Măcinici pufoși cu dragoste și zâmbete de copilărie

Ziua de 9 martie are pentru spiritualitatea populară românească o conotație aparte- sărbătorirea celor 40 de Mucenici uciși din Sevastia. În tradiția populară se consideră că în această zi sfinții mucanici se adună pentru a participa la un sobor de dezghețare a pământului și de slobozire a căldurii - strigând ,,Intră frig și ieși căldură/Să ne fie vreme bună/Pentru plug și arătură.” și bătând cu bâtele în pământ. Se spune că dacă plouă în acestă zi, va ploua și de Paști, dacă tună, vara va fi prielnică tuturor culturilor, dacă îngheață în noaptea dinaintea acestei zile se spune că toamna va fi lungă iar știuleții de porumb vor urui spre coșare precum roțile de la căruță în trecere peste pământul înghețat. 

Dintre toate datinile străbune s-a păstrat doar obiceiul de a se coace în ziua de 9 martie 40 de figurine din aluat, numite sfințișori sau mucenici și, desigur, obiceiul ca bărbații să bea câte 40 de pahare de rachiu. Acest obicei nici nu cred că va dispărea prea curând! :D

În fiecare an de 9 martie îmi vizitez bunica pentru că numai ea face cei mai pufoși și delicioși sfințișori. Bunica are o reteță veche, de la buna ei, cred, pentru că de fiecare dată mucenicii ei însiropați, atât de pufoși, de moi, de aromați și delicioși au exact aroma și gustul pe care-l știu încă din copilărie. 

Sfințișorii ei sunt făcuți din aluat dospit și au forma antropomorfă a cifrei 8, cifra echilibrului cosmic. Imediat după ce-i scoate din cuptor, îi unge cu miere de albine și-i presară cu nucă măcinată. În fiecare an mă așteaptă cu sfințișorii grași și pufoși în coș să o ajut ca să-i împartă copiilor din vecini. N-am văzut-o niciodată obosită sau văitându-se de ceva. Face totul cu dragoste și bucurie, an de an! Și are de fiecare dată o vorbă bună pentru fiecare. Glasul ei fermecat parcă șterge cu un burete toate grijile și neliniștile, transformându-le în mici neplăceri trecătoare. Magia bunicii a funcționat de fiecare dată chiar dacă și numai auzind-o prin telefon.

Anul acesta bunicuța mea dragă mi-a făcut și-o surpriză: mi-a pregătit prăjitura mea preferată: Pufoasa cu brânză, cum îi spuneam eu când eram micuță. Ca și mine, bunicuța e fan brânză Delaco. Nici ei nu-i lipsește brânzica din frigider niciodată și de fiecare dată îi laudă calitățile nutritive și gustul perfect, îndemându-ne să luăm măcar o bucățică cu pâine proaspătă de casă. 

Am zărit din întâmplare prăjiturile cu cremă de brânză pufoasă ale bunei mele, care tronau pe-un platou uriaș pe masa din sufragerie, atent poziționate, una lângă alta, parcă îmbiindu-te să le guști. Bineînțeles că n-am rezistat ispitei și am ,,furat” o bucățică. Oh!!! Ce deliciu! Ce aromă! Ce gust dumnezeesc! Nu știu cum dar pufoșenia asta avea același gust ca acum 20 de ani. Pentru mulți dintre noi copilăria este legată de prăjiturile făcute în casă, de caietul mamei sau al bunicii cu rețete scrise de mână și multiplicate prin vecine mai ceva ca acțiunile de bursă. Copilăria are pentru ficare un gust sau o aromă specială, în funcție de desertul pe care-l primeai, dacă erai cuminte. La mine copilăria are gustul perfect al pufoșeniei cu cremă de brânză, făcută de bunica. 

În fiecare an, pe 9 martie, redescopăr copilul din mine și alături de bunica mea dragă, sărbătoresc cei 40 de mucenici cu credință și iubire.

-articol scris pentru SuperBlog 2017-