vineri


Eleganța este singura frumusețe care nu dispare!


Stilul vestimentar reprezinta felul nostru de a spune cine suntem fara sa fie nevoie sa vorbim”
Rachel Zoe



           Ținuta clasică, semnătura mea personală


         Stilul vestimentar reprezintă o parte foarte importantă din viața mea. Asta pentru că, de obicei, imaginea noastră face cât o sută de cuvinte și de cele mai multe ori primele lucruri pe care le transmitem oamenilor despre noi sunt derivate din modul în care arătăm. Personalitatea noastră trebuie să se regăsească în piesele pe care le purtăm iar stilul nostru ar trebui să fie unic și interesant, la fel ca noi înșine. Tocmai aceste lucruri, pesemne, au făcut ca și aspectul meu fizic și mai ales ținutele mele să fie extrem de importante pentru mine. Și cu siguranță nu sunt nici singura care, la un moment dat, s-a simțit rătăcită în această aglomerare de trenduri, de stiluri, de piese vestimentare sau de multitudinea surselor de inspirație! 

         Fiecare detaliu al imaginii noastre spune ceva despre noi. Cei din jur își pot forma o impresie despre stilul nostru de viață, preferințe, statut social, putere financiară, mediul din care provenim, educație și starea de sănătate, pornind numai de la imaginea și ținuta noastră. Deci, ce preferați!? Să fim o apariție sau doar o prezență!? 

         Consider că stilul este cel mai greu de definit și/sau de explicat, în special pentru că limba română este foarte săracă când vine vorba despre modă. Multe doamne confundă, încă, stilul cu linia unei haine, cu croiala în timp ce altele pun, de cel mai multe ori, semnul egalității între stil și tendință. Și nu-mi place deloc când sunt întrebată care-i stilul ce mă avantajează pentru că, așa cum văd eu lucrurile, stilul este, de fapt, o extensie a propriei persoane. Aici e vorba numai de atitudine, de personalitate, de instinct, de gusturi.

         De cele mai multe ori, eu îmi adaptez stilul vestimentar în funcție de starea pe care o am dar și, mai ales, de situația în care mă aflu. Romantic, elegant, clasic, uneori cu influențe baroque, sunt stiluri pe care le abordez și care mă caracterizează. Recunosc, totuși, că în zilele când am foarte multă treabă și îmi doresc să port ceva confortabil, aleg, deseori, o vestimentație urbană cu elemente R&B.

         De cele mai multe ori, însă, stilul meu este unul clasic. Îmi place să mă îmbrac adecvat împrejurărilor: la birou, la ședințe, la biserică sau la botezuri. Dacă mulți se consideră constrânși să se îmbrace office la serviciu, mie chiar îmi face plăcere. Nu pot spune că felul acesta de a mă îmbrăca nu-mi permite să mă exprim. La un costum pot foarte bine să port o bluză colorată, care să mă scoată din anonimat. Și știu că acest stil nu se va demoda niciodată, pentru că transmite prin fiecare element ales caracteristici ca: rafinament, simplitate, proporții bine determinate, de cele mai multe ori culori neutre cu linii stricte, deseori reci. Astfel că piesele vestimentare clasice vor fi, cu adevărat, o necesitate în garderoba oricărei femei. 

         “Stilul vestimentar reprezintă felul nostru de a spune cine suntem fară să fie nevoie să vorbim”- Rachel Zoe


       Într-adevăr, stilul vestimentar este un aspect important prin care ne exprimăm personalitatea, aratăm lumii cine suntem și ce ne place. Stilul vestimentar clasic este adoptat mai ales în mediul business (dar nu numai) pentru că transmite o personalitate puternică, seriosă, matură, responsabilă și hotărâtă, ușurând astfel negocierile și impunând autoritate. Culorile ținutelor clasice sunt foarte bine proporționate: 60% sunt culori închise (negru, bleumarin)-de obicei fustă sau pantalonii și sacoul; 30% sunt culori deschise (alb, bej, gri, albastru deschis) cămașa sau bluza; 10% sunt culori constrastante (roșu, verde, galben, portocaliu, etc)- acestea reprezintă accesoriile: bijuteriile, poșeta sau încălțămintea. 

         Piesele cele mai des întâlnite în ținutele clasice sunt: pantalonii de stofă, costumele, sacourile clasice, vestele, cămășile office, rochiile simple midi, fustele conice sau drepte, paltoanele lungi. Aceste piese vestimentare nu vor fi niciodată mulate sau transparente iar decolteurile și lungimea fustei sau a rochiilor vor fi în limita decenței. 

         Și așa cum știm deja, detaliile fac diferența!


       De cele mai multe ori avem nevoie de mai mult decât niște mici centre de interes care să ne facă să ne simțim că avem o ținută interesantă sau cool. Și accesoriile sunt exact elementele necesare pentru a-ți pune în evidență personalitatea. Eu încerc, așadar, să adaug, de fiecare dată, și câteva accesorii drăguțe ținutelor mele. Iarna nu plec din casă fără o eșarfă la gât iar vara ador să port ochelari de soare și coliere lungi, colorate. Nu prea-mi plac lănțișoarele subțiri și fine, pentru că pur și simplu nu simt că mă reprezintă. Am optat, deseori, pentru brățări enorme, eșarfe colorate, pălării, cercei mari sau inele colorate, genți de diferite mărimi și culori, accesorii care îmi definesc, până la urmă, și stilul vestimentar. 

         Și cel mai probabil nimic nu reprezintă caracterul femeii, stilul, statutul material și chiar cel civil precum o face geanta/poșeta. De aceea femeile acordă o importanță extremă alegerii genții/poșetei corespunzătoare care se vor potrivi cu gustul, starea de spirit sau ocazia pentru care este achiziționată. Pentru a ne înțelege stilul vestimentar este nevoie, deci, să ne înțelegem pe noi. Și cel mai simplu mod de a-ți desoperi stilul vestimentar este autoanaliza. Caută să identifici tipul de accesoriu pe care vrei să-l porți cel mai des și încearcă să faci din el semnătura ta personală!


Niciun comentariu: