vazut-o dormind vreodata! 

Mi-e dor de ea ... Cand simt ca-i prea liniste si gol in sufletul meu, aprind ,,lumina" catre BUNA mea! Si ea, nu stiu cum, ,,vine" si-mi da pace, si liniste, si speranta! Mereu a reusit s-o faca! Duios, angelic, firesc, totodata! Tipic pentru ea.

Bunicul Victor s-a stins inaintea ei, a avut grija de el, ca de un copil! S-au iubit mult, nu l-am auzit jignind-o vreodata, ii vedeam cand isi zambeau si-si atingeau mainile, ca din intamplare. Bunicul nu facea nimic fara sa-i ceara parerea ,,Ce zici, Angelico, e bine?" Si bunica era cea care hotara daca-i bine. Ea stia totul! Si era bine mereu, daca zicea ea!

Mi-e dor de ei! De bunii mei...

Ma intreb de ce nu exista si o zi internationala a bunicilor!? Pentru ca ai mei sigur o meritau!

Lacrimi cu amintiri de bunici!