miercuri


Dăruiește experiențe inedite în locul clasicelor cadouri






Prietenii sunt cea mai prețioasă avere pe care o putem avea. Chiar dacă avem o familie numeroasă, simțim adesea nevoia să ne înconjurăm și de prieteni, de cunoștințe, de relații. Când suntem mici, nevoia de a avea prieteni este foarte puternică. Și altfel, cum să-ți imaginezi o copilărie fără prieteni!? Prieteni cu care să te joci, cu care să faci o mulțime de pozne și cu care să construiești o lume fantastică prin tot felul de activități și jocuri, adevărate experiențe cu adrenalină? Prieteni pe care să te superi și cu care să te împaci rapid printr-un surâs și-o îmbrățișare, suflete-pereche cu care să petreci ore întregi fără să te plictisești, cu care să mergi la film, în vacanțe sau doar la o scurtă plimbare prin parc; prieteni de la care să poți cere sfaturi și-n miez de noapte, care să te înțeleagă și să te accepte așa cum ești.

Alin este un astfel de prieten pentru mine. Deși nu ne mai vedem foarte des, că ,,s-a măritat” în Italia, vorbim, încă, foarte mult la telefon. Când m-a anunțat că vine acasă, în concediu, după aproape trei ani de zile, am fost în culmea fericirii. Voiam neapărat să-i pregătesc și o surpriză, mai ales că nu am avut posibilitatea să plec din țară nici când s-a cununat și nici la nuntă. Știu că i-am lipsit enorm, că avea nevoie de mine în acele momente, dar l-am asigurat că i-am fost mereu alături, cu sufletul. Știa! 

Tocmai de-aceea voiam să mă revanșez, cumva, printr-un cadou inedit. Și cred că am reușit, că l-am văzut emoționând-se, atunci când l-a primit. Recunosc că acesta a fost unul dintre cele mai semnificative cadouri pe care i le-am făcut vreodată. 

O vacanță în doi - un cadou de nuntă inedit


A face cadou cuiva este o dovadă de interes, de atenție și, de ce nu?, chiar de iubire. Se spune că valoarea cadoului nu contează, că gestul e important. Așa este, dar gestul contează și mai mult dacă e însoțit de un cadou potrivit. Și eu chiar asta îmi doream din tot sufletul: să-mi impresionez prietenul, oferindu-i cadoul perfect care să-i arate cât de recunoscător îi sunt că-mi este mereu alături de atâția ani.

E greu să alegi cadoul de nuntă perfect pentru prieteni. Dar când e vorba de cel mai bun prieten, alegerea pare să fie extrem de greoaie și stresantă, în același timp. 

În niciun caz eu n-aveam de gând să-i ofer obișnuitele cadouri de ,,casă nouă”- tacâmuri, oale, filtru de cafea, aspirator sau mai știu eu ce alte aparate electrocasnice pe care, oricum, nu le putea lua cu avionul, acasă. În plus, cu un singur cadou memorabil îmi doream să le aduc bucurie amândurora. 


Așa că am tot căutat prin magazine, am întrebat colegi și prieteni, apoi, într-un final, m-am gândit că ar fi încântați dacă le-aș oferi o vacanță în doi, într-o zonă liniștită, unde să petreacă împreună câteva zile de neuitat. Mi-a plăcut mult ideea și, după lungi căutări, am găsit o paletă întreagă de experiențe cu romantism, relaxare, dar și variante pline de adrenalină, perfecte pentru fiecare ocazie, dar și personalitate, pe Experimentează.ro - un site care creează idei, pe care, mai apoi, le și transformă în clipe de neuitat. Recunosc că prima dată am remarcat motto-ul lor inedit: ,,Experimentează viața” și tot atunci am știut că aici voi găsi și cadoul perfect.

Clipe de neuitat pentru cei mai buni prieteni


Cadoul meu de nuntă - o mini-vacanță în orașul lor preferat, în Brașov, câteva zile presărate cu tot felul de experiențe romantice și relaxante, un amestec între nou și vechi, cu activități indoor și outdoor (salturi cu parașuta, experiențe de tir, food & drinks, cursă de raliu, spa, masaj personalizat, etc), activități plăcute și relaxante care le-au adus amândurora multe clipe de neuitatCăci atunci când alegi să dăruiești experiențe, oferi, de fapt, amintiri, iar acest lucru este inegalabil și, cu siguranță, mai valoros decât orice ai putea cumpăra de pe raftul magazinelor. Cadourile nu înseamnă neapărat numai obiecte, ci, mai degrabă, clipe frumoase și experiențe memorabile pe care să le poarte mereu în cele mai dragi amintiri ale lor.
Urmează anotimpul cadourilor și în loc să lași sacul să te cocoșeze și timpul să te preseze, mai bine te-ai așeza acum la laptop să cauți altfel de cadouri cu care să-ți uimești familia și prietenii - cumpără vouchere electronice cu mesaje personalizate și alege activități prin care să le oferi celor dragi amintiri de neuitat. 


- Articol SuperBlog 2019 -

6 comentarii:

Oana spunea...

Daaaa minunate aceste cadouri, acum cativa ani i-am facut cadou sefului nostru de ziua lui o plimbare cu elicopterul.

Raluca Brezniceanu spunea...

Eu aleg cadourile in functie de destinatar, unii prefera cadourile si stiu bine ce vor, altii vor sa-i surprinzi si aici intra cei carora le pot face cadou experiente.

Mikyangel spunea...

Si mie imi place sa daruiesc experiente frumoase in locul cadourilor clasice.

Georgiana Sabina spunea...

Cred ca e mult mai frumos asa decat banalele cadouri.

Cristina Barbieru spunea...

OO, da!! O vacanta in doi e o alegere foarte inspirata.

Albu Steluta spunea...

Cred ca astfel de experiente frumoase sunt mult mai bine apreciate decat un cadou simplu.