miercuri

Despre sindromul climacteric și efectele acestuia asupra organismului



Sindromul climacteric (SC) reprezintă un complex de simptome patologice specifice, determinate de scăderea nivelului estrogenilor, ce se manifestă clinic prin tulburări neuropsihice, endocrino-metabolice și vegetative. În cazul femeilor, climacteriul, trecerea de la fertilitate la infertilitate, este una din schimbările majore ale maturității. Toate femeile se gândesc cel puțin o dată în cursul vieții la momentul în care vor intra la menopauză. Menopauza (climacteriul) este o parte naturală a vieții unei femei și totuși, pentru foarte multe dintre noi, este un subiect învăluit în puțin mister. Climacteriul propriu-zis este determinat de restructurarea fiziologică de vârstă a organismului feminin și se manifestă prin involuția centrilor nervoși superiori ai sistemului genital cu încetarea treptată a funcției menstruale și a celei de reproducere. Perioada climacterică în viața femeii este un proces natural, dar evoluția lui fiziologică poate fi afectată de apariția sindromului climacteric. Există multe schimbări normale, firești care vin odată cu înaintarea în vârstă și nu trebuie să ne ia deloc prin surprindere sau să ne sperie atunci când încep să se manifeste. La majoritatea femeilor, climacteriul (numit uneori și ,,climax”) se declanșează spontan și firesc la vârsta de cincizeci- cinzeci și unu de ani, dar, în unele cazuri, simptomele pot apărea și cu câțiva ani mai devreme. 
Fundalul hormonal suferă schimbări semnificative în această perioadă, care nu pot afecta starea de sănătate și bunăstarea. O femeie simte bufeuri, palpitații cardiace periodic, somnul este adesea deranjat, crește iritabilitatea, se dezvoltă o formă cronică cronică. Cistita la menopauză este un fenomen frecvent, deoarece "revoluția" hormonală face organismul foarte vulnerabil la inflamație.

Primele semne că te vei apropia curând de menopauză


Simptomele de menopauză pot fi un șoc pentru cineva care nu știe la ce să se aștepte, așa că este util ca orice femeie să cunoască semnele timpurii și să se pregătească pentru ele. Și tu îți poți da seama dacă corpul tău va trece printr-o astfel de schimbare dacă ești atentă la câteva lucruri:

* Primele simptome ale apropierii menopauzei ar putea fi menstruațiile mai puțin frecvente, neregulate sau ceva mai abundente și/sau ,,valurile de căldură”(bufeurile). Acestea se pot repeta de câteva ori pe zi sau pe oră. Se asociază cu creșteri ale tensiunii arteriale, ale pulsului, atac de panică, disconfort general, etc.;
* Apar modificări ale fanerelor (păr, unghii, piele)- păr uscat, fără strălucire, care se rupe ușor sau cade; unghii fragile și fără luciu, piele uscată și aspră, care necesită mai multă cremă de hidratare;
* Țesut adipos altfel distribuit, predominant abdominal și o creștere  destul de mare în greutate, în anumite cazuri;
* Modificări la nivelul mucoaselor - uscăciune vaginală, dispareunie (jenă la contact sexual), usturime la micțiune cu infecție urinară supraadăugată, pierderi involuntare de urină la râs, strănut sau la efort, cauzate de scăderea tonusului musculaturii pelvine și a detrusorului vezical;
* Creșterea tensiunii arteriale-unele persoane devenind din hipotensive, hipertensive (HTA de 140/95 mm Hg);
*  Tulburări de somn- insomnie, somn de calitate proastă;
* Schimbări de dispoziție, atitudine depresivă, plâns facil, gânduri suicidare, scăderea stimei de sine, nervozitate, anxietate, atacuri de panică-deseori cu declanșarea unor patologii severe psihiatrice de tipul depresiei severe;
* Sureri ale articulațiilor mici (mâini și picioare), uneori cu redoare matinală (un start mai greu în mobilizare);
* Edeme palpebrale și ale mâinilor, adică ,,ochi umflați” dimineața, accentuarea pungilor și cearcănelor;
* Starea generală poate fi afectată, femeia acuzând oboseală, rău general, amețeli, chiar pierderi ale cunoștinței, cefalee, crampe musculare, amorțeala buzelor sau mâinilor- un ansamblu de simptome care au ca rezultat un carusel al emoțiilor timp de câteva săptămâni sau chiar luni.

Soluții pentru menstruație neregulată, dereglări hormonale și alte simptome de premenopauză


Corpul feminin are o individualitate aparte, de care fiecare femeie trebuie să țină seama atunci când are în vedere îngrijirea sau prevenirea ori tratarea diferitelor boli. Dereglările hormonale sunt epidemice în zilele noastre. Când vorbim despre hormoni trebuie să ne gândim ca la o simfonie. Aceștia interacționează și sunt interdependenți motiv pentru care atunci când unul dintre hormoni este afectat, ceilalți îl urmează. Aducerea hormonilor în echilibru implică un întreg proces care va avea suișuri dar și coborâșuri. Trebuie să ținem cont că menopauza este o etapă fiziologică în viața femeii și tratamentul se adresează de obicei doar pacientelor cu disconfort creat de scăderea nivelului de hormoni sau patologiei asociate, astfel încât acest disconfort să fie minim. Foarte importante în re-echilibrarea hormonilor sunt suplimentele. 
Shecure (sirop și tablete)- Protector al funcțiilor urogenitale feminine
Medicina tradițională indiană Ayurveda susține că regimul alimentar este fundamental în menopauză. Femeile ar trebui să evite mâncărurile picante, sărate și acre și trebuie să se aleagă alimente amare, astringente și dulci (legume, lapte, smântână, orez, produse din grâu, fructe dulci, zemoase, scorțișoara, coriandrul, cardamomul, feniculul și semințele de chimen), să bea multă apă caldă în timpul zilei, să mănânce multe verdețuri cu frunze, gătite care vor ajuta la eliminarea reziduurilor din organism și aportul de calciu. Esențial este ca mesele să fie regulate, să nu fie sărite iar masa de prânz să fie cea mai consistentă.
Fitoterapia indiană, pe care se bazează medicina Ayurveda, le poate fi de mare ajutor femeilor care ajung în preajma menopauzei. Există câteva plante care au ca efect direct echilibrarea hormonală feminină din perioada premenopauzei și a menopauzei. Specialiștii în medicina ayurvedică de la Star International Med au preparat mai multe remedii din combinații de plante, concepute special pentru a atenua neplăcutele simptome ale acestor transformări ce au loc în organismul femeii ajunse la maturitate. 

Suplimentul alimentar SHECURE tablete conține plante medicinale ayurvedice care mențin echilibrul hormonal feminin, susțin fertilitatea și libidoul. SHECURE tablete este un excelent tonic al aparatului genital feminin. Contribuie la funcționarea normală a ciclului menstrual (fluxul menstrual normal, stoparea hemoragiilor, refacerea endometrului) și diminuează neplăcerile din perioada premenstruală și menstruală (nervozitate, irascibilitate, dureri în zona pelvină). Susține capacitatea de adaptare a organismului feminin la stres, suprasolicitări, oboseală si obținerea de performanțe fizice și mentale.


SHECURE Sirop susține capacitatea de adaptare a organismului feminin la stres, suprasolicitări, oboseală și conferă o stare de bine prin inducerea calmului, relaxării și obținerea de performanțe fizice și intelectuale. Este cunoscut faptul că starea de spirit negativă perturbă echilibrul hormonal și menstruația. SHECURE Sirop susține echilibrarea nivelului hormonal în premenopauza sau după instalarea menopauzei cu efecte benefice în echilibrul fizic și psiho-emoțional al femeilor.

Mai multe informații despre medicina ayurvedică și despre beneficiile remediilor naturale ayurvedice puteți afla urmărind emisiunea Diferente si Esente (Realitatea TV). 



Niciun comentariu: