Îmbunătățește-ți viața cu ajutorul jocurilor de societate
Joaca, în general, adaugă bucurie vieții, indiferent că vorbim despre copii sau adulți. Fiecare dintre noi se bucură atunci când se joacă: copiii, deoarece joaca face parte din existența lor, iar adulții, deoarece pot experimenta din nou această fericirea pură a copilăriei.
J. Piaget spunea că „toate metodele active de educație ale copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca, jucându-se, ei să reușească să asimileze realitățile intelectuale, care altfel, rămân exterioare inteligenței copilului”. Așa încât orice activitate ludică poate îndeplini funcții importante pentru copil cât și pentru adult. Pentru copil, modul serios și pasiunea cu care se joacă constituie indicatori ai dezvoltării și perfecționării proceselor de cunoaștere- percepția, reprezentarea, gândirea, capacitatea de înțelegere, memoria, imaginația, vorbirea- și trăsăturilor de personalitate- caracter, afectivitate, aptitudini, voință. Jocul este un mijloc de cunoaștere, un mijloc de familiarizare a copiilor cu viața înconjurătoare, un mijloc de valorificare, de aplicare creatoare a cunoștințelor dobândite, un mijloc de educare morală și socială. Caracterul activ al acestei metode este determinat de faptul că introduce cunoștințele și deprinderile pe calea acțiunii, în timpul acțiunii copilului cu obiectele la care se referă, fiind, de fapt, o modalitate intuitivă de însușire a cunoștințelor.
Există în mod special o categorie de jocuri care, pe lângă distracția oferită, aduce în plus și anumite beneficii care îmbunătățesc sănătatea și viața persoanelor care le practică. Este vorba despre jocurile de societate (board games) care ar trebui jucate în mod regulat, pentru a profita pe deplin de beneficiile pe care ni le oferă tuturor, indiferent de vârstă. Și, fie că le spui board games sau jocuri de societate, acestea reprezintă, cu siguranță, una dintre cele mai plăcute moduri de petrecere a timpului liber cu prietenii sau cu familia, rețeta perfectă pentru un week-end ,,ca la carte”.
Obișnuiește cineva să joace jocuri de societate singur!? Evident că nu!!!
Ideea de bază a jocurilor de societate, de unde li se trage și denumirea în limba română, este cooperarea. Acestea se bazează pe munca în echipă, aducând împreună colegi, prieteni vechi sau chiar străini. Și nu contează prea mult dacă este vorba de a face noi legături, de a explora cu alți pasionați același hobby, sau de a petrece o seară plăcută cu cei dragi- practicarea jocurilor de societate este, de fapt, o modalitate perfectă de a petrece timp într-o companie plăcută și de a întări legăturile cu alte persoane. Și iată doar câteva din motivele pentru care ar trebui să jucăm în mod regulat jocuri de societate, nu numai în week-end:
* Jocurile de societate constituie un exercițiu minunat pentru creier: stimulează zonele creierului care sunt responsabile pentru formarea complexă a gândirii și a memoriei atât pentru copii, cât și pentru adulți, ceea ce are drept rezultat dezvoltarea unor abilități cognitive esențiale, cum ar fi rezolvarea problemelor și luarea deciziilor. De asemenea, practicarea acestora reduce riscul de a dezvolta boala Alzheimer și ajută persoanele în vârstă să își mențină mintea ascuțită. Și pentru tinerii care le practică, jocurile de societate aduc multe beneficii, cum ar fi: dezvoltarea mentală la copii sau îmbunătățirea inteligenței adolescenților.
* S-a dovedit științific că practicarea jocurilor de societate declanșează eliberarea de endorfine (numite și hormonii fericirii), substanțele naturale ale organismului care induc o stare de bine. Percepuți ca o emoție pozitivă, “hormonii fericirii” au puterea de a îmbunătății funcțiile conștiente și inconștiente ale minții, făcând ca persoana respectivă să se simtă veselă, plină de compasiune și, în cele din urmă, extrem de mulțumită.
* Și nu în ultimul rând, râsul care este un fel de “efect secundar” al jocurilor de societate, fiind și unul din ingredientele vitale ale creativității și experienței plăcute de învățare. De asemenea, râsul și distracția, în general, ajută la scăderea stresului.
Școala altfel cu jocuri de societate
Anul acesta mi-am propus, împreună cu părinții elevilor mei, să acordăm o atenție deosebită jocurilor pentru copii (pentru a-i ajuta pe părinți să-i despartă pe cei mici de calculatoare/ televizoare/ tablete, dar și pentru a permite pasionaților de jocuri de societate să se joace împreună cu copiii lor). Într-o epocă a tehnologiei, în care suntem tot mai des absorbiți de ecranele calculatoarelor, jocurile de societate oferă unul dintre cele mai uimitoare avantaje, acela că țin departe oamenii de lumea digitală. Jocurile de societate îi angajează pe cei mici (și nu numai) în activități care nu implică vizionarea unui ecran smartphone sau computer. (Și, în zilele noastre, avem tot mai multă nevoie de aceasta). Iar practicarea jocurilor de societate reprezintă ocazia perfectă de a ne conecta între noi și de a ne deschide, totodată.
De asemenea, aceste jocuri ajută la afișarea unei părți creative a personalității în mod non-intruziv sau arogant, ceea ce poate fi foarte benefic pentru cei cu personalități liniștite. Jocurile de societate sunt un instrument uimitor pentru copiii și adulții timizi. Jocul îi stimulează să dezvolte un simt al creativității și individualității mai puternic, care va avea drept rezultat o stimă de sine crescută și împlinirea sentimentului de a fi inclus și “băgat în seamă”. Bineînțeles că și câștigarea jocului necesită strategie și multă, multă răbdare. Și, într-un mediu de dezvoltare fericit, jocurile se învață prin experimentare, într-un mod aventuros, lipsit de stres, care, fără îndoială, este benefic atât pentru adolescenți, cât și pentru adulți. Jocurile de societate reprezintă o modalitate excelentă de a petrece timp împreună cu cei mici, într-un mod foarte plăcut și interactiv, oferind totodată și numeroase oportunități de învățare.
Aceste jocuri satisfac nevoile competitive ale copiilor, dar și dorința de a stăpâni noi abilități și concepte, precum: recunoașterea numărului și a formei, gruparea și numărarea, recunoașterea și citirea literelor, percepția vizuală și distingerea culorilor, coordonarea ochilor cu brațele și îmbunătățirea dexterității. Jocurile nu trebuie să fie neapărat academice pentru a fi educative, pentru că la majoritatea imaginația este instrumentul principal. Chiar și numai în virtutea jocului, cu ajutorul unui board games copiii capătă abilități sociale importante, cum ar fi comunicarea verbală, lucrul în echipă, răbdarea, dar și bucuria de a interacționa cu ceilalți participanți ai jocului. Totodată, jocurile de masă le dezvoltă copiilor gândirea strategică și pot dezvolta capacitatea de concentrare a celor mici, stimulându-le atenția și încurajând spiritul de competiție într-un mod interesant și distractiv. Chiar dacă la început lucrurile vor merge mai greu (cel mic se poate poticni sau se poate bloca și, cu siguranță, va face, uneori, greșeli), aceste jocuri sunt suficient de permisive, iar libertatea de exprimare este atât de vastă, încât, pe parcurs, copilului îi va veni mult mai ușor să se exprime creativ.
Oxygame- regatul jocurilor de societate


Qwirkle, al doilea board game pe care l-am achiziționat pentru cei mici de la oxygame, este un joc ce dezvoltă abilitățile logico-matematice, fără a uita de distracție. Regulile simple se referă la modul în care poți plasa cele 108 piese de joc din lemn. Există două posibilități pentru a le combina: dacă piesele seriei sunt de aceeași culoare, trebuie să difere formele lor, sau dacă forma este identică, trebuie să difere culorile pieselor. Esența jocului este să acumulezi cât mai multe puncte. Poate părea un joc simplu, la o primă vedere, dar îi va captiva pe micuții mei pentru mult timp. Deși Qwirkle pare un joc simplu de potrivire de culori și forme (oarecum în genul Domino), totuși necesită manevre tactice precum și strategii planificate cu grijă. Qwirkle e un joc ce se învață repede, dar copiii vor descoperi repede că trebuie să gândească strategic pentru a reuși să câștige cele mai multe puncte.
Iar pentru situațiile în care cineva va prefera să se joace singur, îi voi antrena mintea cu ajutorul celebrului cub Rubik. Se spune că acest cub a fost construit inițial ca material didactic pentru a ajuta elevii să înțeleagă obiecte tridimensionale. Cu toate acestea, scopul său real este de a rezolva o problemă structurală, mutând anumite părți ale unui întreg, în mod independent, fără a-l destrăma, însă.
Există o mulțime de articole legate de inteligența spațială pe care ți-o dezvolți atunci când te joci cu un cub Rubik. Când înveți cum să faci un cub Rubik și exersezi asta periodic, vei observa îmbunătățiri mai ales în capacitatea de a lua o decizie corectă într-un timp scurt- mai ales dacă vrei să obții un timp mai bun și să te autodepășești (dacă faci cea mai mică greșeală, îți strici configurația și trebuie să o refaci); memorie- trebuie să ții minte unde ești, ce faci în acest moment și care-i pasul următor; capacitatea de rezolvare a problemelor (gândirea algoritmică, logică și structurată); atenție (dacă pierzi momentul prezent și nu ești atent la ce faci, îți strici cubul imediat); flexibilitate- există mai multe căi prin care poți să rezolvi un cub Rubik (cu cât alegi culori diferite și căi diferite pe care să mergi, cu atât devii mai confortabil la nou). Adăugând și inteligența spatială, gândește-te că obții toate acestea doar dintr-o jucărie care se află în mâinile tale!!!
În concluzie, pentru a te bucura de atâtea beneficii pentru sănătatea și viața ta, fă-ți o obișnuință în a te distra cât mai des împreună cu prietenii sau familia, strângându-vă în jurul unei table de joc de societate! Indiferent de ce joc vei alege, cu siguranță vei petrece un timp minunat și te vei simți grozav!
Și, poate fără să îți dai seama pe moment, îți vei îmbunătăți și viața.
Articol Spring SuperBlog 2019
8 comentarii:
jocurile de societate mi se pare ca pierd din teren o data cu aparitia telefoanelor si tabletelor. tocmai de aceea e nevoie de jocuri din ce in ce mai colorate si mai diverse, poate reusim generatia tanara sa se indrepte si spre ele!
Si noi avem cateva jocuri de societate pe care le jucam frecvent iar cub Rubik am avut si eu cand eram de varsta fiului meu.
Aceste jocuri de societate mi se par excelente pentru distractie.
Jucăm de multe ori în familie, mai ales când ne strângem toți, diverse jocuri de societate. Acum am ales PortRoyal și Ligretto, mai ales că avem un membru nou, piticul de 9 ani.
Noi avem peste 20 de jocuri de societate și ne place să alegem weekend de weekend unul pentru a ne relaxa.
Si noi preferam jocurile de acest fel mai ales cand suntem in mici calatorii!
N-am mai jucat demult un joc impreuna cu cei dragi, poate ar fi cazul
Nu am mai jucat de foarte mult timp un joc de societate. Am sa arunc o privire pe site sa vad ce mi s-ar potrivi
Trimiteți un comentariu