Suntem călători prin lumea largă
Unele dintre cele mai frumoase amintiri din grădiniță și mai apoi din școală sunt excursiile cu grupa sau clasa. Mai întâi cu ieșirile prin centrul orașului, apoi vizitând împrejurile și marile orașe ale țării, până la vizite de o zi sau două prin România sau străinătate, toate rămân întipărite în memoriile fiecărui elev ca fiind cele mai distractive călătorii.
De cele mai multe ori rămânem cu amintirea primelor circuite turistice făcute în școală. Vizitarea Deltei Dunării, a Maramureșului sau a renumitului castel Bran pot deveni dragi amintiri și pentru generația preșcolară și școlară de azi. Prin excursiile tematice adresate atât tinerilor cât și elevilor de vârstă școlară mică, realizate atât în timpul școlii cât și în vacanțe, se urmărește informarea corectă cu privire la dezvoltarea și promovarea durabilă a turismului, responsabilizarea elevilor privind conservarea destinațiilor turistice, conștientizarea necesității protejării naturii și a mediului ambiant; formarea unor capacități cognitive interdisciplinare prin îmbinarea noțiunilor de istorie, literatură, religie, geografie, muzică, sculptură cu specificul cadrului natural și cu regiunile străbătute, dar mai ales stabilirea unor relații de prietenie între elevi și profesori.
Cel mai solicitat pachet turistic pentru elevi a fost, de fiecare dată, Aventura de Halloween la Complexul Dracula- o excursie de 2 zile într-un tărâm fermecat, cu vrăjitoare, fantome și alte lucruri înspăimântătoare, pentru a savura încă o dată, an de an, împreună cu profesorii și părinții, legenda Halloween-ului. Îmbarcarea se face obligatoriu în autocare fermecate pe traseul Oltenița- București- Curtea de Argeș- Arefu. Și pentru a avea în fiecare an Vacanțe Speciale cazarea s-a făcut numai la Hotel Posada. Activitățile- atelier fiind de fiecare dată altele și mai ales pe placul elevilor, de fiecare dată locurile stabilite au fost insuficiente. (Carnavalul mascat Halloween Party- costumație obligatorie; Atelierul Dovleacul haios- sculptura; Istoria lui Vlad Țepeș; Legende și povestiri, etc).
Având în vedere că există deja o tradiție în școala noastră de a organiza excursii cu caracter educativ, dar și cu scopul de recreere al elevilor, atât în țară, dar și în străinătate, o a doua ofertă de vacanță care este, de asemeni, foarte căutată- e o destinație externă- în Bulgaria. Sunt vizitate orașe ca Ruse, Varna, Sf. Constantin și Elena, Sunny Day, Nisipurile de Aur, Albena sau Balchik, de fiecare dată altele în itinerariul excursiilor. Cel mai apreciat obiectiv este Palatul și Grădina Botanică de la Balchik (numit și Orașul Alb sau Coasta de Argint datorită dealurilor sale albe). Pentru un oraș mic, Balchik găzduiește muzee interesante. Orașul este casa unuia dintre cele mai vechi Muzee de istorie din țară, precum și a unui Muzeu de Etnografie, care expune veșminte tradiționale bulgare și diferite obiecte meșteșugărești.
Pentru anul acesta, pe lângă ofertele vechi, am stabilit numeroase circuite cu autocarul, în Croația (Zagreb, Coasta Dalmației: Dubrovnik, Split, Trogir, Zadar), în Delta Dunării sau frumoasele stațiuni montane de la noi din țară, și-n Bucovina sau Maramureș. Sper ca elevii și părinții să fie încântați de diversitatea acestor oferte speciale și să participe în număr mare cu aceeași încântare ca până acum.
Voi pe unde mai călătoriți cu elevii?!
Voi pe unde mai călătoriți cu elevii?!
Articol scris pentru SuperBlog 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu