Copilăria din sertar

Motto- Don t grow up it s a trap!

 (Nu te face mare, e o capcană!)

Copilărie...

Mi-am adus aminte, așa de-odată, de copilărie... de mine când aveam codițe împletite și rochițe de culoarea florilor de toamnă târzie, de prietenii mei cu care împărțeam fericită turtele bunicii...

Mi-e dor de vacanțele de trei luni la mare, la munte, la bunicii care încă mai erau...

Și deschid sertarul cu amintiri- fotografii alb-negru din care mă privesc ochi fericiți și oameni dragi care nu mai sunt, păpușele fără o mână, cu părul răvășit și doar un pantofior în picioare, cărți vechi fără coperți, cu pagini îngălbenite de vreme, lucrușoare și hăinuțe micuțe, mirosind a copilărie minunată și-a fericire. Visez că sunt iar copil și parcă iar cotrobăi curioasă prin toate sertarele cu cheițe ale bunicuței. 

-Ce faci aici, mami!?

Tresar și mă transform cu repeziciune în ,,mami”...

-Nimic...făceam puțină ordine pe-aici.

Ca să-mi mai treacă dorul de copilărie, mă reped cu fetița mea în brațe, la calculator. 

-Vrei să-ți cumpere mami o rochiță?!

Cum să nu vrea?! Și până deschid eu calculatorul, ea face mii de piruete pe covor, fredonând melodii doar de ea știute. Și eu caut, înfrigurată, cu mâinile tremurând, rochia care să-mi amintească de copilărie.

 Tu ce faci când ți-e dor de copilărie?!