sâmbătă

Prieteni, week-end-ul acesta mergem în Deltă!



Căutați Vacanțe Speciale?
Delta Dunării e un loc de poveste, unic în lume, situat undeva, la capătul Dunării bătrâne. E greu să povestești despre Deltă, despre frumusețile ei, fără să ai ca dovadă câteva imagini. Delta Dunării e plină de mister, de dinamism, de liniște, de zgomotul energizant al păsărilor, de nuferii delicați care împodobesc canalele și, mai ales, de sâcâitorii țânțari, considerați de majoritatea, singurul minus al deltei.
De mulți ani merg în Deltă, prima dată nu cred că aveam mai mult de 10 ani. Toate experiențele mele au fost fabuloase, unice, îmi luam la revedere de fiecare dată numai gândindu-mă la următoarele vacanțe și așteptând cu nerăbdare să revin de fiecare dată, pe aceleași meleaguri, dar de fiecare dată dorind să descopăr alte locuri noi, mirifice. Pe mine frumusețea și sălbăticia acestor locuri m-au cucerit din prima clipă, chemându-mă iar și iar, incitându-mi dorul. Am cutreierat canalele Deltei, ascunzișurile de ape, am pândit păsările-n zbor și-am admirat nuferi ireal de perfecți și sălcii cu rădăcinile împletite ciudat, ca niște degete ce se jucau cu apa, vrăjind-o din nunțe de gri-tulbure în verde închis,  apoi smarald, albastru sau albastru-închis. Câte vacanțe speciale am făcut eu în Deltă...
Și pentru că nu e stilul meu să mă bucur singură de aceste minunății am pregătit pentru prietenii mei o evadare de week-end. Cum unde!? Bineînțeles că-n Deltă!
                                   



Chiar dacă nu mă întrebați, eu tot am să vă spun de ce aș alege Delta din nou. Îmi place natura sălbatică: combinația de stuf, apă, canale, rațe sălbatice, egrete și pelicani - îți dă o senzație plăcută, uiți pur și simplu de agitația din orașe.
Îmi plac satele de pescari cu case acoperite cu stuf și ulițele pline de nisip fin, strălucitor, aur risipit din belșug ca ofrandă adusă naturii și oamenilor în același timp.
Îmi place plaja, apa mării, locul de vărsare a Dunării în mare, și, mai ales, căldura oamenilor care fac tot posibilul să te facă să te simți bine pe aceste meleguri pline de magie.
Îmi place să mă plimb cu barca - să navighez pe cele două brațe mari sau pe canalele mici ce fac legătura cu lacurile și bălțile Deltei - aventuri frumoase, turism de calitate, prieteni vechi și noi.
Îmi place mâncarea, peștele mâncat aici are întotdeauna alt gust decât acasă. Și dacă ajungeți pe aici e păcat să nu gustați un borș din sturion (storceag îi spun localnicii), cum numai aici se face, o delicatesă culinară. Este o combinație de bucăți generoase de sturion, legume din belșug și smântână gustoasă. Cu ardei iute ca focul și 2 felii generoase de pâine abia scoasă din cuptorul de lemne, cum vă spuneam, e un deliciu (până și tastatura salivează la aducere-aminte).
De ce recomand Delta Dunării tuturor prietenilor mei?
Pentru că, în orice zonă s-ar afla, pot ajunge în Deltă cu foarte puțin efort și un plan minim de călătorie. Și dacă nu știați, Delta noastră se află inclusă în patrimoniul UNESCO, fiind cea de-a doua cea mai mare deltă din Europa. E păcat să ratăm plăcerea de a vedea acest paradis aflat atât de aproape de noi! Oricâte oferte turistice vei încerca, acest loc incredibil trebuie vizitat măcar o dată-n viață, nu numai că este aproape, ci pentru că este cu adevărat un loc magic. Delta înseamnă să rămâi mut de uimire în fața frumuseții naturii sălbatice, de admirație pentru locuri și oameni, păsări și animale, pești sau plante. Delta e relaxare și liniște lăuntrică, e muzică fără cuvinte, doar fascinante și irepetabile sunete. Tu vei fi singurul care va fi mut, de uimire. Și sigur va fi o plăcere să-ți ascult uimirea din priviri!
Dacă încă nu ai fost niciodată în Deltă și-ți dorești și tu o evadare de week-end, gândește-te că acest loc este un colț de rai, un dar pentru oameni, de la natură.


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016

Niciun comentariu: