vineri

Serialul ThunderCats Răgetul, din nou la Cartoon Network




Felinele fulger revin pe micile ecrane, continuând firul narativ al seriei originale, cu noul serial animat „ThunderCats – Răgetul”!


Felinele Fulger (engleză ThunderCats) este un serial de animație american/japonez produs de Ethan Spaulding și Michael Jelenic. Un reboot al serialului original de televiziune din anii 80 cu același nume (care a rulat din 1985 și 1989), Felinele Fulger a fost produs de Warner Bros și combină elemente din animația occidentală cu animații în stilul japonez. Serialul a început cu o premieră de o oră pe Cartoon Network pe 29 iulie 2011. În România, premiera a fost pe 14 mai 2012, pe canalul Cartoon Network.

Începând din 18 mai, postul Cartoon Network va continua să difuzeze serialul de aventură și umor „ThunderCats: Răgetul”. Producția prezintă aventurile lui Lion-O și a felinelor fulger și va fi difuzată de luni până vineri, de la ora 16:50. Victor Courtright („Pickle and Peanut”) şi Marly Halpern-Graser („Right Now Kapow”) sunt producătorii serialului, împreună cu Sam Register („Teen Titans Go!”) care este producător executiv.

Lion-O și felinele fulger Tygra, Panthro, Cheetara, WilyKit și WilyKat reuşesc cu greu să scape după ce lumea lor, Thundera, este distrusă și naufragiază pe o planetă misterioasă și exotică, Al Treilea Pământ. Regatul Thundera a fost, de mai multe generații, casa "Felinelor Fulger", până în ziua în care armata șopârlelor, condusă de vrăjitorul Mumm-Ra și Grune Distrugătorul au atacat și au cucerit acest regat. Câțiva supraviețuitori neînfricați pornesc în aventura vieții lor, în căutarea cărții care le poate arăta cum să-l învingă pe vrăjitor. Nu doar că trebuie să înfrunte toate pericolele care le stau în cale, dar trebuie să aibă grijă ca prețioasa carte să nu cadă în mâinile adversarilor, care o pot folosi în scopuri malefice.

Ales lider al felinelor fulger, Lion-O conduce echipa și încearcă să facă din planeta Al Treilea Pământ, noua lor casă. Însă mai multe creaturi ciudate și răufăcători le stau în cale, inclusiv maleficul Mumm-Ra, care stăpânește Al Treilea Pământ cu o mână de fier și nu are de gând să lase felinele fulger să-i oprească domnia tiranică asupra planetei.

Provocări cu ThunderCats Roar de pe Cartoon Network rezolvate cu mare plăcere de cei mici

Timp de 7 zile poți rezolva împreună cu copilul tău câte o provocare creativă venită din partea personajelor noului serial de desene animate „Thundercats Ragetul” ce va fi difuzat, cum am mai spus, începând din 18 mai, de luni până vineri, de la ora 16:50, numai la Cartoon Network. Fiecare personaj a pregătit câte o provocare potrivită caracterului și abilităților sale, iar cel mic poate decide în ce fel și în ce ordine le poate rezolva. Temele principale ale serialului sunt lucrul în echipă și prietenia, iar elementele principale sunt personajele grozave, armele, vehiculele dar și locurile interesante în care aceștia explorează. 

Pentru a sări în ajutorul celor mici, există și o serie de cărți ajutătoare ce își propun să îi ajute în ducerea la bun sfârșit a tuturor provocărilor.
Jocul conține 20 de cărți:
- 3 cărți speciale care descriu personajele, explică regulile jocului și ajută la stabilirea unui calendar al provocărilor.
- 7 cărți cu provocări- fiecare provocare este pregătită de către una dintre Felinele Fulger iar cartea include și imaginea acestuia, pentru a fi ușor de recunoscut cine este cel căruia îi răspunzi la provocare la acel moment.
- 10 cărți ajutătoare ce oferă suport pentru finalizarea cât mai rapidă a provocărilor 
Cărțile pot fi printate și decupate, se poate scrie pe ele etc. Toate provocările își propun să fie amuzante dar să și ajute la dezvoltarea creativității, și totodată să ofere copiilor posibilitatea de a explora și mai mult universul „Thundercats Ragetul”.

PROVOCAREA INCITANTĂ A LUI TYGRA - un test cu cuvinte încrucișate

Este jocul nostru preferat: un test al lui Tyagra - unul dintre cele mai mature și deștepte Feline Fulger, test ce conține o serie de cuvinte importante din cultura prețioaselor feline. Provocarea constă în rezolvarea acestor cuvinte încrucișate. În ajutorul celui mic se poate folosi cartea ajutătoare (foaia cu test de personalitate  Thundercats Răgetul). Jocul nu este deloc complicat și copiii vor fi deosebit de încântați când vor finaliza provocarea.

PROVOCAREA LUI PANTHRO - două mâini dibace

Panthro ne provoacă și ne inspiră, în același timp. Panthro este un inginer harnic, cu idei mărețe, îndrăznețe. Provocarea lui Panthro constă în construirea unui vehicul ThunderCats special. Cel mic trebuie să pună laolaltă câteva elemente simple și să-și construiască propriul vehicul. De când cu acest joc, știu sigur că, în viitor, vom avea în familie, și un inginer! 


Și provocările celorlalte feline sunt la fel de interesante și distractive, în același timp. Provocarea lui Leon care îi învață pe cei mici să fie adevărați lideri, provocarea lui Wilykat aventurierul sau a Cheetarei, care-i ascunde lui Leon Sabia Destinului. Toate provocările își propun să fie amuzante dar să și ajute la dezvoltarea creativității, și totodată să ofere copiiilor posibilitatea de a explora și mai mult universul „Thundercats Răgetul”.


Niciun comentariu: