Suflet de mașină
Cei care mă cunosc mai bine știu că-mi plac la nebunie mașinile. Fie că este vorba despre decapotabile sau de mașini de teren, am descoperit încă din copilărie cât de mult mă fascinează. Mai ales că acum le și conduc! Nu mai știu exact, însă, când și mai ales cum am ajuns să reconsider într-atât cutia aceasta de tablă cu patru roți din fața blocului și când am început să mă gândesc că, de fapt, e mai mult decât atât, încât să spun cu convingere că are suflet... Și, de fapt, nici n-am spus, așa, deodată, că mașina mea are suflet. De asta mi-am dat seama pe parcurs, după ce am cunoscut-o mai îndeaproape. Un lucru rămâne, însă, cert - că în fiecare moment în care am avut nevoie de încă un kilometru în plus cu benzina din rezervorul aproape gol, sau când eram pe munte, cu noroiul până la geamul portierei, mașina mea n-a mai fost o simplă cutie de tablă, ci un partener cu care vorbeam, discutam și pe care îl încurajam. Pesemne că există și automobile care nu sunt altceva decât o adunătură de sârme și plastic. Însă unele, credeți-mă pe cuvânt, chiar au suflet!
Uneori, cum este și cazul mașinii mele, e tocmai pentru că au cea mai umană dintre trăsături- au defecte! Și atunci când se mai strică câte ceva sunt exact ca niște femei care vor un pic mai multă atenție. Atunci poți observa cu ușurință că avem foarte lucruri în comun cu ,,ființele” acestea cu roți, că și ele fac lucruri aproape identic cu noi: pornesc voioase la drum, au nevoie de întreținere, merg la ,,doctor”, dorm peste noapte, răcesc și se încălzesc. Dacă mai punem și evacuarea, e perfectă analogia! ☺Și nu e nevoie să ceri sfatul unui specialist ca să-ți dai seama unde se află într-o mașină ficatul, inima, creierul, sângele sau coloana vertebrală. Nu trebuie să ai cine știe ce pregătire în domeniu ca să-ți dai seama ce face o inimă, un ficat sau o rotulă și să ajungi imediat la concluzia că unele lucruri din corpul nostru par să facă cam același lucru dacă le-am pune pe o mașină.
De exemplu, putem spune că minunatul nostru creier are rostul unei unități centrale de comandă care reglează toate componentele mașinii și la care ajung, în final, toate problemele. El ia decizii și comandă orice acțiune. Sau poate să fie chiar motorul cu accesorii, pentru că de acolo pornește, de fapt, toată treaba. Acolo se dă scânteia trăirii mașinii și a omului. De când ne trezim și până când ,,parcăm”. Și pentru ca tot acest drum să fie parcurs fără stres trebuie să acordăm o atenție sporită destresării/ decarbonizării motorului. Și totdeauna acest lucru se realizează mai rapid și facil la mașină decât la om.
Depunerile din motor pot crește dramatic consumul unui vehicul, exact ca la oameni, de fapt (amintiți-vă, numai, ce și mai ales, câți nervi aveți când vi se-aprinde beculețul la motor) Vi se taie respirația, nu!? Eh! Și mașinii, la fel! Așa că, îndepărtarea acestor depuneri devine absolut necesară, în primul rând, pentru a aduce înapoi motorului caii putere pierduți dar și pentru a-i oferi o performanță fluentă și o funcționare mai silențioasă. Depunerile de carbon sunt vinovate și de potențialele probleme costisitoare la anumite componente ale motorului cum ar fi valve EGR, DPF, supape motor, turbine, galerii de admisie sau injectoare. Și-am aflat de curând, pe propria piele (a se citi mașină) că toate aceste componente pot fi ajutate de Carbon Cleaner, dacă problema este cauzată de aceste depuneri.
Carbon Cleaner- cea mai eficientă cură de dezintoxicare pentru motorul tău
Carbon Cleaner folosește cea mai recentă tehnologie în materie de hidrogen pentru a elimina depunerile de carbon din motor fără să fie nevoie să demontezi nicio piesă, cu ajutorul unui agent special de curățare. Practic, reușește să redea motorului respirația și toată puterea pierdută pe parcurs. Această metodă inovatoare și ecologică reduce semnificativ emisiile de CO₂ și poate ajuta la obținerea unor rezultate favorabile la testele ITP. Cu o singură procedură se realizează o curățare completă, fără a include și ,,curățarea” buzunarului. Carbon Cleaner e singurul care poate curăța toate tipurile de motoare, de la motociclete, camioane sau autobuze până la nave maritime, chiar și la motoare industriale sau generatoare de electricitate.
Carbon Cleaner folosește electrolit pentru a crea hidrogen și oxigen (prin electroliza apei) și un agent de curățare ce sunt introduse prin admisia motorului și scoase prin sistemul de evacuare sub formă de gaz. Prin acest circuit se realizează eliminarea carbonului în exces, depuneri ce sunt vinovate de performanțele mai scăzute ale motorului.
Se recomandă folosirea acestui procedeu la fiecare revizie anuală, pentru a se asigura performațe maxime ale motorului. Acest proces este ecologic și foarte sigur pentru că nu necesită demontarea niciunei componente și nici nu folosește produse chimice ce pot dăuna motorului. Deasemeni, este bine să luăm în calcul și o întreținere preventivă- alimentarea cu combustibil de calitate, schimbarea uleiului la timpul potrivit, folosirea uleiurilor de calitate superioară, etc. pentru a reduce, astfel, acumulările de carbon.
Chiar dacă deseori luăm peste picior cam tot ce-i legat de mașină- construcție, design... numai atunci când începem să le observăm detaliile: liniile perfecte, sunetul motorului, etc., ne dăm seama că în fața blocului nu avem o simplă cutie pe roți, ci o MAȘINĂ. Și vei simți imediat o dragoste extraordinară pentru ea.
La final, dacă vreodată ai să te-ntrebi dacă mașina ta are suflet, gândește-te de la cine a primit mica ta bestie cu patru roți, numele. Le-am zis-o bine, nu-i așa, BUBU?! (și nuuu, BUBU nu este mașina mea, ci una de care sunt foarte apropiată).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu