miercuri

Sărbătorind copilăria cu jocuri de altădată


Săptămâna trecută am avut-o pe nepoata mea din București la mine, părinții ei fiind plecați în concediu și-mi făcusem deja planuri de distracție cu copila. Numai că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg...
Prima zi a stat mai mult în casă, cu tablețica în mână. Am zis că-i obosită și, oricum, mai aveam timp să-mi pun în aplicare toate planurile de distracție.
Așa că, în dimineața următoare, cum s-a trezit i-am spus că am ceva treabă în oraș și că trebuie să meargă cu mine. Am fost și la cumpărături, dar ochișorii ei erau tot la tabletă. Știam că mai am o șansă s-o fac să vadă, să simtă, să-i placă ce-i în jur, să socializeze, să copilărească, de fapt; și cu siguranță în parc se afla soluția la problema mea - copii fără tablete. 
Lupta mea cu tableta a luat sfarsit, copila uitând efectiv de ea. A desenat pe asfalt, s-a alergat cu fetele de vârsta ei, a sărit elasticul, s-a dat în leagăn, apoi a învățat să sară coarda...
- Îmi iei și mie!? a spus rugătoare...
Cum să nu-i iau!? Două îi iau. 
Timp de două ore a alergat de la un grup la altul, râzând parcă și cu sufletul. Când i-am spus că trebuie să plecăm, s-a întristat de-odată, dar i-am spus că poate să-și invite câțiva copii să se joace și acasă. 
- Cu ce să ne jucăm, că ei n-au tablete...
- N-avem nevoie de tablete, vei vedea! Mi-a sărit în brațe și-a alergat până acasă înconjurată de copiii veseli și gălăgioși. 
Dacă vă întrebați ce activități și ce jocuri am jucat în casă, am să vă vi le enumăr doar pe cele care au avut cel mai mare succes la copii:
- au construit cu nisip kinetic - un nisip de jucărie, care nu se usucă, nu se risipește, nu se lipește de mâini și nu se murdărește și, cel mai important, este 100% non-toxic. Copiii au fost foarte încântați iar ceea ce mă bucura cel mai tare era că nepoata mea se distra maxim, uitase cu desăvârșire de tableta ei. Astfel că jocul de-a constructorii a avut cel mai mare succes!
- apoi au făcut puzzle-uri cu animale și imagini frumoase sau cu diferite mărci de mașini, pentru băieți. Nu s-au ridicat de la masă până nu au terminat, niciunul!!!
- au jucat șeptica și rummy pe etalate, cu campionat cu tot, așa cum făceam și noi când eram mici...
- am avut și-un concurs de karaoke, la care s-a și dansat...

Când s-a înserat și-au trebuit să plece toți copiii acasă, nepoata mi-a spus că că s-a distrat foarte tare și i s-a părut că ar fi fost o sărbătoare.

Da, copilă, e sărbătoare, sărbătoarea copilăriei de altădată...

Niciun comentariu: