De astăzi, retailerul german Lidl nu va mai comercializa produse de plastic de unică folosință
”Începând cu 15 august 2019, Lidl renunță la vânzarea în magazinele sale a articolelor de unică folosință din plastic, cum ar fi pahare, farfurii adânci și întinse, dar și tacâmuri și paie. Totodată, Lidl va începe în acest an testarea unei soluții de tip sacoșă reutilizabilă pentru cântărirea și transportul fructelor și legumelor din Piața Lidl, dar și a pungilor din plastic compostabil, analizând viabilitatea acestui material ca alternativă la plasticul subțire”, arată un comunicat al companiei.
Aceste inițiative fac parte din strategia mai amplă a Lidl, anunțată în 2018, prin care își propune să reducă plasticul utilizat cu cel puțin 20%, până în 2025. Pentru aceasta, Lidl acționează în linie cu strategia REset Plastic a grupului Schwarz, împreună propunându-și diminuarea cantității de plastic folosită și închiderea ciclurilor de reciclare. Lidl va introduce ambalaje prietenoase cu mediul pentru articolele marcă proprie, articole ce alcătuiesc aproxiamtiv 80% din întregul sortiment de produse. Compania ia astfel măsuri precum crearea unor ambalaje complet reciclabile pentru produsele marcă proprie, folosirea pungilor reutilizabile sau testarea celor din material compostabil din resurse regenerabile, care respectă reglementările internaționale din domeniul ambalajelor biodegradabile.
Pe lângă toate aceste măsuri interne pe care compania le ia pentru a reduce plasticul în magazinele sale, Lidl investește și în programe de impact în domeniul protecției mediului, programe derulate de organizații non-profit. Cea mai recentă inițiativă este “Cu apele curate”, lansată în această primăvară de Asociația MaiMultVerde, își propune să combată poluarea cu plastic a apelor Dunării. Acest proiect cuprinde acțiuni de igienizare a malurilor fluviului și de identificare și implementare a soluțiilor de prevenire a poluării cu plastic a Dunării. Totodată, proiectul include și evaluarea și revizuirea politicilor publice privind gestiunea deșeurilor din plastic, protejarea apelor sau educația pentru mediu cu implicarea autorităților române.
Lidl a deschis 11 magazine în primele șase luni din 2019 și are o rețea de 247 de magazine și cinci depozite logistice. Compania este al treilea cel mai puternic retailer din România după cifra de afaceri de anul trecut, care a ajuns la aproape 8 miliarde lei.
Un comentariu:
Stie cineva daca pizza congelata de la lidl e nesanatoasa sau ceva? Imi place mult cea de pe https://presto-pizza.ro/ doar ca uneori nu imi vine sa dau banii, doar ca ma gandesc si care e mai healthy. Voi ce parere aveti?
Trimiteți un comentariu