Sunt perfect imperfect!
Nu sunt perfect, sunt diferit!
Mi-am dorit toată viața mea să fiu perfect. Mi-am dorit să am un trup perfect, să am un abdomen perfect (plat; mi-a ieșit la un moment dat, dar n-a durat prea mult), să fiu fiul perfect, fratele perfect, elevul perfect, să fiu iubitul perfect, prietenul perfect, omul perfect, să fiu angajatul perfect și-n același timp să fiu colegul perfect.
Eu am fost un adolescent rebel; pentru mine regulile nu erau decât niște tipare pe care trebuia să le țin la distanță. Cu timpul, am înțeles că nu pot schimba lumea și am realizat că-mi pot construi o lume a mea, cu lucruri imperfecte, frumoase, pe placul meu. Căci lucrurile frumoase nu sunt întotdeauna perfecte, poate chiar asta le și face să fie atât de speciale. Așa mi-am realizat eu toate planurile, toate visele; și timpul mi-a arătat că e genial să fii rebel, pentru că răzvrătirea include, întotdeauna, și viziune. Am înțeles că nu trebuie să mă schimb ca să plac oamenilor. Trebuia doar să fiu eu însumi și oamenii potriviți mă vor iubi așa cum sunt. Realitatea nu este nimic altceva decât o copie imperfectă a unei lumi perfecte.
Nu sunt bărbatul perfect! Ar fi prea banal și prea trist. Tocmai imperfecțiunile ne aduc aproape de oameni, tocmai ele ies în relief și atrag. Un om perfect pare anost. Și rece. N-aș putea fi perfect! Fac multe greșeli... și apreciez oamenii care au rămas alături de mine când au văzut cum sunt cu adevărat. Să fii tu însuți indiferent de ceea ce spun cei din jurul tău a început să fie un adevărat act de curaj. Spun că trebuie să ai încredere în tine, exact așa cum ești tu! Cred că nu există bărbatul perfect și nici femeia perfectă, dar știu că împreună pot forma, uneori, un cuplu perfect. Căci, fie că suntem suntem niște masculi feroce sau femei sensibile, genul opus vine mereu în completarea noastră. Ar trebui să înțelegem cu toții că cei care ne iubesc, ne iubesc pe noi, nu pe cei care am vrea să fim. Dar pentru ei vom încerca mereu să fim mai buni… Exact așa cum suntem.
Și bărbații au (nevoie de) farmec!
Perfecțiunea este o noțiune abstractă spre care toată lumea tinde, dar puțini reușesc să ajungă măcar aproape. Mai ales atunci când vine vorba despre partea fizică. Poate părea stupid, dar și bărbații au nevoie de sfaturi de frumusețe. Mai ales că femeile își doresc lângă ele bărbați arătoși, fără mătreață în exces, fără păr în nas sau urechi, care să aibă mâini îngrijite și curate, o pieptănătură decentă și haine călcate.
În primul rând, părul și unghiile nu trebuie să fie neglijate. Bunica-mi spunea mereu că mâinile sunt cărțile noastre de vizită. Manichiura, dar și pedichiura sunt lucruri de care un bărbat nu ar trebui să se ferească și în niciun caz să le amâne de-o pe-o zi pe alta. Mâinile curate trebuie hidratate corespunzător, astfel încât să nu ne deranjeze nici pe noi dar nici pe doamnele de lângă noi, la simpla atingere. Fiecare bărbat ar trebui să știe să folosească o cremă bună pentru hidratare și regenerare a pielii.
Toți bărbații ar trebui să știe că și îngrijirea feței ar trebui să fie la fel de importantă pentru ei ca și pentru femei. Ele sunt apreciate pentru frumusețea și curățenia naturală a tenului dar și bărbații pot fi apreciați pentru asta. Numai că bărbații au tenul mult mai gras decât al femeii și ar trebui să ofere mai multă atenție acestui lucru și să folosească produsul special care revitalizează tenul, îmbunătățește aspectul pielii, ajută la reducerea adâncimii ridurilor fine, hidratând la suprafață dar și în profunzime. Eu, de exemplu, folosesc de ceva timp, noua gamă de cosmetice pentru bărbați – Gerovital Men cu rezultate remarcabile.
Părul este o podoabă atât a femeii, cât și a bărbatului, însă ambii trebuie să se îngrijească la fel de ea. Știi, cu siguranță, că șapte din zece persoane încep să se confrunte cu probleme de rărire a părului, mai ales dacă au vârste peste 35 de ani și că incidența este mai ridicată în rândul bărbaților. Nu este o boală gravă din punct de vedere medical, dar are legătură directă de multe ori cu încrederea și stima de sine. Este normal să pierdem între 50 și 100 de fire de păr pe zi, dar când bărbații își dau seama că pierd din ce în ce mai mult păr, tind să intre în panică, îngrijorați de faptul că acest proces este clar un semn al îmbătrânirii ce nu mai poate fi stopat. În realitate, însă, există multe alte motive care ar putea sta la baza pierderii părului, iar unele dintre ele pot fi chiar prevenite sau tratate. Eu folosesc, de ceva timp, un produs 100% românesc , din gama Gerovital Men, care combate căderea părului, un tratament intensiv cu ser ce conține principii active consacrate în remedierea acestei probleme, mărind rezistența firului de păr, reducând sebumul și mătreața, respectiv aspectul de ,,păr gras”.
Nu sunt perfect, dar încerc să fiu!
Știu că nu sunt perfect! Îmi cunosc defectele și le accept pentru că fac parte din mine. Și unul dintre aspectele care mă deosebesc cu desăvârșire de ceilalți este că am ales să fiu eu însumi într-o lume în care toți preferă să fie ca alții. Știu să fiu puternic, pentru mine, pentru ea, pentru amândoi. Și nu va putea nimeni să îmi ia ce e al meu. Și toți cei care știu să aprecieze un om real, știu să treacă și peste micile lui defecte. Cu Farmec! ☺
Articol Spring SuperBlog 2019
7 comentarii:
Si barbatii pot avea Farmec! De curand am vazut noile fiole cu acid hialuronic, pentru barbati. Nu stiu cum sunt acestea, dar cele pentru femei sunt sublime, fac un ten stralucitor, catifelat si mereu hidratat.
Bineînțeles că și bărbații pot avea Farmec!
Pentru cei din familia mea, am eu grijă :)
Îmi place Gerovital și mi-e foarte ușor să-i conving.
Uite ca nu i-am luat si sotului produse de la Gerovital, am sa le caut si eu.
Sunt multi barbati care au farmec, intr-un mod natural insa sunt si barbati care sunt dependenti de Farmec :)
Clar, si barbatii pot avea si au Farmec. :)
Ma bucur sa vad ca barbatii pun la fel de mult pret pe ingrijire precum femeile
Si eu sunt de acord cu faptul ca si barbatii merita si trebuie sa se ingrijeasca, cel putin la fel de mult precum noi, femeile. Ma bucur ca incep sa apara tot mai multe produse destinate lor.
Trimiteți un comentariu