Călătorind spre mine

În sens invers, desigur, căutând, parcă o comoară interioară, printre greutăți, spre sufletul meu... 

Câteodată simt că am nevoie de-un pansament, de-o gălăgie exterioară ca să nu mai aud chemarea profundă și chinuitoare din interiorul sufletului care se cere ascultat. Am nevoie urgent de-o reteță pe post de răspuns la întrebările pe care le am în mine. Și am nevoie de medicamente puternice care să-mi aline adevăratele probleme și frământările reale sufletești; am nevoie de-o provocare ca să nu mă plictisesc de mine. 

Și când simți că s-a instalat deja panica, problema e foarte reală, profundă și adevărată. În momentul în care și conștientizezi că ai nevoie de ajutor, panica se instalează rapid, așa cum se instalează panica în fumătorul ce rămâne fără țigări în miez de noapte sau a pariorului online căruia i-a căzut internetul... Și simți o stare de nemulțumire și un gol interior, și parcă totul devine o provocare! 

Puține lucruri sunt mai dificile pentru ființa umană decât ora întâlnirii cu sine însuși! Știu că nu e ușor să găsesc soluții la problemele pe care le am, până la urmă tot la ce am neglijat toată viața voi ajunge: adică la mine, la sufletul meu. Și tocmai asta încerc să fac eu azi: să mă întâlnesc cu mine cât mai repede, să nu mai sufăr, să mă împac cu mine și alegerile pe care le-am făcut. Confruntarea cu sufletul, știu că trebuie făcută brutal și cât mai devreme posibil. Fiecare om are o scară de evoluție personală și particulară și e musai să găsim toate portițele, căile care să ducă, de fiecare dată, spre suflet. 

Și eu, care am crezut că am nevoie de bani, de faimă, de dragoste, de diete, de-o aventură,... și din toată zbaterea asta să ajung în același punct spre care am fost atrasă cu o forță împotriva căreia nu se poate opune nimeni: confruntarea cu mine însămi și cu sufletul meu care m-a așteptat răbdător, dintotdeauna. Și adevărul universal este că, totuși, în sufletul nostru se află adevăratele probleme, adevăratele întrebări și răspunsuri și acolo ar trebui să țintim de fiecare dată în căutarea nostră.

Și știi ce-mi spune astăzi sufletul despre mine și viața mea? 

Că e bine să-mi trăiesc viața și să nu mai fiu de fiecare dată Bleguțul din Smurfs: The Lost Village, căci golurile din mine nu vor putea fi umplute niciodată de alte persoane și că stările mele emoționale, gândurile mele, provocările sunt doar căi de acces și indicii spre lumea reală. Că am în mine un adevărat și extraordinar profesor, ghid interior care mi-a vorbit întotdeauna însă niciodată n-am știut să îi ascult vocea. Cel puțin, nu până acum... Dar, încet-încet, încep să înțeleg lucrurile care mă definesc cu adevărat și pe cele care doar mă completează. Pentru că nimeni altcineva nu va fi vreodată expert în ceea ce privește propria mea viață, propriul meu suflet, propria mea împlinire și fericire... Doar eu sunt!

De bucurie mi-am făcut cel mai frumos cadou: pe 31 martie 2017 mă duc la cinema, să-mi iau adio de la vechiul EU.

Ție ce indicii îți dă viața!?

Articol scris pentru SpringSuperBlog 2017