joi


Licențe refurbished Microsoft la cele mai mici prețuri




În momentul în care ne hotărâm să cumpărăm un calculator, intervine, de fiecare dată, o întrebare elementară: să fie nou sau second hand!? Problema este că mereu suntem puși în dificultate pentru că mulți dintre noi nu suntem așa buni cunoscători în tot ceea ce ține de domeniul IT și tot ce ne rămâne de făcut este să apelăm la prieteni (chiar dacă răspunsul lor e, de cele mai multe ori: ,,depinde la ce îl folosești”). Și, totuși, există posibilitatea ca uneori să primim un sfat bun, dar, putem primi și sfaturi eronate, nu neapărat intenționat. 

În România contemporană cu toții avem această dilemă, pentru că aici există o piață foarte puternică pentru calculatoarele second hand, tocmai pentru că salariile mici nu ne permit să ne întindem cât am vrea noi cu cheltuiala. Și, mai ales, pentru că știm că altele ne sunt nevoile și, cu siguranță, acestea pot fi întreținute și de un calculator second hand. Majoritatea folosim calculatorul pentru filme și internet, uneori muzică, deși Youtube ne-a scăpat și de mp3-urile din dotare, în ultimii ani. Așa că, cei mai mulți dintre noi ne dăm seama că nu are rost să cheltuim bani în plus pentru o unitate nouă din moment ce una second hand se poate ocupa chiar foarte bine de problema cu internetul, muzica nouă și filmele. Nu are rost să cumpărăm un PC nou pentru că nu îl vom folosi la adevărata capacitate niciodată. 

Nu are rost să investim în tehnologie nici pentru firmă, pentru că toate acele soft-uri de contabilitate și gestiune nu au nevoie de foarte multă capacitate și nici de cine știe ce performanță. E mult mai avantajos să cumpărăm un calculator second hand sau, de ce nu?, chiar un refurbished, dacă vrem performanță peste unitățile cele mai ieftine din magazin. Ați observat, desigur, că un calculator nou costă în magazin undeva la 2000 de lei și primim, de regulă, un procesor Celeron, 2 GB DDR3 și ... cam atât. Însă cu 2000 de lei putem cumpăra un sistem cu procesor Intel i5 și 4Gb RAM care va fi mult mai performant decât acel PC nou din magazin. 

Ce sunt produsele refurbished!?


Echipamentele Refurbished sunt produse care au fost înapoiate producătorului din diverse motive. Aceste produse sunt retestate în fabrică sau într-un service autorizat pentru ca producătorul să fie sigur că acestea funcționează la parametrii optimi. Orice componentă defectă sau care prezintă anomalii de funcționare va fi schimbată pentru ca produsul să poată funcționa la specificațiile inițiale. Legile care reglementează comercializarea și consumul de produse electronice interzic producătorilor să vândă aceste obiecte ca echipamente electronice noi din momentul în care sigiliul inițial de fabricație a fost rupt. Astfel, aceste echipamente sunt comercializate ca refurbished, adesea beneficiind și de reduceri consistente și/sau licențe software, așa cum sunt cele oferite, de exemplu, de PCMadd, care oferă calculatoare second hand refurbished cu licențe preinstalate Windows 10 Home și Windows 10 Professional la prețuri extrem de mici. 

Sistemul de operare este partea cea mai importantă din componența unui sistem de calcul. Un sistem de operare este strâns legat de dispozitivele hardware ale acelui calculator. Cooperarea dintre sistemul de operare și hardware este condiționată de prezența drivere-lor și setărilor corecte, configurate de cel care instalează Windows pe un calculator. Programul Microsoft Registered Refurbisher este un program licențiat de Microsoft care este adresat companiilor care comercializează calculatoare refurbished sau second hand și care doresc să ofere clienților soluții optime de licențiere. 


Și, acum, iată în câteva cuvinte, de ce nu trebuie să mai folosiți niciodată versiuni piratate de Windows:
- În primul rând pentru că este ilegal!!!
- Aproape toate versiunile piratate de Windows sunt recunoscute ca viruși de către un antivirus decent. Ca urmare, nu știți niciodată dacă datele voastre private sunt expediate către terți.
- Datorită update-urilor puteți ajunge în situația în care vi se poate tăia arbitrar accesul la fișiere obligându-vă să plătiți pentru recuperarea datelor dacă vreți să mai vedeți vreodată pozele din vacanță sau proiectul la care lucrați de foarte mult timp.
- Vă expuneți la niște riscuri semnificative de securitate.


Tocmai de aceea, vă reamintesc că Madd Electonics este partener MAR Microsoft Romania din anul 2011 și oferă tuturor utilizatorilor săi, la prețuri avantajoase, servicii complete și sisteme de operare Microsoft originale. De fapt, toți membrii programului Microsoft Refurbished PC au o ofertă net superioară pieței, incluzând software Microsoft original preinstalat, servicii securizate de ștergere a datelor și, nu în ultimul rând, utilizând practici ce asigură un impact asupra mediului cât mai scăzut în procesul de recondiționare a produselor electronice. Însă, produsele OEM de la Madd Electronics se  pot comercializa doar împreună cu un calculator sau laptop. Comercializarea în alte situații este strict interzisă, de fapt! Licențele refurbished nu se pot vinde separat de echipament sau muta de pe un echipament pe altul. În acest caz ați avea nevoie de licență RETAIL. Așadar, la fiecare calculator sau laptop second hand achiziționat de la Madd Electronics, puteți profita și de beneficiile unei licențe refurbished Genuine Microsoft Windows Home Edition sau Professional la un preț extrem de accesibil.

Deci, fii responsabil, nu pirata și caută mereu să-ți folosești la maxim resursele materiale pentru fericirea și, mai ales, siguranța ta!



Niciun comentariu: