marți

Slim în 2018 cu Limitless



         Am început anul cu o mulțime de promisiuni: să slăbesc și să rămân în formă, să fiu sănătoasă, să mă bucur de viață, să fiu mai organizată, să cheltui mai puțin și să economisesc mai mult,  să învăț ceva captivant, să petrec mai mult timp cu familia, să-i ajut pe ceilalți. 
         Ianuarie este, pentru mine, luna cea mai grea din an - mi-aș dori ca vacanta de iarna să nu se mai termine și mirajul sărbătorilor să dureze astfel cât mai mult. Și totuși sunt conștientă că ,,acum sau niciodată” trebuie să mă decid ce anume vreau să fac, cine vreau să fiu cu adevărat, unde vreau să ajung și, mai ales, cum anume să finalizez toate aceste promisiuni făcute mie însămi. Deseori, în mine se trezesc ambitii nemăsurate dar, constant, aud și vocea interioară care-mi soptește: ,,Fii serioasă! Nu vei reuși să faci atâtea! Alege doar ce-i mai important!”  
         Nu știu dacă mă voi ține de aceste rezoluții, mai mult sau mai puțin, poate... Dar le scriu și aici, să mă tragă de mânecă de fiecare dată când mă gândesc să renunț sau poate le uit. Nu vreau să mă amăgesc cu vorbe și angajamente pentru că, de fapt, la final, cele mai importante sunt faptele. Ceea ce voi face, contează cu adevărat. Dar mai ales cum anume!

Sărbătorile au trecut, dar kilogramele în plus au rămas. 


         Și pentru că sărbătorile au adus, pe lângă liniștea și bucuria din suflet, și un cadou (5 kilograme în plus- da, știuuu, nu dați cu pietre), a fost destul de ușor să mă hotărăsc cu ce să încep. Simt că acum e momentul optim să dau un restart organismului meu. Sunt conștientă că nu există diete miraculoase care să mă ajute, ca prin minune, să pierd în greutate și oricum, nici n-aș putea să mă abțin prea mult de la înghețată și cartofi prăjiți. Așa că am ales calea cea mai ușoară: să merg pe mâna unei prietene care mi-a recomandat Limitless, cică cel mai smart program de nutriție și slăbit: o formulă simplă, sănătoasă, gustoasă și ultra eficientă de a remodela corporal o persoană și de a-i reeduca complet apetitul. WOW! De ce nu!? De fapt, e exact ce-mi trebuie mie acum!
         Am nevoie de un astfel de ajutor, un program de remodelare corporală în care să primesc tot ce-mi este necesar pentru a mă simți bine în corpul meu. De altfel, Reset by Limitless promite nu doar o dietă de trei luni, ci cu adevărat o schimbare definitivă a stilului de viață. Doresc să-mi creez un stil de viață echilibrat și sănătos, prin care să nu simt niciodată că am restricțiile unei diete, așa că voi merge pe mâna prietenei mele- Reset by Limitless! 
If we can do it, everybody can!

         Trăim într-o lume în care contează acțiunea. Fără acțiune nu am vedea niciun rezultat. Voi merge pe urmele visului în realitate și voi vedea unde mă voi afla la sfârșitul anului! Niciodată nu e prea târziu pentru un nou început! Eu am apăsat deja butonul! Tu ce aștepți!?



Niciun comentariu: