Poluarea, în război zilnic cu frumusețea
Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materii care pot afecta atât funcțiile ecosistemelor (dezastre naturale) dar și sănătatea umană. Tocmai de aceea, să locuiești într-un oraș mare nu reprezintă, în niciun caz, un avantaj, mai ales pentru sănătatea pielii. În fiecare zi tenul este agresat de factori externi foarte nocivi (noxe eliminate de mașini, aerul plin de praf, chimicale agricole, încălzire globală, etc.) și, cu timpul, fără o îngrijire atentă, se degradează din ce în ce mai mult. Pielea, cel mai mare organ al corpului nostru, este prima barieră în fața alergenilor din mediu și a poluării din aer iar sensibilitatea ei crește proporțional cu gradul de poluare la care suntem supuși permanent. În astfel de condiții, din păcate, apar și reacțiile alergice, afecțiunile dermatologice, eczemele sau chiar cancerul. Orice om dorește să trăiască într-un mediu curat, nu plin de gaze de eșapament și alte substanțe poluante cu care mediul este îmbâcsit acum. Și chiar dacă nu le vedem, efectele acestor substanțe poluante le simțim din plin!
Poluarea- dușmanul silențios al tenului
Există sute de studii care au demonstrat că particulele poluante din aer sunt responsabile pentru creșterea numărului de puncte negre de pe piele, lipsa luminozității tenului dar, mai ales, de înmulțirea și intensificarea ridurilor. Expunerea zilnică la compușii toxici din atmosferă duce la îmbătrânirea prematură a pielii și la afecțiuni ale tenului pe care nu le conștientizăm ca fiind chiar atât de dăunătoare. Dermatologii susțin că procesul de îmbătrânire e determinat 20% de vârstă și de moștenirea genetică, în timp ce mediul este responsabil cu restul de 80%. Poluarea este acum o problemă la fel de stringentă ca și razele UV, iar companiile cosmetice încearcă să riposteze creând produse pentru îngrijirea pielii ce protejează împotriva poluanților din aer, deveniți din ce în ce mai răspândiți. Din nefericire, nu putem scăpa de poluare, dar avem noroc, însă, că industria cosmetică evoluează constant.
O particulă de poluare este de 20 de ori mai mică decât porul uman, de aceea cu toții avem nevoie de produse de skin care menite să lupte împotriva tuturor acestor efecte ale poluării. Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, spune STOP poluării, lansând un nou val de produse speciale care protejează tenul și care-i conferă, în același timp, luminozitate și hidratare. Toate aceste produse crează un scut care protejează pielea, luptând împotriva radicalilor liberi, având ca scop intervențiile rapide și punctuale asupra inflamațiilor pielii cauzate de factorii de mediu externi. Este vorba despre produse cu acțiune intens regenerantă, adevărate pansamente cosmetice menite să redea starea de sănătate optimală a pielii și să reconstruiască bariera naturală de protecție: rapid și țintit, ca după o intervenție clinică estetică, numai că fără riscurile asociate acesteia.
Combate și tu efectele poluării cu noua gamă Aslavital Mineralactiv!
Ritual matinal în cinci pași - regimul meu de îngrijire a tenului
Ritual meu magic cuprinde curățare delicată, revitalizare și pregătire a tenului pentru aplicarea ulterioară a produselor de machiaj. Nu durează decât câteva minute și nu este nici pe departe atât de complicat pe cât pare la prima vedere.
Pasul 1: exfolierea delicată a tenului și îndepărtarea sebumului acumulat în timpul nopții. După clătirea feței din abundență cu apă rece, aplic o cantitate cât o alună de Emulsie demachiantă detox și masez tenul delicat, cu mișcări circulare pentru a activa micro-circulația și a reduce semnele vizibile de oboseală (cearcăne, pungi etc).
Pasul 2: aplicarea unei creme antirid cu calciu, precum cea din gama Aslavital Mineralactiv. Spre deosebire de alte produse din categoria sa, poate fi utilizată atât dimineața, cât și seara, pe tenul curățat în prealabil. În plus, crema conține uleiuri și grăsimi de origine naturală (soia, squalane, măsline, calendula, unt shea, ceară) cu rol emolient și de restaurare a echilibrului hidro-lipidic al epidermei, ceea ce face ca produsul să fie un excelent primer pentru tenurile sensibile, cu imperfecțiuni sau cu tendințe acneice. Crema antirid cu calciu compensează pierderea cantității de lipide din piele, ajutând la creșterea fermității pielii, vizibil afectate, în mod special după vârsta de 40 de ani.
Pasul 3: elixirul antirid și antipoluare din gama Aslavital Mineralactiv - o cremă pentru îngrijirea zonelor puternic ridate din jurul ochilor și buzelor. Această formulă lejeră, ușor emolientă, cu o bună capacitate de repartizare pe piele, dar bogată în antioxidanți și ingrediente antirid naturale, se potrivește și tenurilor sensibile. Încep prin a tapota cu mișcări scurte și alerte (pentru stimularea microcirculaţiei) din colțul extern al ochilor, continuând cu zona mediană, colțul intern și urcând apoi spre pleoapa superioară. Crema estompează încă de la prima utilizare inflamațiile, hidratează instant zona de contur a ochilor și îi oferă un lifting imediat și un aspect luminos.
Pasul 4: Serul tratament antirid- inovație Farmec, prima gamă de produse cu Complexul Gatuline și Argilă, un antirid natural unic, cu efect lift instant, care accelerează repararea pielii. Este mai mult decât un ser facial obișnuit, un antiinflamator epidermic menit să trateze leziunile cutanate generate de expunerea prelungită la soare și să stimuleze reconstituirea celulară. Astfel, pielea este regonflată din interior, redensifiată și mult mai suplă. Două-trei pompe sunt suficiente pentru o repartizare uniformă pe față și pe gât.
Pasul 5: crema hidratantă antipoluare SPF10 Aslavital Mineralactiv care conține un complex de ingrediente cu efecte de hidratare, protecție UV și care acționează ca un scut de protecție împotriva stresului oxidativ dar și a poluării urbane și electronice. Este o excelentă bază de machiaj (se absoarbe în câteva secunde în piele), crema este alegerea ideală pentru timpul zilei, indiferent de tipul de ten.
Apreciez la Farmec faptul că toate produsele au un conținut mare de ingrediente naturale, nu conțin uleiuri minerale, silicon sau parabeni, sunt prietenoase atât cu pielea, cât și cu planeta.
Gama ASLAVITAL este disponibilă în magazinele de brand Gerovital și Farmec, în magazinul online www.farmec.ro, dar și în hypermarketuri, supermarketuri și magazinele de specialitate din țară.
Nu uitați că tinerețea nu e veșnică, dar o putem prelungi cu produse de calitate. Spor la îngrijire, că nu mai avem 20-25 de ani!
#21 SuperBlog 2018
(foto-Pixabay)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu