marți

Fotografiile vorbesc aceeași limbă

-between-

O călătorie poate fi o viitoare veritabilă sursă de amintiri. Undeva, între vis și realitate, între cer și pământ, între călătorii și nemărginire... 

Și între toate acestea nu este, câteodată, decât un mic pas. Un pas care, însă, poate uni multe destine. Și speranțe. 

Cerul... ,,up to the sky”- acolo, sus, orice suflet poate să-și găsească un pic de libertate. Mă bate gândul de mult timp să scriu o carte despre cer. De fapt despre o lume în care cerul să fie la mare cinste. Și dacă o să scriu vreodată, mi-ar plăcea să aibă pe copertă fotografia de mai sus. Dar până atunci, fac fotografii. Oriunde, oricum... between...

Între timp, călătorim cu sau fără prieteni, vacanță după vacanță, indiferent de indiferența timpului față de noi, indiferență pe care o simțim an de an, clipă de clipă, împreună. Timpului nu îi va păsa niciodată de noi, dacă am făcut ceva cu el sau pur și simplu l-am pierdut fără rost... Timpul e un vrăjitor- ne arată măreția lumii doar pentru a ne putea topi/pierde în ea... de plăcere, deseori.

Însă, timpurile pe care le trăim acum sunt tulburi, cum spunea și Byron: la un moment dat orice timp este bun când devine antic...

Și totuși, fotografiile sunt singurele care vorbesc despre noi, în timp. Fotografii cu emoții, cu sentimentele la vedere, cu lumini și umbre, bine declarate. Și dacă esti perseverent, poți găsi în fiecare fotografie și pasiunea. Pentru că ea a existat!
 
Și poate că, undeva este încă frumos... Și cineva se bucură că strălucește soarele și este o zi bună de plajă. Și fotografiază zâmbete! Pentru că...

,,Doar din amintiri mai pot crede că vara e anotimpul destinului meu”- O. Paler.

Ce suvenir mai frumos ca fotografiile poți să aduci dintr-o călătorie?! Ele ne ajută să retrăim momentele frumoase și peste zeci de ani. Avem locuri preferate, în care sufletul ne înflorește de fiecare dată când le revedem, avem cu siguranță și fotografii dragi din călătorii. V-am arătat fotografia mea preferată, fotografia care mă reprezintă, fotografia care mi-arătă de fiecare dată când o privesc că locul meu în această lume este... between. 

Navigând visătoare pe net, căutând viitoarea mea călătorie perfectă, am găsit două concursuri care sper să vă atragă și pe voi, la fel de mult.

Momondo  are două provocări extraordinare. 

Poți câștiga o călătorie în valoare de 1500 euro dacă încarci pe Instagram o fotografie a locului tău preferat și spui de ce anume îl iubești. Nu uita să folosești #myworldmomondo, cu tag la @Momondo, asigurându-te că ai profilul public, ca fotografia ta să poată fi văzută de toată lumea.

A doua provocare- concursul The DNA Journey- în care puteți câștiga kit-uri pentru testarea ADN-ului și șansa de a vizita țările de unde ai rădăcini. Sper să am noroc la concurs pentru că doresc să-mi descopăr  moștenirea genetică, deși sunt convinsă că, de fapt, suntem cu toții veri, într-un sens mai larg.

Articol Spering SuperBlog 2017

Niciun comentariu: