duminică

Poți fi frumoasă, indiferent de mărime

,,Fiecare femeie ar trebui să se folosească de ce a primit de la Mama Natura
 înainte ca Tatăl Timp să i le ceară înapoi.”- Laurence J. Peter


Femeia este anotimp.
Nu este anotimp schimbător ce îmbracă multe fețe. Femeia este anotimp statornic. Ființa ei este în măsură să suporte soarele arzător din mijlocul zilelor de vară, gerul nopților de iarnă, alunecările de teren ale toamnei...

Femeia e frumoasă, doar că de multe ori nu are timp  și poate nici chef, s-o arate. Cei care îi văd, totuși, frumusețea, sunt și ei frumoși, la suflet, și curați. Femeile sunt mereu frumoase.

Se spune că frumusețea vine din interior și nu kilogramele contează, ci sufletul... Dar poți să mai fii în ziua de azi ,,grasă și frumoasă”? 
Nu toate femeile trebuie să fie ,,trase prin inel”, mai ales că formele apetisante au atras întotdeauna atenția bărbaților, nu-i așa?! Dacă știi să te pui în evidență, o să înveți să-ți iubești mai mult corpul și să-i apreciezi calitațile, uitând complet de defecte.
 https://www.dyfashion.ro
Până la urmă cine spune că dacă nu ai 90/60/90 și nu ești la fel de slabă ca modelele de pe podiumuri, nu poți purta haine stylish? Când ești plinuță sau chiar grasă, lumea se uită ciudat la tine. Toată lumea găsește ceva de comentat. De cele mai multe ori, în magazine auzi: ,,Nu cred că vom găsi ceva care să vi se potrivească!”, înainte, chiar, de a cere un model anume. De aceea eu aleg, din ce în ce mai des, magazinele online (preferatul meu este DyFashion.ro). Alegi ceea ce-ți place în liniște, probezi acasă, dacă nu ți se potrivește mărimea sau nu-ți place materialul, există posibilitatea returnării produsului. Mi se pare cel mai corect așa. Nu uita că orice femeie poate fi atrăgătoare indiferent de numărul de kilograme pe care-l are. E foarte important cum te simți în interior și ce energie emani. Dacă ai încredere în tine, vei vedea că ceilalți nu vor mai observa kilogramele în plus, sau, cu siguranță, nu vor mai conta așa mult. 
https://www.dyfashion.ro
Norocul nostru este că  designerii moderni au grijă de toate femeile, indiferent de forma corpului și de greutatea acestora. Așa că hainele fashion pentru femeile plinuțe nu mai sunt o raritate. Nu trebuie să-ți mai cumperi veșnicele rochii de tip sac, în culori închise. Important este să te îmbraci în așa fel încât hainele să te avantajeze, să pui, în primul rând, accent pe calități și astfel să-ți ascunzi defectele. 
Anul acesta albul este din nou la modă. Alege rochii potrivite stilului tău, albul nu te face să arăți ,,mai grasă”decât ești. Dacă îți găsești forma și materialul potrivit, vei obține cu siguranță un outfit de invidiat. Poartă tocuri (un cm. în plus e un kg. în minus); dacă vrei ca picioarele tale să arte mai lungi ideal e ca încălțămintea să aibă culoarea pantalonilor sau a dresului. Poartă bluze gen tunică- sunt vaporoase și vei arăta superb în ele. Alege pantaloni cu o talie potrivită: dacă ai ,,colăcei”, evită pantalonii cu talie joasă și indreaptă-ți privirea spre fustele și pantalonii cu talie înaltă, care te ajută să pari mai suplă. Renunță la lucrurile care nu ți se potrivesc- tricourile largi, fără formă, cu guler rotund la baza gâtului- sunt OK, dar pentru dormit! Dacă vrei să porți, totuși, un tricou larg, alege unul cu guler adânc în formă de V sau U, cu manșete la mâneci și poartă-l cu o pereche de blugi de dama, înnodat într-o parte sau lăsat lălâi, cu un lanț lung cu pandantiv. Sau mai multe.

Se zice că doamna de Pompadour, cândva curtezană de mare succes, ar fi spus: ,,Femeia trebuie să se privească mult în oglindă. Dacă nu se place ea însăși, n-o va plăcea nimeni, niciodată”.
Regula mai este valabilă și astăzi!

Niciun comentariu: