miercuri

Cadrele didactice s-ar putea să primească din nou cei 100 de euro pentru cărți

Profesorii ar putea primi din nou sprijin financiar în valoare de 100 de euro. În acest sens, deputatul Liviu Harbuz a anunțat că va depune un proiect legislativ la Parlament.
Deputatul PMP, Liviu Harbuz, a declarat că va depune în Parlament un proiect legislativ care vizează reactivarea prevederilor legii prin care se acordă sprijin financiar profesorilor din învățământul preuniversitar.
Liviu Harbuz a precizat că, în prezent, Legea 315/2007, potrivit căreia cadrele didactice beneficiau de un sprijin de 100 euro pentru achizitionarea de cărți sau programe educaționale pe suport electronic, a fost abrogată.
 ,,Legea a fost abrogată pentru că a intrat în incidența măsurilor privind combaterea crizei. S-a dovedit, la vremea respectivă, că este o lege foarte utilă. Sprijinul cadrelor didactice este pentru ceea ce au nevoie ca logistică. Este foarte important și voi depune săptămâna viitoare acest proiect de lege.”-a declarat L. Harbuz.

Ce părere aveți!?

Niciun comentariu: