duminică

 Femei care iubesc prea mult - Robin Norwood

 





    Dragostea nu trebuie să presupună suferință, chiar dacă asta se spune în majoritatea cântecelor de dragoste; căci acele cântece de dragoste s-ar putea să fie compuse tot de femei care iubesc prea mult. Dacă ai ajuns să plângi în relația ta, dacă ești în derivă, dacă simți că nu te mai regăsești în lumea asta, că universul tău devine insuportabil, relația ta s-ar putea să fie una extrem de toxică. Pentru că fără reciprocitate nu se poate vorbi despre iubire, ci doar despre abuz, în diferite forme! Adică să oferi și să primești IUBIRE! IUBIREA nu înseamnă renunțare la sine și nici suferință. IUBIREA înseamnă armonizare, înțelegere, apreciere, respect… în doi! Este fix atât de simplu!

    Totuși, constat cu uimire că din ce în ce mai multă lume continuă să sufere, să caute soluții, rezolvări, deși ieșirea din această relație toxică e varianta pe care ar trebui să o ia în calcul, de prima dată. Asta, pentru că, din păcate există și iubiri care te pot distruge complet. Dacă le lași, bineînțeles!

    Ești una din acele femei care iubesc prea mult?


    Îți recomand să citești cartea ,,Femei care iubesc prea mult”. Robin Norwood îți va arăta aici că iubirea în exces este otrăvitoare, îți va demonstra că relația ta este una nocivă și îți va propune să elimini din viața ta dependența relațională și afectivă printr-un program de recuperare în 10 pași. Acest program te va ajuta, de asemenea, să te vindeci de sindromul mesianic și de boala iubirii excesive. Robin Norwood, psiholog de meserie, punctează faptul că există un tip de femei care nu renunță la bărbați ce nu le vor face niciodată fericite. Așadar, într-un singur tip de relație de cuplu, dacă se poate numi așa, avem deopotrivă și prea multă dragoste, și deloc. Motivele pentru acest comportament feminin par simple: nu învață greșelile trecutului, mai exact „nu ies” dintr-un clișeu cu care s-au învățat. Caută mereu dragostea care le-a lipsit în copilărie (incredibil, dar, se pare, adevărat, psihologii ne anunță periodic că mai toate nenorocirile și comportamentele deviante pe care le manifestă unii dintre noi ca adulți își au rădăcinile în copilăria care ne urmărește toată viața!). Citind această carte vei dori să reuși să te transformi într-o femeie cu adevărat puternică și sănătoasă emoțional. Nu va fi deloc ușor, dar este singura cale de a te regăsi, de a atrage în viața ta fericirea și dragostea, singura ta șansă de supraviețuire.

Citate preferate:


“Când a iubi înseamnă a suferi, înseamnă că iubim prea mult. Când îi găsim scuze pentru indispozițiile, iritările, indiferența sau tăcerile prelungite, punându-le pe seama unei copilării nefericite și încercăm să acționăm ca terapeuți, înseamnă că îl iubim prea mult. Când nu ne plac valorile lui, comportamentul lui și caracterul lui, dar le suportăm, gândindu-ne că, dacă suntem îndeajuns de atrăgătoare și tandre, va dori să se schimbe de dragul nostru, înseamnă că îl iubim prea mult. Când relația cu el ne periclitează ființa emoțională și poate chiar sănătatea și integritatea corporala, e deja clar că îl iubim prea mult.”

,,Multe femei fac greșeala de a căuta un bărbat cu care să dezvolte o relație fără ca, mai întâi, să stabilească o relație cu sine; ele trec de la un bărbat la altul încercând să afle ce le lipsește. Căutarea trebuie să înceapă acasă, cu sine. Nimeni nu ne va iubi vreodată îndeajuns ca să ne împlinească, dacă nu ne iubim pe noi înșine, pentru că încercând, cu sufletul gol, să găsim dragostea, nu vom găsi decât un alt suflet gol. Evenimentele ce se manifestă în viața noastră nu sunt decât reflectarea forului nostru interior: ce credem despre propria noastră valoare, despre dreptul nostru la fericire, despre ce merităm în viață. Când ne schimbăm aceste păreri, se schimbă și viața noastră.”

,,Acceptarea unei persoane așa cum e, fără să încerci s-o schimbi prin încurajări, manipulări sau coerciție, este o formă superioară de iubire, dar aproape inaccesibilă multora dintre noi.”

,,Ignorăm obligația ce ne revine, de a ne dezvolta pe noi înșine în timp ce ne facem planuri și manevre ca să schimbăm pe altcineva și ne supărăm, ne descurajăm și ne întristăm când eforturile noaste eșuează. Încercarea de a schimba pe cineva este frustrantă și deprimantă, în timp ce exercitarea puterii (pe care o deținem deja) de a efectua schimbarea în propria noastră viață este însuflețitoare.”


    Poți cumpăra cartea ,,Femei care iubesc prea mult”, de Robin Norwood, cu reducere, de la Libris.roCaută cartea, citește-o cu inima deschisă și, dacă te regăsești în comportamentele povestite de femeile de acolo, acceptă acest lucru cu sinceritate și iubire pentru tine. Realizează câtă nefericire îți aduce această relație și re-clădește un alt EU al tău, femeia adultă și matură care ești, de fapt. Aplicând sfaturile lui Robin Norwood vei putea să pui capăt suferințelor și să începi procesul de vindecare care te va ajuta să adopți o poziție corectă și sinceră față de tine, în primul rând. Spune-mi cum îți mai merge printr-un comentariu! 



Un comentariu:

Monica spunea...

Un titlu foarte bun, multumesc pentru recomandare!