Dor de marea mea albastră
De când cu pandemia aceasta, viața mea a ajuns să arate ca un film SF. Așa, dintr-o dată, pe neașteptate, viața mea de zi cu zi a început să arate altfel, uneori amuzantă, (deseori) alteori, nu prea. Locuința mi-a devenit noul univers, de fapt, singurul. Ies din casă extrem de rar și atunci numai pentru strictul necesar, așa că noua mea rutină se desfășoară întregindu-mi universul de 380 mp cu activități de grădinărit pe lângă casă, lecții online cu elevii mei, vizionări de seriale și documentare, sport și multe, multe vise/ doruri/ așteptări...
Dacă mi-ar fi spus cineva că trebuie să stau izolat într-un loc o lună, două, știți ce-aș fi căutat!? Cazare litoral - și aveam, cu siguranță, o carantină fericită!!!
,,Fii bucuros că trăiești!”
Odată cu venirea primăverii, am primit de la mama, ca mărțișor, un calendar cu afirmații motivaționale, așa încât, de la începutul lunii, în fiecare dimineață, mă bucur să citesc, la cafea, sfaturi drăguțe de viață care-mi aduc, de fiecare dată, zâmbet pe chip, dar mai ales în suflet. Azi, în calendarul meu, scria doar atât: ,,Fii bucuros că trăiești!”- și, paradoxal, sfatul acesta, pentru mine, n-a mai avut aceeași doză crasă de optimism, ca de obicei.
Bineînțeles că mă bucur că trăiesc (cine nu se bucură!?), dar...
Hello!!!
Acum aproximativ o lună eu îmi planificam vacanța de vară pe litoralul românesc, împreună cu prietenii mei. Și, pe bune!!! Chiar am fost așa de încântați de oferta pe care am găsit-o, încât ne-am și rezervat pachetele turistice, căci am găsit cazare la Mamaia de 5 stele și plata cu vouchere de vacanță. Recunosc, noi nu ne-am programat niciodată vacanța mai devreme de o lună- două, dar această ofertă a fost, pur și simplu, de nerefuzat. Ne-am planificat până și excursiile în Deltă, în Bulgaria, chiar și o mini-croazieră pe mare, căci întotdeauna am preferat cazarea doar cu mic dejun, pentru a avea timp de cât mai multe excursii, vizite și drumeții prin împrejurimi. Și, ca de obicei, împreună am stabilit totul, până în cele mai mărunte detalii, încă din prima zi.
Și-acum, cu pandemia aceasta, nici măcar nu ne mai putem vedea, suntem nevoiți să ne auzim doar la telefon... Până acum două săptămâni, aceea era normalitatea- întâlnirile și petrecerile cu prietenii, mersul la cumpărături, la film, la o cafea... Coronavirusul acesta mi-a arătat acum că, de fapt, ceea ce este cel mai important în viață, se rezumă strict la tradiționalul ,,sănătoși să fim”. Restul, trebuie să mai aștepte un pic.
Și totuși...
Dor de marea mea albastră
Nu e chiar atât de departe vara, dar mie deja mi s-a făcut dor de căldură, de nisip, de plajă și valuri înspumate. Mi-e dor de mare! Mi-e dor de mirosul ei sărat și de imensitatea ei albastră. Mi-e atât de dor de ea...
Cumva marea e ca și noi. Poți să vezi totul așa de clar la mal, dar pe măsură ce mergi mai în adâncuri, marea noastră devine mai neclară, dar totodată mai complexă și mai frumoasă, cu mai multă viață în ea, cu multe resurse, cu mai multe unghere și adâncituri. Niciodată nu vom reuși să cunoaștem pe cineva cu adevărat, dacă nu reușim să-i vedem adâncul sufletului. Căci, la fel ca noi, întunecată de furtuni și apoi scăldată de soare, și marea se schimbă în adâncurile ei, spală malul, ia ce poate de pe el, duce în adâncuri și uneori readuce la mal ce nu îi trebuie.
Pentru unii, marea e libertate, căci numai lângă ea grijile cotidiene, stresul, gândurile întunecate, toate se scufundă în uitare; în timp ce, deasupra tuturor greutăților vieții, își iau de la ea forța de a pluti spre viitor, mereu cu încredere și speranță... Au nevoie de forța ei, căci ea i-a învățat să se elibereze de rigori, de tot ce îi ține împământeniți, le-a dat amintiri la care să viseze, le-a dat motive de zbor, astfel încât niciodată să nu se mai lase înlănțuiți în ancore.
Marea este, pentru alții, tinerețe, căci, vară de vară, în ea-și adâncesc trupul și numai din valurile ei le renaște spiritul curat și idealist.
Pentru mine, marea e ACASĂ! E marea mea caldă și liniștită, așa cum numai mările interioare sunt. Și ori de câte ori mi se îneacă ochii în valurile sorții, mă regăsesc privindu-i atât imensitatea albastră și valurile înspumate, cât și minunatul covor pe care mi-l așterne, din sufletul ei, la picioare: nisip, scoici și stele de mare, bucăți de coral și cochilii.
Căci, într-un final, cu toții vom ajunge să ne purtăm amintirile de la mare în propria scoică interioară, spre care ne vom și pleca urechea, de foarte multe ori, până la următoarea revedere.
Mereu cu mare-n suflet...
Articol Spring SuperBlog 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu