Război și pace - Lev Tolstoi

An apariție: 2016

Autor: Lev Tolstoi

Categoria: Literatura clasică

Categoria: Literatura rusă

Editura: POLIROM

Titlu Original: Voina i mir

Traducător: Ion Frunzetti, Nicolae Parocescu

După părerea mea, fascinant prin complexitatea personajelor și a narațiunii, romanul este o adevărată comoară care îmbogățește sufletul cititorilor. De fapt, socotesc că acest roman este între primele zece cele mai bune romane scrise vreodată. Nu este de mirare că ,,Război și pace” a fost atât de exploatat de alți artiști care i-au urmat scriitorului rus, transformând uriașele volume fie în filme (vezi cel din 1956 cu Audrey Hepburn, Mel Ferrer, Henry Fonda și Anita Ekberg sau cel din 1966-1967, realizat de Serghei Bodnarchuk; de ex, filmul lui Serghei Bondarciuk- realizat între 1961 și 1967, cu sprijinul autorităților sovietice- este considerat și astăzi cea mai spectaculoasă ecranizare a marelui roman "Război și pace". La vremea sa, era cel mai costisitor film realizat până atunci (100 milioane de dolari), depășind cu mult bugetul epopeii hollywoodiene "Pe aripile vântului". La scenele marilor bătălii au participat 120 000 de figuranți), seriale (de remarcat mini-seria din 2016, realizată impecabil de BBC, cu Lily James și James Norton) sau în ample bucăți muzicale – opera lui Prokofiev care a avut o enormă perioadă de creație și gestație și care a devenit una dintre cele mai îndrăgite, jucate și cunoscute opere rusești din secolul al XX-lea, o creație care egalează cu ușurință romanul lui Tolstoi. Totuși, din toate ecranizările, cea mai aproape de atmosfera romanului este cea regizată de Serghei Bondarciuk, care interpretează magistral rolul lui Pierre. 

Am citit săptămâna trecută ,,Război și pace” în tandem cu adaptarea spectaculoasă a BBC și nu vă voi spune decât că plăcerea lecturii a fost puternic influențată de acea minunată piesă de artă televizată. Este aceeași poveste, dar spusă într-un mod diferit. Mă abțin, totuși, să vă spun mai mult despre asta ... 

Capodopera ,,Război și pace” este considerată o adevărată epopee clasică, dar cu nenumărate accente ale modernismului aflat la început de drum, care aruncă o puternică lumină explicativă asupra unor întâmplări reale, cu ecouri însemnate asupra viitorului Rusiei și al Europei, fapte petrecute în perioada în care Napoleon a plănuit și apoi a mărșăluit asupra Imperiului Țarist, fiind învins în mod tragic de strategia infailibilă a armatei rusești, conduse de marele strateg și militar, generalul Mihail Kutuzov. Întregul roman este, de fapt, o alternanță fulminantă și uimitor de bine detaliată între analiza societăților din Moscova și Sankt Petersburg și discursurile ample asupra ideii de război, așa cum este văzută atât de marile figuri ruse, precum și de francezi. Ceea ce reușește Tolstoi mai bine ca nimeni altul este să opună două concepții aparent opuse ale expansiunii imperialiste (Franța și Rusia) și, totuși, să le aducă împreună pentru a sublinia inutilitatea războiului, a grandomaniei și tragediile pe care acestea le atrag după ele.

Pe de o parte, Tolstoi a prezentat realitățile războiului, iar pe de altă parte, cele ale perioadei de pace: lumea saloanelor din Petersburg și Moscova, intrigi, iubiri, dezamăgiri și altele. Evenimentele istorice care constituie subiectul acestui roman sunt războaiele purtate împotriva lui Napoleon, de la campania premergătoare bătăliei de la Austerlitz (1805) până la invadarea Rusiei de către francezi (1812), incendierea Moscovei și dezastruoasa retragere a invadatorilor. Romanul este, de fapt, cronica a trei familii din înalta aristocrație rusă a anilor 1805-1812 (Rostov, Bolkonski și Bezuhov) ale căror bucurii, povești de dragoste și drame se desfășoară în timpul războaielor napoleoniene. Complex și remarcabil prin unitate, cu o acțiune vastă care țese în mintea lectorului poveștile a peste 500 de personaje, unele fiind istorice, dar romanțate pentru a le spori și mai mult frumusețea, iar altele fictive, creația lui Tolstoi capătă un caracter istorico-psihologic. Dintre toate personaje care apar în roman, un loc aparte este ocupat de prințul Bolkonski, contele Bezuhov și contele Rostov – reprezentanți de seamă ai familiilor aristocrate. 

Prințul Andrei Bolkonski, personajul care a fost cel mai aproape de sufletul meu pe tot parcursul cărții, este un om inteligent și cult, generos și sincer, dar sceptic, conștient de declinul clasei căreia îi aparține, trăiește fără a avea un sens precis al existenței, în afara sentimentului datoriei, până în momentul în care, rănit la Austerlitz, are revelația adevăratului sens al vieții. Rămas văduv și nemaigăsindu-și un alt țel în viață, Andrei Bolkonski se va simți regenerat prin iubirea pe care i-o poartă Natașei Rostov. Amânarea căsătoriei celor doi cu un an (lucru impus de tatăl lui Andrei) va face ca fata să se îndrăgostească de Anatoli Kuraghin; fuga lor este zădărnicită, dar Andrei Bolkonski n-o va ierta decât pe patul de moarte. Rănit la Borodino, Andrei, îngrijit cu devotament de Natașa, va muri cu seninătate, regăsindu-și sensul vieții în iubire.

Pierre Bezuhov este un personaj total diferit de Andrei Bolkonski: moștenitor al unei mari averi, voinic, miop, fără simț practic, aplecat spre visare, preocupat de dreptatea socială și incapabil de compromisuri. Silit să se căsătorească cu frumoasa și ușuratica Helene, Pierre va suferi numeroase decepții în plan familial. Rămas în Moscova ocupată, cu intenția de a-l asasina pe Napoleon, Pierre Bezuhov este arestat de francezi și îl cunoaște în captivitate pe soldatul Platon Karataev – simbol al înțelepciunii și voinței poporului rus. Împăcarea lui Pierre cu sine însuși se realizează, pe de o parte, datorită influenței lui Platon Karataev și, pe de altă parte, datorită dragostei pe care i-o poartă Natașei, care îi va deveni soție, imediat după moartea celui mai drag prieten, Andrei Bolkonski.

Și cred că Tolstoi, de fapt, s-a reprezentat în cele două personaje principale: Bolkonski e acel Tolstoi la vârsta tinereții, dornic de glorie, de fapte deosebite, în timp ce Pierre Bezuhov e un Tolstoi matur, înțelept, care caută sensurile existenței. 

Simpatia scriitorului pentru nobilimea rurală, care duce o viață patriarhală, în mijlocul țărănimii, se întrevede prin intermediul personajului Rostov. Rostov întruchipează o serie de virtuți, precum: simplitatea, ospitalitatea, generozitatea față de țărani. Tolstoi îl prezintă pe acest reprezentant al nobilimii în opoziție cu aristocrația petersburgheză.

Natașa Rostova este poate cel mai bine realizat personaj din literatura universală – idealul feminin ce se remarcă prin spontaneitate, simplitate, delicatețe, fiind afectuoasă, devotată familiei, bună cu țăranii. Natașa reprezintă idealul feminin tolstoian – femeia afectuoasă și devotată familiei.

Lev Tolstoi se dovedește un fin cunoscător al naturii umane, dar și un romancier magistral care reușește să-și ordoneze povestea astfel încât să nu piardă nici o clipă atenția și interesul cititorului, ținându-l toată vremea în tensiunea necesară continuării lecturii. Toate personajele din Război și pace sunt construite cu o exagerată migală, pătrunzându-se până în cele mai adânci și ascunse colțuri ale psihicului lor, în timp ce ele însele devin modele pentru o epocă și o societate, dar și caractere general și universal valabile din punct de vedere al timpului și spațiului. Astfel, ne sunt purtate pe sub priviri personalități diverse – bătrânul încăpățânat și conservator (Prințul Nikolai Bolkonski), tinerii plini de pasiune și înfocare pentru idealurile și iubirile lor (Prințesa Natașa Rostova și Prințul Andrei Bolkonski), bărbatul modest, neatractiv fizic, dar plin de bucuria de a trăi, de a învăța, înzestrat cu frumusețe spirituală și delicatețe, în ciuda stângăciilor sociale (Contele Pierre Bezuhov), tipologiile avide de bani și de poziție socială, gata în orice moment să-și devoreze prada, să calce în picioare pe oricine în goana lor după glorie pământească (Prințesa Hélène Kuragina, Prințul Vaily Kuragin, Contesa Catiche Bezuhova), tinerii ofițeri al căror spirit sălășluiește într-o umbră amenințătoare pentru onoarea fetelor inocente (Prințul Anatol Kuragin, Feodor Ilici Dolohov) și multe altele care confirmă că Război și pace este, poate, cea mai complexă frescă socială din istoria literaturii, egalată probabil doar de inegalabilul ,,Pe aripile vântului”. 

Concluzionând, pot spune că istoria a știut întotdeauna cum, ce și cât să ofere, astfel încât cei care mânuiesc cuvintele să poată scrie despre oameni, locuri și întâmplări de mult apuse. Și de vreți să aflați dacă Tolstoi a reușit aceasta, puteți găsi romanul (în două volume) pe Libris.ro, la reducere. 

Lecturi plăcute!