joi


Când e vorba de confortul nou-născuților, detaliile contează. Descoperă-le la Neakaisa.ro!





Confortul bebelușului e foarte important atât pentru starea lui de bine, cât și pentru a ta. Singurul mod prin care el își poate exprima disconfortul este prin plâns, așa că atunci când el nu se simte bine, nici tu vei avea parte de liniște. În ciuda tuturor intențiilor tale bune, bebelușul îți poate da toate ideile peste cap, câteodată, iar ritualul de îngrijire se află, deseori, tocmai în vârful capacității de testare a răbdării, a lui sau a ta.


Cine nu-și amintește de prima băiță a bebelușului său!?


Prima băiță a bebelușului este un moment emoționant, deși nu este deloc ușor să manevrezi un copil care se teme de apă și plânge continuu. Însă, cu puțină răbdare și experiență, baia va deveni unul dintre cele mai îndrăgite ritualuri ale creșterii unui copil, dar și un moment de plăcere și destindere pentru bebeluș.


Pentru mine, de exemplu, primul moment deosebit, super-încărcat emoțional a fost când am făcut cunoștință cu bebelușul. Pentru ca mai apoi, totul, odată cu părăsirea maternității, a însemnat începutul unei experiențe unice, a unei noi vieți: viața în trei. O viață minunată, dar, în același timp, au sosit și grijile nenumărate, momentele de deznădejde sau de panică intensă. După părerea mea, însă, cel mai greu moment în compania bebelușului, imediat după ieșirea din spital, a fost cel al primei băițe, deși, recunosc cu sinceritate, a fost o experiență plină de emoție: atât pentru noi, ca părinți, cât și pentru cel mic. Dar pentru mine, ca mamă, a rămas, însă, un eveniment de neuitat.

Pentru adulți, dușul zilnic este o chestiune complet normală. Dar cum rămâne cu noul membru al familiei? Există o regulă simplă: unui nou-născut ar trebui să i se facă baie numai după ce ombilicul s-a vindecat complet. Înainte, însă, se poate folosi un prosop curat și apă călduță pentru igiena zilnică a micuțului. Bebelușii au nevoie de o igienă riguroasă deoarece sistemul lor imunitar nu este încă pregătit să facă față "agresiunilor" microbilor din mediul înconjurător. Pielea este "poarta de intrare" pentru un număr mare de microbi însă putem preveni infecțiile menținând pielea curată și fără iritații sau alte eroziuni.


Tocmai de aceea, nou născutul are nevoie zilnic de cel puțin o baie (seara) și de o toaletă riguroasă dimineața (se curăță ochii, nasul, gura și urechile, așa cum și noi, adulții, avem acest ritual când ne trezim). Copilul poate fi îmbăiat în orice moment al zilei, de preferință între două mese, așa încât să nu aibă stomacul plin (regurgitează), dar nici când este înfometat (plânge sau este foarte agitat).

Bateriile termostatate - siguranță și control în fiecare familie



Baia generală a bebelușului este bine să fie făcută în camera de... baie. În primul rând, pentru că aburii care se produc când spălăm copilul în dormitor nu sunt foarte benefici pentru somnul profund și liniștitor al bebelușului. 


Temperatura potrivită pentru băiță este individualizată pentru fiecare sugar, dar aceasta nu trebuie să depășească 37- 38 grade Celsius. Nu vă bazați pe metoda tradițională “cu cotul” care poate fi extrem de înșelătoare, apa fiind de cele mai multe ori prea caldă sau mult prea rece pentru bebeluș. Pe vremuri se apela la termometru, dar acum aproape în fiecare baie, există baterii termostatate care au ca principală calitate faptul că mențin temperatura apei la nivelul presetat. În cazul variațiilor de presiune și temperatură din rețea, bateria reglează cantitatea de apă caldă și rece, pentru a menține parametrii prestabiliți. Temperatura selectată este stabilită într-o fracțiune de secundă și menținută, eliminându-se astfel posibilitatea opăririi. În plus, prelungește durata de viață a centralei, pentru că aceasta nu mai trebuie să pornească/oprească pentru a compensa variația necesarului de apă caldă în rețea.

Neakaisa.ro este un magazin online cu obiecte sanitare pentru amenajarea băii, dar și multe alte produse pentru amenajarea casei. Aici vei întâlni o varietate de peste 8.000 de produse de la producători de top din categorii diverse, așa încât vă puteți amenaja casa exact în stilul pe care-l doriți.

Nu uitați că băița bebelușului trebuie să fie un moment de relaxare zilnică, o plăcere pentru întreaga familie, un moment al jocului și al descoperirilor, o rutină ce poate fi extrem de plăcută dacă sunteți atenți la toate detaliile care contează cu adevărat!


Niciun comentariu: