Educație, azi, pentru lumea de mâine! Cine mai citește poezie!?

         Poezia nu e pentru toată lumea și pot să înțeleg asta. De fapt, în ziua de azi, nu prea mai citește nimeni, nimic. De ce însă, nu mai citim!? Pesemne, pentru că nu ne mai îndeamnă nimeni. Pentru că nu avem timp și pentru că mămicile casnice potolesc repede copilașii dându-le telefonul sau tableta în mână, în loc de cărți. Și, poate, că nici cadrele didactice nu mai reușesc să dezvolte plăcerea cititului, impunând copiilor o bibliografie obligatorie, deloc atrăgătoare pentru cei mici, de cele mai multe ori, plictisitoare și obositoare. 

          Doar 2,9% dintre români mai citesc. Suntem pe ultimul loc în Europa, deși cititul este relaxare, dezvoltare, doar pentru tine, ca om, ca individ. Citind o carte poți să vezi dincolo de propriul univers, de cele mai multe ori prea mic și prea rigid. Este ca și cum te-ai duce la coafor sau manichiuristă (mai rar sau mai des, dar tot mergi). Niciodată nu e prea târziu să încerci ceva și pentru bucuria ta, cel puțin să încerci să schimbi ceva pentru tine. Sau, măcar pentru copiii tăi. O lume în care omul nu mai citește va fi o lume în care explorarea personală și profesională o să dispară și știu că asta va duce într-un final la un ritm mai lent al inpvațiilor și al dezvoltării bunăstării omului în general. De fapt, nu cred că există oameni cu adevărat inteligenți și buni care să nu citească.

         Am o mare curiozitate: vreau să aflu și părerea voastră. Ce fel de cărți mai citesc românii!?

       Eu visez la momentele când vom merge în familie să cumpărăm cărți: bunici, părinți și copii. Recunosc că-mi place foarte mult să citesc poezie, deși ofertele din librării nu sunt prea tentante. Poezia e un real remediu împotriva stresului, a bolilor și chiar a crizei economice. Dacă doriți ca mâine să vă fie mai bine decât azi, citiți la culcare poezie, nu ziare, nu televizor... 

         Acum mă delectez cu Aura Christi- Sfera frigului.

Fratele geamăn

Tot ce-am atins –

spre marele frig

şi spre fiinţă a deviat.

Frate geamăn

mi-a fost incredibilul.

Din surâsul iernii către mine,

iar şi iar, m-am ridicat

aşa cum temelia caselor

e smulsă violent, încet,

din întunericul pământului,

legănat de îngeri negri

sau fete de abur în cuirase.

Faţă în faţă cu tine, Domine

– prietene, stăpâne, vecine –

stau împrejmuit clipă de clipă de mine,

ca piatra azvârlită în ape –

de lichidul de nevăzut şi viu.

Prin trupul meu am văzut, am auzit,

am simţit iadul – şi cerul înalt şi subţire –

şi frigul de neatins ce şi-a găsit

un liman în uimire. Ah, da, şi cântecul acesta

de plumb din care albatroşi şi mânji

şi delfini şi copii vin să ia lumină

şi suferinţa să şi-o adape…

         Sunt oameni cărora nu le place deloc poezia. Nu sunt de condamnat, nu îi consider artificiali și nici nu-i judec. Dar să vă dezvălui o mare nedumerire a mea: nu înțeleg deloc cum de există persoane care nu vor să guste măcar un pic din această ,,prăjiturică” oferită prin cuvânt, prin vers și rimă. Poezia e, pentru mine, fericire pură! E ceva ce nu reusesc mulți să înțeleagă: e bucurie la fiecare virgulă, la fiecare sentiment care pâlpâie în fiecare silabă, e moștenire lăsată unei lumi frumoase și sensibile.

         Sfera frigului e o comoară pentru umanitate. Zeci de versuri cu rezonanță maximă în sufletul cititorului, Sfera frigului e un fel de rugă rostită sub bolțile unei catedrale. A mai scris poeme ce au fost traduse și publicate în Germania, Franța, Belgia, Italia, Suedia, Rusia, S.U.A, Bulgaria, Albania, etc. Vă recomand și : De partea celaltă a umbrei, Valea regilor, Ultimul zis, Crini imperiali și Grădini austere, cu c.d.-poeme în lectura autoarei.

         Ție îți place să citești poezie!?