miercuri

Muzica ta se aude mai clar și mai tare ca niciodată



Muzica dă suflet universului, aripi minții, zbor imaginației și viață oricărui lucru.

Nu cred că există vreo persoană căruia să nu-i placă muzica, să nu aibă o melodie preferată sau, poate, un artist preferat. Vrem, nu vrem, muzica ne influențează viața pentru că nu există om care să spună că nu ascultă muzică, indiferent de gen, pentru că, de fapt, nu despre gusturi discutăm noi aici. Numeroase studii au demonstrat că preferințele noastre muzicale reflectă imaginea noastră în societate, ne influențează stările de spirit, ne face să fim mai curajoși, mai veseli sau, din contră, mai triști și deprimați, în fucție de modul în care este percepută muzica în anumite momente ale vieții noastre. Mulți dintre noi trăiesc pentru și din muzică, ne relaxăm și ne bucurăm atunci când ascultăm muzica preferată. Se poate spune, fără a greși foarte mult, că terapia muzicală este atât de puternică încât poate vindeca și boli sau afecțiuni ale creierului. Motivul pentru care oamenii sunt afectați de muzică este că aceasta este procesată în creierul nostru creând diferite conexiuni și asocieri între anumite melodii și amintiri sau senzații. Însă cum reacționăm la o melodie depinde foarte mult și de starea noastră sau de experiențele anterioare. Dacă asociezi un cântec cu un eveniment trist din viața ta, te vei întrista când îl vei auzi, în timp ce alții, care nu au nicio amintire legată de acest cântec, îl vor percepe ca un cântec vesel. Muzica dezvoltă, astfel, anumite părți ale creierului care nu pot fi stimulate altfel. Mai multe studii au arătat că atunci când un copil de 3-4 ani învață să cânte la un instrument muzical, el este dispus să acumuleze mai multe informații decât cei care nu cântă la niciun instrument. 


Dansul notelor și al vibrațiilor

Vreau să vă povestesc în câteva cuvinte despre un parteneriat care a rămas în sufletul elevilor mei și, mai ales, despre miracolul care-i face pe copiii cu deficiențe de auz de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă dintr-un micuț orășel din estul țării, să danseze.  Și dacă vă-ntrebați cum e posibil așa ceva, am să vă rog să citiți cu inima aceste rânduri. 
Un instructor cu experiență și un suflet uriaș a reușit să spargă acestă barieră care părea inexpugnabilă, transformând cu pasiune și dedicație, melodiile din sunete și note în vibrații. Această lecție unică de dans ne-a oferit, mie și elevilor mei, o schimbare radicală a felului în care percepeam lumea. Noi dansăm în mod natural atunci când auzim muzică, menținem ritmul aproape involuntar. Ne-am întrebat, însă, cum este când nu auzi, niciun sunet, nimic... Asta am încercat noi să înțelegem stând alături de doamna instructor și elevii dânsei, în sala de dans.

Ne-a povestit că la început aveau un amărât de casetofon, incapabil să dezvolte bași atât de puternici încât să facă podeaua să trepideze.  Și-atunci numărau pașii, imitau. Ne-am dat seama că dansul pentru acești copii este, în primul rând, șansa de a-și da seama că pot depăși bariere care păreau de netrecut. Și-am observat că le dezvoltă atenția, dându-le, în același timp, și ceea ce au nevoie ei mai mult, încredere în forțele proprii. Acum în sală am observat un sistem audio Edifier cu un design inovator, cu bass reflex pe partea frontală, cu o secțiune atent calibrată, ce ajută la extinderea efectului de frecvență joasă și, în același timp, la eliminarea turbulențelor de aer și un semnal de bass dedicat ce este disponibil pe spatele boxelor pentru a ușura conexiunea cu un subwoofer extern. 
Muzica e dată foarte tare dar nu acest lucru era neapărat important, ci bașii care transmiteau vibrațiile. Cu toții am simțit muzica dată la maxim din discoteci, în special bașii puternici care făceau parcă să tremure pereții. Parcă simțeam și-acum în piept acele vibrații! Cu siguranță știți despre ce vorbesc eu acum! Și mi-am dat seama că exact aceste vibrații le pot simți și acei copii. Recunosc că și eu am fost impresionată de această lecție, nu numai elevii mei. Observam cum aceștia atingeau cu mâna boxele pentru a simți cum se scurg vibrațiile și acest lucru le încărca într-un fel aparte trupurile, făcându-i să danseze. Vibrațiile le arătau ritmul melodiei- cât de repede veneau ,,bubuiturile”- una după alta, iar elevii se mișcau cu o eleganță desăvârșită, în acest ritm. Se mișcau atât de ușor, păstrându-și ritmul și mi-am dat seama că orice fel de prejudecată ar trebui în mod clar topită. Erau perfecți! Când au început să danseze și elevii mei, ochii mi-au fost inundați de lacrimi. Lacrimi de bucurie! Nu mai vedeam nicio deosebire între ei- erau doar copii care se bucurau de miracolul muzicii- fie că era vorba de sunet sau vibrație! Noi ne ghidam după notele muzicale, sunet, ei- după vibrații. Sunetele și vibrațiile conduceau la același rezultat- un dans curat, de calitate.

Muzica are puteri miraculoase asupra oamenilor


Muzica ne influențează viața în diferite feluri. Te face să te simți și să trăiești o gamă vastă de emoții de la fericire la tristețe, de la calm la furie, etc. Pentru unii, muzica este imboldul de care au nevoie pentru a-și urma visele, pe când pentru alții e dușul cu apă rece care te face să-ți dai seama că e momentul să nu mai alergi în van. Muzica a fost, este și va fi mereu o parte importantă din viața noastră, a fiecăruia așa că nu trebuie să subestimați niciodată importanța muzicii cu care vă înconjjurați. Este un detaliu simplu, natural, o metodă care să vă ajute să vă simțiți nemaipomenit atât fizic cât și mental. Și desigur că totul se poate sintetiza într-o singură întrebare, pe care mi-a pus-o o fată deosebit de frumoasă la acea lecție, întrebare care-mi vine mereu în minte, aproape zilnic:
,,Doamnă, cât de frumoasă este melodia aceasta!?”

Articol SuperBlog 2017

Niciun comentariu: