Regina albă, Philippa Gregory

Motto: „Dacă există suficientă iubire, atunci nimic – nici natura, nici măcar moartea însăși – nu se poate întâmpla între doi care se iubesc.”

    ,,Regina albă”, după părerea mea, este cu adevărat un roman de nota 10+ pentru că renumita scriitoare Philippa Gregory, în mai puțin de cinci sute de pagini, reușește să contureze portretele unor personaje memorabile, să prezinte o serie de întâmplări abominabile și să transmită cam tot ce ar fi trebuit să ne învețe școala la istorie despre acea perioadă. Nicio recenzie nu cred că ar reuși să ilustreze complet întreaga acțiune a romanului, aceasta fiind mult mai frumoasă, complicată, incitantă și captivantă.

    Nu am crezut că voi fi atât de încântată de această carte, dar Philippa Gregory a reușit să îmi transmită și mie fascinația sa pentru perioada Războiului celor două roze. Acest război (1455-1485) a fost, de fapt, o confruntare sângeroasă continuă între două case nobiliare pentru câștigarea tronului Angliei: Casa de York, care avea ca simbol un trandafir alb, în vreme ce casa de Lancaster avea ca emblemă un trandafir roșu. Tocmai de aici a venit și denumirea războiului care a avut 19 bătălii în perioada amintită. Totuși, istoria consemnează și existența altor confruntări atât înainte, dar și după datele respective.

    ,,Regina Albă” o are în centrul său pe regina Elizabeth Woodville. Cartea face parte dintr-un ciclu de romane dedicat dinastiei Plantagenetilor, zugrăvind cu fidelitate una dintre cele mai întunecate perioade din istoria Angliei. Se remarcă, în special la regina Elizabeth, modul prin care aceasta își croiește ascensiunea spre tron, devenind peste noapte, dintr-o văduvă săracă aparținând micii nobilimi, regină. Acțiunea romanului se petrece în timpul domniei regelui Edward al IV-lea al Angliei, urmărind îndeaproape povestea lui Elizabeth Woodville, o curtezană rămasă văduvă. Soțul său a fost ucis în războiul dintre casa de York și casa de Lancaster, iar pământurile acestuia au fost confiscate de către curtea regală deoarece a fost considerat trădător. Rămasă fără avere, Elizabeth se hotărăște să riște și astfel ajunge să îl aștepte pe rege la marginea unui drum pentru a-l ruga să îi restituie măcar o parte din avuția pierdută. Aceasta dă dovadă de curaj și verticalitate în fața regelui, fapt ce îi stârnește acestuia interesul. Cam așa începe cartea, continuând apoi să urmărească încercarea celor doi de a se menține rege și regină peste ținuturile Angliei, misiune ce se dovedește deseori imposibilă.

    Pus pe tron de către Warwick, supranumit făcătorul de regi, Edward al IV-lea este primul rege aparținând casei York. Dreptul său la domnie a fost adesea atacat de către fosta regină, soția lui Henric al VI-lea, Margaret d’Anjou. Și datorită acestor permanente lupte între casele  Lancaster și York, Warwick îl sfătuise pe Edward să își aleagă cu mare grijă consoarta și, prin căsătoria pe care o va încheia, să întărească relațiile politice cu Franța, dar cuprins de febra dragostei, Edward nesocotește sfatul lui Warwick și se căsătorește cu văduva Elizabeth Woodville. Această alegerea a regelui stârnește un val de uimire printre apropiații tronului, mai ales că, odată cu urcarea sa pe tron, Elizabeth are grijă să îi aducă în poziții favorabile pe rudele sale din clanul Rivers. De asemenea, ea se asigură că întărește relațiile sale de familie cu propriile rude din Burgundia prin căsătoria uneia dintre surorile lui Edward cu moștenitorul tronului. Astfel, Regina Albă se asigură pe cât posibil că va avea la îndemână oameni dispuși să lupte pentru ea în neîncetatul război dintre veri.

    Elizabeth are toate motivele să se bucure de statutul ei de regină și mamă de 2 prinți moștenitori până când Edward moare în urma unei pneumonii și-l numește pe fratele lui, Richard, tutorele lui Edward, prințul de numai 12 ani. Regină văduvă și mamă devotată, Elizabeth e nevoită să facă față situației, să accepte că trebuie să lupte ca fiul ei să devină rege. Nu mai are multi susținători, mulți o trădează, alții sfârșesc condamnați la moarte de nemilosul Richard. Totul culminează, însă, cu dispariția celor doi copii-prinți, Edward și presupusul Richard din Turn. Bănuiala cade inițial pe noul rege Richard al III-lea dar varianta mai probabilă e  implicarea nemiloasă a Lady Margaret Beaufort, mama lui Henry Tudor, devenit ulterior rege (vz. “Regina roșie“).

    

    Romanul surprinde prin combinația între biografie și legendă, evenimentele petrecute din momentul începerii domniei lui Edward al IV-lea, trecând de finalul acesteia și ajungând până la capitularea Elizabethei în lupta pentru tronul fiului ei. De-a lungul domniei soțului său, Elizabeth va căpăta pe lângă porecla de Regina Albă și stigmatul de vrăjitoare. Renumele de vrăjitoare i se trage din partea propriei mame, Jaquetta Rivers- o doamnă a apelor. Cu rădăcinile bine înfipte în istoria curții regale de Burgundia, Jaquetta este urmașa Melusinei, zeița apelor. Tocmai de aceea, nu ne mai surprinde chiar așa de mult când, în diferite situații, ambele femei apelează adesea la puterile zeiței, fie din dorința de a-i proteja pe cei dragi, fie din dorința de a răzbuna moartea celor iubiți.

    Elizabeth are o ambiție nemăsurată și se concentrează pe menținerea membrilor familiei sale pe tronul Angliei. Această dorință de putere avea să-i fie reproșată mai târziu chiar de fiica ei mai mare, pe care o chema tot Elizabeth. Regina albă naște mai mulți copii, cei mai importanți fiind cei doi fii, viitori moștenitori ai tronului. După nașterea lor, intrigile se complică, se fac și se desfac alianțe, trădările sunt frecvente, verii și frații se omoară între ei.

    Într-o perioadă atât de complicată, răsturnările de situație sunt frecvente, verii și chiar frații se luptă între ei pentru a ajunge cât mai aproape sau chiar pe tron. Regele Edward ajunge chiar să-l omoare pe fratele său, George, pe care îl acuză de trădare. După dispariția fiului său, Edward, Elizabeth decide că e momentul să arunce în jocul pentru tron un alt pion și anume pe fiica sa cea mare, Elizabeth. Deși aceasta se îndrăgostește de unchiul său Richard, mama sa decide să o căsătorească cu Henry Tudor din Casa de Lancaster. Fanii casei Tudor, care va urma la conducerea Angliei după Casa de York,  vor fi încântați să afle că Elizabeth Woodville este chiar bunica dinspre mamă a lui Henric al VIII-lea.

    Povestea este foarte bine documentată, ca toate cărțile Philippei Gregory, fără a fi încărcată cu amănunte istorice, concentrându-se mai degrabă pe conturarea personajului. Mi-a plăcut mult acestă carte, am înțeles și aprobat acțiunile Reginei Albe ceva mai mult decât ale Reginei Roșii. Și chiar dacă onoarea și bunătatea nu sunt punctele forte ale eroinelor, lectura e deosebit de plăcută și reconfortantă. Documentaristă și scriitoare abilă, Philippa Gregory nu obosește cititorul cu amanunte istorice și îl conduce cu măiestrie în timpurile medievale atât de îndepărtate și contradictorii. Istoria reînvie în acest roman și ai impresia că vizionați un film, o capodoperă ce vă încântă privilegiat. Îți imaginezi fiecare detaliu, iar stilul simplu și acțiunea alertă te absoarbe în filele cărții.

 

    Cei de la BBC, au realizat o ecranizare după această carte minunată: mini-seria The White Queen (7,8 rating pe IMDB) în anul 2013.

Vă sfătuiesc să nu ratați nici cartea, nici serialul. 

    Regina albă se dovedește a fi o ficțiune istorică foarte bine scrisă, o carte palpitantă, genul de roman pe care cu greu îl lași din mână. O recomand tuturor celor care doresc să învețe istorie într-un mod alternativ manualelor. 

    Vă puteți procura cartea și online de pe libris.ro .