luni

Despre achiziția materialelor de construcții, de la piramide la zgârie-nori



Suntem obișnuiți să privim cu admirație clădirile futuriste, rămânând adesea impresionați de tehnologiile inovaționale utilizate la construcția acestora, dar și de formele lor rupte parcă din altă dimensiune. Un zgârie-nori este o construcție impresionantă prin înălțimea sa, care necesită o tehnologie riguroasă, inovativă și sigură și materiale de foarte bună calitate, de aceea ne-am obișnuit să asociem astfel de edificii cu epoca modernă și cu peisajul metropolelor de pretutindeni. Totuși, construcții la fel de impresionante se află însă și la polul temporal opus, clădiri care datează dinaintea erei noastre și care au stat la baza artei arhitecturale și care ne-au fost lăsate moștenire din cele mai vechi timpuri: Stupa Dhamek, India (sec. III î. Hr), mormântul tracic de la Kazanlâk, Bulgaria (sec. IV î. Hr), Partheonul din Atena, Grecia (anii 447-432 î.e.n.), Marea Piramidă din Giza, Egipt (aproximativ anul 2560 î.Hr), Templele Ġgantija, Malta (aproximativ anul 3600 î.e.n.), La Hongue Bie, Jersey (aproximativ anii 3500 î. Hr.), Tumul de Bougon, Franța (anii 4800 î.Hr.).
Și, inevitabil, ne întrebăm:

Vor rezista zgârie-norii la fel de mult ca piramidele!?


De-a lungul istoriei arhitecturii a existat întotdeauna o căutare continuă pentru înălțime. Mii de muncitori au trudit pe piramidele Egiptului antic, catedralele din Europa și pe nenumărate alte turnuri, toate eforturi pentru a crea ceva uimitor. Oamenii construiesc zgârie-nori în primul rând, deoarece aceștia sunt convenabili, putând crea o mulțime de bunuri imobiliare dintr-o suprafață relativ mică. Dar ego-ul și grandoarea, câteodată, joacă un rol semnificativ în domeniul de aplicare al construcțiilor, așa cum a făcut-o în civilizațiile străvechi.

Construcțiile reprezintă cea mai mare implicare a omenirii din punct de vedere creativ iar istoria construcțiilor ne demonstrează că cel mai important element al omului este tocmai această putere a creației, acea putere care a obligat omenirea să înceapă lupta cu natura pentru a-și asigura un adăpost. O parte însemnată a activității pe care o desfășoară societatea pentru transformarea naturii și asigurarea condițiilor de existență are ca scop realizarea de construcții. Din cele mai vechi timpuri oamenii au fost nevoiți să execute adăposturi și treptat numeroase alte tipuri de construcții, din ce în ce mai complexe și mai perfecționate.

La începuturi, omul a fost culegător, vânător, agricultor, devenind, mai apoi, constructor. Prima ”industrie” a omenirii este considerată mineritul, această activitate fiind necesară ca omul să poată aduna piatră (materia primă pentru construcții în perioada respectivă). Pe diferite continente, fără să existe comunicare, omul a construit temple, piramide, morminte, palate, fortărețe, căi de comunicare, poduri, fapt ce demonstrează că indiferent de cultură, de rasă, avem aceleași temeri, aceeași putere de creație, aceleași vise și trăiri. De fapt, toate aceste realizări ale omului au fost folosite în două sectoare diametral opuse: războaiele- elementul distrugerii și construcțiile- elementul creației. De la începuturi, prin construcțiile pe verticală, oamenii au încercat să ajungă la divinitate, apoi din teamă și respect au creat lăcașuri de cult uimitoare. 

Piramidele- cele mai mari construcții din piatră


Una dintre cele mai uimitoare mistere din istoria omenirii este o realizare incredibilă a ingineriei care a dus la apariția marilor piramide, modul în care au fost acestea construite fascinând lumea academică timp de sute de ani. Nimeni nu știe cu precizie nici acum cum au fost construite piramidele. Atât egiptenii cât și mayașii erau maeștri ai sculpturii în piatră, construind piramide și temple uriașe din mortar și piatră calcaroasă, care se asemănau foarte mult unele cu altele.

Evident, construirea unei piramide era o muncă extrem de  dificilă, mai ales din cauza materialelor de construcție aproape inexistente în aceste regiuni. Să nu vă gândiți că existau persoane care umblau de colo-colo, strigând ,,Vindem Ieftin!” care să livreze marfă ambalată corespunzător, direct de la producător, cu costurile de manipulare, depozitare și transport incluse în adaosul comercial aferent produsului. Nicidecum! Arheologii au descoperit că muncitorii din Egiptul antic, de exemplu, pentru realizarea Marii Piramide, s-au folosit de bărci pentru a transporta cele 170.000 de tone de calcar de la o carieră aflată la aproximativ 800 km. distanță. Transportul s-a făcut pe Nil, cu ajutorul unor bărci de lemn legate unele de altele cu funii. Printr-un sistem ingenios de canale, aceste bărci erau aduse foarte aproape de baza piramidei, apoi descărcate imediat pe niște rampe uriașe din lemn. Aceste rampe erau trase de egipteni pe nisipul umezit (pentru micșorarea fricțiunii) până la baza piramidei. Deci, multă muncă și mai mult timp până la finalizarea uimitoarelor construcții!

Cele mai populare materiale pentru construirea unei case


De mii de ani, oamenii se străduiesc să găsească cele mai bune materiale pentru construirea locuințelor, care să fie și rezistente, dar și frumoase. Din fericire, există multe variante din care să putem alege, materiale care îndeplinesc ambele cerințe. 

Construcțiile nu s-au făcut mereu din ciment, beton sau cărămizi (ultimele folosite încă din cele mai vechi timpuri). Piatra și lemnul sunt primele materiale constructive folosite pentru ridicarea locuințelor și a construcțiilor utilitare (să nu uităm de lut, care, însă, nu a oferit o durabilitate satisfăcătoare decât după ce-a fost ars și transformat în cărămizi, pentru a căpăta, astfel, o consistență și o duritate asemănătoare pietrei). 


Există, însă, și alte materiale care ajută la ridicarea locuințelor (în zonele sărace se mai folosesc și acum). Este vorba de chirpici, un amestec de lut, paie și băligar, uscat la soare în forma unor cărămizi (cea mai mare construcție din acest material a fost o cetate antică din Iran, construită în anul 250 î.e.n), și de paiantă, un sistem de construcție al pereților care constă dintr-un schelet de lemn, împletituri de nuiele, cu golurile umplute, tencuite, cu lut.


Până în perioada industrială, piatra naturală, cărămida și lemnul au rămas în topul preferințelor constructorilor; dar cum resursele naturale sunt limitate comparativ cu nevoile constructive ale omenirii, cu dezvoltarea masivă a mediilor urbane și industriale, s-a trecut la utilizarea betonului și a oțelului pe scară mult mai largă. Acestea din urmă au permis și obținerea de elemente constructive mult mai ieftine. Apariția și existența zgârie-norilor este strict legată de progresul științific și tehnologic, care a generat posibilitatea de a construi clădiri ale căror structură de rezistență să fie preluată de materiale extrem de durabile, oțelul și betonul armat.

Casa de comenzi Vindem-Ieftin.ro - tot ce ai nevoie pentru acasă


În zilele noastre, alegerea materialelor reprezintă un punct esențial în construirea clădirilor, iar detaliile legate de achiziționarea acestor materiale extrem de importante. Trebuie să cunoaștem avantajele fiecăruia în parte, ca să putem alege ce este mai avantajos, căci, dincolo de aspectul practic, materialul din care este construită o casă poate avea și un rol decorativ deosebit.

Și de cele mai multe ori, ne dorim livrarea tuturor materialelor de care avem nevoie din același loc, fără să ne irosim timpul prin magazine sau depozite, și, de ce nu!?- direct de la producător, în cele mai bune condiții, fără costuri suplimentare de manipulare, depozitare și transport. Și dacă v-aș spune că acest lucru este posibil și că există un loc de unde oricine poate să-și procure materiale de construcții online!?



Vindem-ieftin.ro este un concept inedit în România care tratează cu fiecare client în funcție de ce vrea să cumpere. Marfa este livrează direct de la producător, ambalată corespunzător, ajungând la client în cele mai bune condiții. Nu este stocată prin depozite și nici manipulată de mai multe ori, ceea ce se reflectă atât în calitatea produselor, livrarea perfectă și rapidă, cât și în prețul final. Iar riscul la achiziție este zero, aceștia oferind exact ce dorește clientul, nu o altă marfă mai slabă calitativ sau produse care sunt pe stoc și trebuie rulate. Garanția și siguranța livrării mărfii o reprezintă și recenziile video de pe site. 

Alege ce este mai bun pentru construcția ta!

- Articol SuperBlog 2019 -
Foto Pixabay- Piramida

Niciun comentariu: