marți

,,Hello, Kitty!” sau 

Cum să înveți mai ușor o limbă străină


Zilele trecute am revăzut un filmuleț cu o doamnă profesoară de engleză ce preda la o școală în Vaslui care nici măcar nu avea habar să pronunțe corect literele alfabetului în această limbă. Abia putea lega două vorbe iar de conversații în engleză nici nu se punea problema. Doamna nu are nicio scuză în opinia mea (cică e și calificată pe română-engleză) pentru că acum orice absolvent de liceu poate să pună serios mâna pe câteva cărți de engleză pentru începători, să participe la câteva cursuri de limbă engleză, și sunt destule cursuri engleză online sau să-și cumpere un c.d./casetă cu lecții. Putea ajunge foarte repede, deci, la un nivel acceptabil de predare a acestei limbi copiilor din ciclul primar din acel sat. 

Engleza din clasele primare

De fiecare dată am afirmat că viitorul este cu siguranță al celor care vorbesc limbi străine iar tendința internațională este ca studiul acestora să înceapă la o vârstă cât mai fragedă. 99% din elevii români studiază engleza ca primă limbă străină. Cred că pentru a învăța o limbă străină, înainte de toate, trebuie s-o faci din plăcere- să-ți placă limba pe care vrei s-o înveți, cultura poporului respectiv, literatura, muzica. Pentru toate acestea, însă, e nevoie de un profesor bun, un profesor dedicat care să le arate elevilor într-un mod distractiv și interactiv frumusețea și complexitatea unei limbi. O poate face, desigur, mai ușor în zilele noastre cu ajutorul imaginilor, fragmentelor audio-video și a manualelor realizate de experți, adaptate vârstei și nivelului de cunoștințe al celor mici. Copiii trebuie să fie motivați și interesați de procesul educațional. Un profesor care să se implice în multe jocuri și activități care să presupună folosirea limbii engleze și să dezvolte abilitățile de comunicare. În niciun caz un profesor care să-i semene doamnei profesoare din Vaslui.

Poți învăța engleza și de acasă!

Și poți învăța engleza singur, dacă dorești cu adevărat! Am o soluție pentru doamna profesoară dar și pentru toți cei care doresc să învețe și să exerseze limba engleză de acasă, sub îndrumarea unor profesori cu experiență: o platformă profesională de elearning - în care poți beneficia de cursuri online, cursuri ce sunt, de fapt, o combinație de teorie de gramatică, vocabular, exerciții și testări. 
Scopul principal al acestei platforme este de a-i ajuta pe cei care sunt mereu în criză de timp. Aceste cursuri online, axate pe dezvoltarea comunicării, la care oricine poate participa când dorește (chiar și la 2 dimineața), de acasă, sunt supravegheate de profesori care oferă feed-back fiecărui cursant în parte. 
Mie-mi place cel mai mult ideea de creare a unei oferte pentru cursuri online de engleză pe Skype. E ceva flexibil, care se pliează pe programul fiecăruia, cu profesori care merg în ritmul propriu al cursanților. E o metodă inedită de a primi meditații la engleză de la cei mai buni profesori și cu siguranță, cea mai lejeră metodă de a învăța engleză de acasă. 

Articol pentru SuperBlog 2017

Niciun comentariu: