duminică

Cât de importantă este pentru tine sănătatea zâmbetului copilului tău?





Educația dentară - statistici deficitare


Sănătatea este prioritară frumuseții, de aceea zâmbetul sănătos și strălucitor va fi întotdeauna accesoriul tău cel mai frumos, indiferent de vârstă. Chiar dacă ereditatea te-a înzestrat sau nu cu o dantură perfectă, este important să contribui benefic la propria sănătate, printr-un regim de viață fără excese. Educația pentru sănătate dentară aduce în vedere și faptul că baza acestui ideal este reprezentată de o acțiune extrem de importantă: prevenția. O dantură frumoasă reflectă o stare de sănătate bună, un organism puternic, și semnifică, în egală măsură, că persoana în cauză are grijă de propriul corp și, în special, de igiena sa orală. Mai mult decât atât, zâmbetul sănătos a fost întotdeauna un atu în acțiunile de socializare, reprezintând un simbol al statutului social al unei persoane. 

România este pe ultimul loc în topul european al igienei orale, iar consumul de pastă de dinți este, în medie, de un tub și jumătate pe an, în mediul rural, și trei, în mediul urban. Conform studiilor, 58% dintre români merg la medic mai puțin de o dată pe an, iar 80% dintre români au probleme dentare. 

Unii își pot permite o procedură de refacere a danturii, însă, pentru cei mai mulți români, acest lucru nu este posibil. Pe lângă riscurile dentare și gingivale, pot apărea și alte probleme generale grave de sănătate. Foarte des, persoanele care nu mestecă mâncarea corect dezvoltă probleme digestive sau de nutriție. Din păcate, în România, pacientul ajunge destul de târziu la medicul stomatolog ca să investigheze cauza. Prin întârzierea vizitei la stomatologie, infecția se dezvoltă și, de cele mai multe ori, este necesară extracția dintelui. Și cu cât se amână mai mult, problemele dentare se amplifică, iar pentru tratarea lor, apar costuri financiare mult mai mari și, desigur, mai multe ședințe la medicul dentist.

Și în ciuda recomandărilor specialiștilor, realitatea românească dezvăluită prin ultimele statistici, arată că:
- 98% dintre părinți nu își duc copilul la dentist decât după împlinirea vârstei de 7 ani;
- 400.000 de copii nu au avut niciodată contact cu periuța sau pasta de dinți;
- 9 din 100 de români nu au fost niciodată la stomatolog;
- 3 din 10 români nu mai au niciun dinte natural.


Statisticile de mai sus nu pot fi interpretate decât în sensul unei lipse de educații în ceea ce privește igiena dentară în rândul copiilor. Igiena dentară la copii este la fel de importantă ca și în cazul adulților, așadar trebuie acordată o îngrijire corectă, atât dinților temporari (de lapte), cât și celor definitivi. Toți părinții ar trebui să știe că igiena orală a micuților trebuie să înceapă încă de la vârsta de 6 luni, cu periuțe adaptate acestei vârste și fără a utiliza pasta de dinți până când copilașul nu învață să scuipe pasta de dinți.

În urma analizării tuturor acestor statistici, asociațiile internaționale de stomatologie pediatrică trag un semnal de alarmă asupra riscurilor pe care o igienă dentară precară le poate avea asupra stării generale de sănătate. Principalele motive pentru care statisticile cu privire la igiena orală sunt astfel, ar fi: sărăcia, lipsa de educație pentru sănătate și anxietatea dentară. 

Deci, nu mai există niciun dubiu referitor la legătura directă dintre o igienă corectă, vizitele regulate la un medic dentist și starea danturii. De aici reiese și necesitatea de a învăța copiii că periajul zilnic al dinților și vizita regulată la cabinetul de stomatologie le poate salva dantura pentru mulți ani de acum înainte.

Sfatul medicului dentist pentru un zâmbet frumos și sănătos


Importanța igienei bucale este esențială în menținerea sănătății întregului organism, atât la adult, cât mai ales la copil. Tocmai de aceea, toți medicii dentiști promovează profilaxia dentară a copilului de la vârste fragede, astfel încât cel mic să fie educat să întrețină o igienă dentară strictă și să conștientizeze că prezența în cabinetul de stomatologie nu reprezintă nicidecum o pedeapsă.



Sănătatea dinților de lapte este foarte importantă în erupția unor dinți definitivi sănătoși, deoarece cariile neglijate ale dinților de lapte pot influența negativ dezvoltarea dinților definitivi, rezultând anomalii de formă, volum și structură. Pierderea precoce a dinților de lapte va duce, din cauza lipsei de spațiu, la anomalii ale erupției dinților definitivi (malpoziții sau înghesuiri dentare). Și, nu în ultimul rând, cu toții știm că și cariile dinților de lapte dau dureri și creează disconfort copilului, ceea ce face imperioasă tratarea lor.

Deci, ca și în cazul adulților, prevenția este mai bună decât tratarea, așa încât orice medic dentist îți va recomanda să acorzi o atenție sporită igienei orale a copilului tău, precum și eliminarea factorilor de risc care pot produce carii pe dinții de lapte și, mai apoi, pe cei definitivi. Este indicată eliminarea dulciurilor dintre mese sau înainte de culcare, iar în situația în care vei observa o nouă carie sau vreo afecțiune bucală, atunci trebuie să găsești urgent o stomatologie copii și să apelezi la un medic pedodont (dentistul copiilor) pentru a se începe tratamentul cât mai repede. Căci numai un medic specializat în pedodonție are cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a comunica pe limbajul unui copil și pentru a-l face să adopte obiceiul de a acorda atenție igienei dentare, astfel încât în viața de adult, micul pacient să aibă o dantură sănătoasă. Pedodonția ajută la prevenirea și tratarea problemelor specifice anilor copilăriei, precum și la acomodarea pacientului cu mersul la stomatolog și toate implicațiile acestui obicei.

Află mai multe despre cum poți avea grijă de sănătatea zâmbetului copilului tău!


Igiena orală are un rol extrem de important în starea generală de sănătate și de bine a copilului tău. Și începe chiar înainte de apariția dinților de lapte! Momentele în care se periază dinții (dimineața și seara) sunt doar o parte infimă a zilei, dar pot reprezenta fundația unor aspecte mult mai importante: obiceiuri pozitive, comportamente mai bune și alegeri sănătoase. Existența unei dentiții sănătoase nu se datorează numai alimentației echilibrate, ci, mai ales, unei igiene corect efectuate și, poate cel mai important, unei ocluzii corecte, care să distribuie forțele masticatorii extrem de mari pe toți dinții și nu numai pe anumite zone ale arcadei. 

Ce trebuie să știm despre dinții copilului?

Deși ar putea părea că nou-născutul nu are dinți, fiecare bebeluș are de fapt la naștere două seturi de dinți care nu au erupt încă: atât dinții de lapte cât și dinții definitivi. Dinții sunt nedezvoltați la naștere, însă nu durează mult până în momentul în care vor apărea! Deși în cazul fiecărui copil dezvoltarea dinților are un ritm unic, de obicei trec aproximativ șase luni înainte ca dinții să străpungă gingia. Este posibil să observi și  câteva modificări fizice, cum ar fi: tumefierea gingiilor, aspectul roșu al obrajilor și salivație excesivă sau modificări comportamentale cum ar fi iritabilitatea înainte de apariția dinților. Trebuie să știi că toate acestea sunt simptome normale ale erupției dentare, care nu ar trebui să te alarmeze.

Dezvoltarea cavității orale - dentiția de lapte se menține doar câțiva ani, însă este importantă din mai multe motive. Probabil că cel mai important motiv pentru a acorda acestor primi dinți îngrijirea optimă este acela că ajută la pregătirea cavității orale pentru dentiția definitivă care urmează să apară. Ar trebui să știi că ajută chiar la poziționarea dinților definitivi! De aceea, dacă dinții de lapte cad prea devreme din cauza unei carii sau a îngrijirii precare a gingiilor, există mai multe șanse ca dinții definitivi care urmează să apară să se suprapună sau să crească strâmbi. Trebuie știut de asemenea că smalțul dinților copiilor este mai subțire decât cel al adulților, de aceea este absolut necesar ca aceștia să beneficieze de mai multă îngrijire. Nu este niciodată prea devreme să se deprindă obiceiurile bune legate de periaj!

Educația dentară a celor mici (despre periajul dentar)


Dinții copilului tău sunt foarte importanți pentru dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a acestuia; ei au nevoie de mai multă atenție decât dantura adulților. Nu uita că lipsa prematură a unuia dintre dinți poate să provoace complicații ireversibile în dezvoltarea dinților definitivi. Ca părinte poți să îl ajuți pe cel mic să aibă grijă de dințișori, fiind atent ca periajul dentar să fie efectuat corect dimineața și seara, gustările să fie sănătoase și periodic să îl duci la control la un medic pedodont.



Toți medicii pedodonți recomandă ca înainte de erupția dentară, să se curețe gingiile copilului după fiecare masă, cu ajutorul unui tifon înmuiat în apă. Odată cu apariția dinților, se poate folosi o periuță de dinți cu păr moale și pastă de dinți fluorurată, de dimensiunea unui bob de mazăre. Copilul trebuie programat la controale dentare chiar de la vârsta de un an. Vizitele periodice vor deveni o obișnuință pentru el și îl vor ajuta sa scape în viitor de frica de medicul stomatolog. 

Cariile și gingivita la copii pot fi evitate doar dacă se va impune de timpuriu o igienă orală corectă. Rutina igienei bucale trebuie formată din primii ani - la vârsta de 2-3 ani, copilul poate fi deja învățat tehnici de periaj corect - și trebuie să dureze de-a lungul întregii vieți.

Periajul dentar trebuie să devină o parte esențială a obiceiurilor de dimineață și de seară ale copilului tău. Învață periajul dentar pentru a-l putea învăța și pe el modul optim de periaj și de folosire a aței dentare pe măsură ce crește. Este vorba de doar două minute, de două ori pe zi -  însă cele două minute în care copilul își periază dinții în fiecare dimineață și seară reprezintă unele dintre cele mai importante aspecte legate de prevenție pe care le poți transmite copilului tău.

Mini-ghid pentru inițierea periajului dentar


Vrei să afli cum se periază corect dințișorii aceia minusculi? Pentru copiii cu vârsta sub 2 ani, folosește o cantitate foarte mică de pastă de dinți special creată pentru îngrijirea dinților copiilor și, neapărat, utilizează o periuță cu un cap de dimensiuni foarte mici, adecvată pentru gura copilului tău.




1. Pune copilul pe genunchi (este mai simplu și nici nu îi permite să se agite prea tare). Pe măsură ce copilul crește, te poți așeza și în spatele lui.

2. Ridică-i capul puțin și spune-i copilului să deschidă larg gura (deși te sfătuiesc să-i spui să se prefacă a fi un hipopotam sau un leu- va fi mult mai simplu așa)

3. Curăță fiecare dințișor cu o mișcare circulară blândă. Asigură-te că vei curăța suprafața anterioară, posterioară și cea pentru mestecat a fiecărui dinte și periază până la linia gingiei.

4. Este indicat să îi vorbești celui mic, în tot acest timp. Spune-i clar copilului tot ceea ce faci, cu un ton calm și liniștitor.

5. După periaj, spune-i copilului să scuipe. Nu trebuie să înghită pasta de dinți și în cazul copilului de vârstă mică, uneori, poate fi chiar foarte dificil să îl determini să scuipe. De aceea este important să folosești, de fiecare dată, o cantitate foarte mică de pastă de dinți, specială; și nu-l lăsa niciodată nesupravegheat.

Numai după ce copilul este capabil să scuipe pasta de dinți (de obicei în jurul vârstei de 2 ani), poți folosi o cantitate de dimensiunea unui bob de mazăre de pastă de dinți. La această vârstă, cu siguranță vei fi reușit să periezi dinții copilului timp de două minute, dimineața și seara. În timp, copilul va dori să își asume mai mult responsabilitatea periajului dentar. Însă, te sfătuiesc ca până la dezvoltarea completă a abilităților motorii, numai tu să îi periezi dinții, căci numai tu o vei face în mod corect!

Chiar și așa, nu uita că o dantură frumoasă, îngrijită și sănătoasă se menține numai cu ajutorul medicului stomatolog! Dacă îți dorești ca cel mic să pornească în viață cu o dantură sănătoasă, fără vestitele carii, numai prevenția timpurie este cheia succesului pentru sănătatea adultului de mai târziu. Recomandarea mea de astăzi este Cris Smile Studio! Aici medicii pedodonți sunt pregătiți să-i primească chiar și pe cei mai mici dintre pacienți, oferindu-le atenție, grijă și servicii personalizate de la dințișorii de lapte până la primii dinți definitivi și nu numai. Specialiști cu reputație, pregătiți în programe de top, cu experiență extinsă în cazuri complexe și transdisciplinare, echipa Cris Smile Studio te va ajuta, cu siguranță, să găsești soluția oricărei probleme cu care te confrunți.




Niciun comentariu: