duminică

Pe poteca vieții, mâine va fi toamnă, doamnă!



Și-mi strig mereu în gând că toamna e un sentiment, nu-i doar un anotimp... 

Dacă m-aș afla acum în toamna vieții mele, aș vrea să-mi pot revedea toate amintirile primăverilor și verilor trecute, toate aromele pe care le-am gustat și toate culorile care m-au îmbrăcat de-a lungul vieții. Aș vrea să mă pot bucura de toate plăcerile mari și mici de care am avut parte, de tot ce-am făcut, bun, rău, cum am putut, de realizările mele, de orice fel. Și știu că tu, toamnă zgribulită și zbârcită, vei veni în curând, dar, rogu-te, mai lasă-mă să-ți reamintesc că nu trebuie să te grăbești deloc! Mai lasă-mă un pic să mă bucur de verdele crud al ierbii, de roșul trandafirilor dăruiți, încă, din iubire, de galbenul soarelui arzător și de albastrul școlăresc al cerului. Promit că tot ce vreau să realizez în viață, o voi face repede!

Eu sunt Toamnă!


Mi-aș dori să mă-ntâlnesc acum cu mine în toamna vieții! Și-n oglinda ochilor chiar mă pot vedea... ca Toamnă, o doamnă blândă, uneori tristă c-a rămas fără cântec și culoare, fără zumzet de copii și soare, dar atât de bogată în sentimente și amintiri. Și mi-ar fi dragă, cu siguranță! Cu vânt și ploi mărunte și reci în glas, uneori, poate, cu dimineți mohorâte și soare cu dinți în priviri, cu paltoane lungi și ghete călduroase, cu dans de frunze foșnitoare și copaci falnici, agitați și rușinați de goliciunea lor prin pași. Și-aș ști, totuși, că Toamna mea-i mai bună ca orice altă vară!
Și-aș alinta-o cu poame coapte, și-aș parfuma-o cu must dulce și dovleac copt cu scorțișoară... Și mi-ar fi dragă...

Te-aș îmbrăca în roșu, Toamnă!


Și-aș vrea să-i fiu stilist, măcar o zi! Să-i iau cizme și hăini groase, că știu că-i frigurosă și-are mâini ca gheața până și-n toiul verii! Fulare și-o căciulă din lână i-aș mai lua, deși sunt sigură că n-are să le poarte.... Căci ea e Balanța perfectă, romantică și visătoare, și știți și voi că toate iubesc moda cu ardoare! Sunt sigură că-mi va cere paltoane de damă elegante și ghete de piele cu tocuri înalte. Și rochii de stofă, și genți peticite, dacă-s la modă, și fuste pepite. Și-aș ști ce dorește, culoare și stil, privindu-i în sufletul cald de copil. Și de-ar râde de mine cu gura pân-la urechi, i-aș pune tot roșul macilor mari pe poteci, și-as îmbrăca-o într-o mare albastră de voal și-aș ruga-o să mă lase să-i împletesc cunună din toate visele și regretele noastre, din amintiri și sentimente ascunse, și-apoi împreună: Ea, Toamnă, Eu-Ea, să stăm mână-n mână, la o cafea!

Articol scris pentru SuperBlog 2017
Trimiteți un comentariu