marți

Cartea pe care o poți citi într-o singură zi: 

Fluturi- vol. 3, Irina Binder 



         Frig! 
         Zăpadă, multă zăpadă, prea multă zăpadă. 
         Școli închise și, deci, dimineți suspect de liniștite și neașteptat de frumoase, în ciuda viscolului și ninsorii abundente.

         Mi-am amintit, dintr-odată, că voiam de ceva timp să citesc Fluturii Irinei Binder și nu prea avusesem timp deloc până acum. Primele două volume le-am citit anul trecut, sub impulsul unei publicități extraordinare atât prin librării dat mai ales în online. Toată lumea citea Fluturi. Mulți tineri, fete și băieți, deopotrivă -și nu numai tinerii, de fapt- povesteau despre Irina și iubirile ei, fie ele secrete sau nu. Pesemne că volumele au avut un așa de mare impact asupra cititorilor și datorită perfecțiunii eroinei și ușurința cu care fiecare din aceștia se puteau transpune în situația ei. Fiecare, de fapt, am simțit, la un moment dat, acei ,,fluturi blestemați care nu te lasă să uiți toată viața senzațiile acelea minunate”, nu-i așa!?

         În volumul 3 Irina Binder continuă povestea tulburătoare de dragoste a tinerei brașovence fără a aduce prea multe noutăți sau măcar ceva răsturnări de situație. Recunosc că am fost cam dezamăgită de acestă liniatură teribil de simplistă și previzibilă a celui de-al treilea volum. E plin aici de suferință, plimbări și dragoste (în sfârșit) cu Robert prin Veneția, Peștera sau Istambul. Mai e și fuga în Germania care, de fapt, nu are deloc efectul scontat: uitarea (Irina dându-și seama, într-un final, că încă se gândește cu drag la Matei, dar și la Robert, în același timp). Tot romanul este un fel de cursă de urmărire în care brașoveaca fuge de ura față de Matei și dragostea neîmpărtășită față de fratele acestuia. Doar finalul aduce un pic de energie și suspans prin apariția fulgerătoare, dar așteptată, într-un fel, a lui Robert- de fapt, singurul care știa de fiecare dată unde s-o găsească pe frumoasa lui Irina. 

         Dacă ai citit primele două volume îți recomand să-l citești și pe al treilea deși nu știu dacă aici vei găsi acel deznodământ pe care-l așteptai cu adevărat. Volumul 3 este disponibil și pe Libris.ro - cu reducere, chiar. Lecturi plăcute!

Niciun comentariu: