Viata ca o calatorie

-intrebari fara raspuns-

       V-aţi gândit vreodată că viaţa seamănă cu o călătorie?

Nici eu, pana acum! Nici nu stiu de ce tocmai acum! Poate pentru ca sunt la jumatatea drumului... 

     Am impresia ca mergem haotic spre sfarsit, fara sa stim cararile corecte, cautand poteci de scurtatura!

        Te trezeşti pe un drum şi încet - încet, începi să te dezmeticeşti şi să realizezi unde eşti. Nu înţelegi mare lucru. Nu-ţi aminteşti să-ţi fi dorit să ajungi pe acel drum şi nu prea ştii unde te va duce. Ştii doar că trebuie să mergi dintr-un punct intr-altul, despre care nu ştii nici cum arată, nici unde este.

         Poţi parcurge acest drum alergând sau mergând la pas – e alegerea fiecăruia, cred.

        Cert este că drumul trebuie parcurs în întregime. Mai lung sau mai scurt, trebuie parcurs pana la capat! Te poţi opri pe marginea drumului să admiri peisajul sau să-ţi plângi de milă, dar doar pentru un timp. Te poţi aşeza în mijlocul drumului şi poţi striga din toţi rărunchii că ţie nu-ţi place, că tu nu mai vrei să mergi pe drumul ăsta... dar e doar o fază de moment, o defulare, un refugiu temporar ...si trebuie sa inaintezi.

          Pe parcursul drumului vei întâlni alţi oameni care fac acelaşi lucru – merg - la fel ca tine sau nu; în derivă sau nu, e alegerea fiecaruia. Unii te vor ajuta, unii vor trece indiferenţi pe lângă tine, alţii îţi vor pune piedici şi chiar vor râde atunci când te vor vedea cu nasul în ţărână. Dar nu contează, trebuie să te ridici! De fiecare data! Dacă nu te ajută nimeni, ridică-te singur/ă, scutură-te de praf şi mergi mai departe. Probabil că vor mai fi şi alte căzături şi de fiecare dată va trebui să te ridici, cu ajutor sau fara!

           Pe drum vei întâlni alţi şi alţi oameni ; oameni care te vor ajuta sau te vor răni, oameni pe care tu îi vei ajuta sau îi vei răni, cu sau fara voia ta, oameni pe care ai vrea să îi ai mereu alături de tine pe drumul tău şi oameni pe care ai vrea să nu îi fii cunoscut niciodată- pentru ca amintirea lor doare, la fiecare aducere aminte...

            Continuă să mergi. De ce ? Nu ştiu. Ştiu doar că trebuie. Poate vom afla la sfarsit ,,DE CE?".

Şi mai am o vagă bănuială că parcurgerea drumului în sine e cel puţin la fel de importantă ca destinaţia, dacă nu chiar mai importantă.

           

                                                    Cum a fost drumul vostru pana acum!?