marți


Eu, și totuși alta- Jojo Moyes



Nu sunt o cititoare constantă- citesc de plăcere, pentru a mă relaxa, atunci când am timp și neapărat, starea necesară. Citesc cam orice-mi pică-n mână, orice mă inspiră pe moment și, mai ales, orice îmi face plăcere. Și, bineînțeles, că starea pe care o am influențează alegerea cărților. E toamnă și de câteva zile zile plouă întruna. Aveam nevoie de Lou Clark, de veselia și efervescența ei.

Noul romanul de succes al lui Jojo Moyes ,,Eu, și totuși alta” este continuarea bestsellerurilor ,,Înainte să te cunosc” și ,,După ce te-am pierdut”.

Vă recomand cu căldură întreaga serie:
2. După ce te-am pierdut - 2015

Am îndrăgit-o pe Louisa Elizabeth Clark încă din primul volum, admirându-i devotamentul și puterea ei de a iubi necondiționat; pentru ca apoi, în al doilea volum, să sufăr și să-i plâng de milă căci vedeam cum de întreaga ei viață se alegea praful. 
În ,,Eu, și totuși alta” apare aceeași Lou, o fire zăpăcită și nesigură, dar încă atentă la nevoile celor din jur, hotărâtă să facă o schimbare majoră în propria viață. Citind acest volum am avut surprize plăcute și din partea personajelor secundare - foarte colorate și destul de interesant conturate, făcând din această poveste cu final perfect, una extrem de emoționantă și plină de optimism.

Fragment din roman:

"Nu sunt expertă în stări depresive. Nu am înțeles-o nici pe a mea, după moartea lui Will. Însă depresia lui Agnes mi se părea deosebit de greu de priceput. Prietenele mamei care sufereau de depresie - și care erau surprinzator de multe - păreau zdrobite de viață, luptându-se să răzbată printr-o ceață care devenea tot mai densă, până când nu mai vedeau nici o bucurie, nici o perspectivă a plăcerii. O ceață care le împiedica să vadă drumul pe care ar fi trebuit să meargă mai departe. Îți dădeai seama de asta privindu-le cum umblau prin oraș, aduse de umeri, cu buzele strânse în acele linii subțiri ale strădaniei de a căpăta stăpânire de sine. Era ca și cum ar fi respirat tristețe prin toți porii. 
Agnes era diferită. Acum era veselă și guralivă, iar în clipa următoare, plângea și era furioasă. Îmi mărturisise că se simte izolată, judecată, fără aliați. Dar nu era chiar așa. Cu cât îmi petreceam mai mult timp cu ea, cu atât mai mult constatam că nu prea era intimidată de femeile acelea, ci că o înfuriau. Se enerva din cauza nedreptății, țipa la domnul Gopnik, le imita cu cruzime pe la spatele lui și profera cuvinte dure la adresa primei doamne Gopnik sau a Ilariei și a șicanărilor ei. Era aprigă, o flacără umană a revoltei, bombănind plină de frustrare „cipa"', „debil" ori „dziwka". (În timpul liber, căutam respectivele cuvinte pe Google, până mi se înroșeau urechile.) 
Apoi, brusc, devenea cu totul altcineva - o femeie care dispărea în dressing și plângea în tăcere, apărând cu chipul încordat și încremenit după o lungă convorbire telefonică în poloneză. Tristețea i se manifesta prin dureri de cap despre care nu eram niciodată sigură dacă erau reale sau nu. 
Am vorbit despre asta cu Treena, în cafeneaua cu Wi-Fi gratuit pe care o găsisem în prima dimineață petrecută la New York. Foloseam FaceTime Audio, pe care îl preferam decât să ne uităm una la alta în timp ce vorbeam - mă distrăgea nasul meu care părea enorm sau ceva ce făcea cineva în spatele meu. De asemenea, nu voiam ca ea să observe cât de mari erau brioșele cu unt pe care le mâncam. 
- Poate că e bipolară, și-a dat cu părerea Treena.
- Mda. Am căutat asta, dar nu pare să se potrivească. Nu are episoade maniacale, doar că uneori este... plină de energie. 
- Lou, nu cred că depresia e un soi de chestie universal valabilă, a zis sora mea. În plus, nu cumva toți americanii au ceva în neregulă? Doar le place să ia pastile cu pumnul. 
- Spre deosebire de Anglia, unde mama te-ar pune să faci o scurtă plimbare placută. 
- Ca să uiți de probleme, a chicotit sora mea. 
- Ca să-ți descretești fruntea. 
- Ca să te îmbujorezi puțin. Să ți se însenineze fața. Poftim! Cine are nevoie de medicamentele alea stupide? 
De când plecasem, ceva se întamplase cu relația dintre mine și Treena. Ne sunam o dată pe săptămână și, pentru prima dată în viața noastră de adulte, încetase să mă sâcâie ori de câte ori vorbeam. Părea sincer interesată de viața mea (...)”


Cartea ,,Eu, și totuși alta” de Jojo Moyes poate fi comandată de pe Libris.ro.



Trimiteți un comentariu