sâmbătă


Primul pas spre un ten sănătos- demachierea corectă și eficientă cu minunatele produse cosmetice cu miere de la Apidava!



Fie că folosești fond de ten, pudră sau alte farduri pentru un look spectaculos, trebuie să înveți nu doar cum să aplici corect produsele de înfrumusețare pentru a arăta bine, ci și cum să le înlături. Iată cum trebuie să te demachiezi corect pentru a avea un ten frumos și sănătos.


Machiajul zilnic face parte din viața tuturor femeilor și cele mai multe dintre noi nici nu se gândesc să iasă din casă fără să se machieze. Și suntem, deasemeni, obișnuite să acordăm extrem de multă importanță machiajului, tendințelor și produselor pe care le folosim. Din păcate, nu sunt la fel de multe și cele care se pot lauda că acordă o atenție la fel de mare demachierii. Îndepărtarea machiajului este un "must-have", la fel ca și spălatul pe dinți, și contează foarte mult cum procedezi. 

Dacă demachierea se face în grabă, fără a conștientiza faptul că pielea are nevoie de o curățare profundă, efectele negative vor putea fi văzute, din păcate, în cel mai scurt timp. Demachierea este  cea mai importantă parte a rutinei zilnice de îngrijire a pielii asta pentru că o curățare temeinică a pielii ține departe infecțiile, acneea și, desigur, apariția timpurie a ridurilor. Astfel, demachierea tenului, mai ales cea realizată la finalul fiecărei zile, îi permite acestuia să respire și să se regenereze, tocmai de aceea îndepărtarea machiajului rămâne pasul cel mai important în încercarea de a avea un ten sănătos și frumos timp îndelungat. 

Primul pas pentru o față curată, sănătoasă și frumoasă constă în a învăța metoda corectă de demachiere și înlăturare a fardurilor. Știm că piața de cosmetice este plină cu alternative, tocmai de aceea este foarte important să găsești tocmai acele produse potrivite pentru tine și, desigur, să consulți chiar un dermatolog care să-ți ofere sfaturi esențiale legate de cea mai bună metodă pentru a avea un ten strălucitor, hidratat și sănătos, chiar și în urma folosirii excesive a machiajului. 

Orice femeie dorește să aibă un ten sănătos, fără probleme, dar pentru aceasta trebuie să respecte regula sfântă a demachierii! Dermatologii spun că este necesară o demachiere seara dar și una dimineața, înainte de a ne machia, dar puține doamne țin cont de acest lucru. Și, cu siguranță, și mai puține doamne sunt cu adevărat conștiente de impactul pe care o demachiere corectă îl are asupra tenului. Mai ales că avem nevoie de o demachiere realizată nu numai seara ci și de dimineață pentru că pe durata somnului, pielea nu rămâne curată în totalitate. Particulele de praf din aer se așează pe suprafața pielii chiar și în timpul somnului. În plus, sigur vei observa că o demachiere corectă efectuată dimineața curață tenul și de producția de sebum acumulată în timpul nopții. 

Îndepărtarea corectă și eficientă a machiajului 


Pentru a efectua acest pas ai nevoie de un demachiant și de câteva dischete demachiante, care îți vor folosi pentru a-l aplica. Acest proces va începe întotdeauna cu îndepărtarea machiajul existent pe ochi. Pune demachiant pe dischete și ține-le 10-15 secunde apăsând ușor, deasupra pleoapelor, pentru a ușura întregul proces; apoi îndepărtează machiajul cu mișcări fine dinspre pleoapa superioară spre cea inferioară, coborând ușor și pe pomeții obrajilor. Repetă această mișcare până ce machiajul dispare. Ia apoi o nouă dischetă îmbibată în demachiant și curăță încă o dată fața dinspre interior spre exterior pentru a te asigura că o bună parte din impurități au fost îndepărtate. Demachiază și sub ochi, tot cu mișcări delicate! Folosește pentru fiecare zonă câte o dischetă, astfel încât să nu răspândești inutil machiajul pe piele. Continuă apoi să îndepărtezi machiajul de pe obraji, frunte și bărbie, zonele care, în general, sunt mai puțin machiate. Nu uita că și gâtul are nevoie de demachiere, dacă-i aplici pudră sau fond de ten. 
Și pentru acest proces de îndepărtare eficientă a machiajului eu ți-aș recomanda un produs de la Apidava, un lapte demachiant cu unt de shea, ulei de măsline, ulei de jojoba, propolis, miere și ceară de albine, care curăță și protejează epiderma, cu un important rol și în revitalizarea și hidratarea pielii. Te asigur că laptele demachiant Apidava îți va dărui și ție o piele moale și hidratată încă de la primul gest. 

Tonifierea tenului


După ce primul pas a fost dus la bun sfârșit, e normal să urmeze și o tonifiere a tenului. De fapt, nicio demachiere corectă nu este încheiată fără aplicarea unei loțiuni tonice. Aceasta are rolul de a curăța tenul de urmele de machiaj, de a închide porii și de a revitaliza pielea. Pentru acest pas vei avea nevoie de un produs pentru tonifiere și de o altă dischetă demachiantă. Aplică produsul pe un disc de bumbac și masează-ți fața prin mișcări circulare ușoare, timp de câteva minute, pentru a facilita penetrarea și stimularea microcirculației. Urmele de machiaj rămase pe piele blochează porii, la nivelul cărora se acumulează sebumul. Rezultatul este un ten acneic, chiar și la vârsta adultă. De asemenea, punctele negre sau punctele albe (comedoanele) pot fi rezultatul unei demachieri incorecte. 
Deși gelurile pentru spălarea tenului pot fi eficiente, cel mai indicat este să apelezi la o loțiune demachiantă potrivită tipului tău de ten. Acestea sunt  special formulate pentru a păstra ph-ul natural al tenului. Eu folosesc de ceva vreme loțiunea tonică purifiantă cu miere, propolis și extract din flori de salcâm și ulei de mentă de la Apidava. Aceasta este ideală pentru purificarea tenului, având rolul de a reechilibra pielea și de a îndepărta aspectul lucios al acesteia. În plus această magică loțiune are și un efect antibacterian, fiind indicată și în cazul tenului cu probleme.


Hidratarea pielii 


După ce ai aplicat și loțiunea tonică, este cazul să trecem la ultimul pas al procesului și anume: hidratarea pielii. Este foarte important să descoperi crema nutritivă cea mai potrivită pentru tipul tău de piele și să o aplici tenului în fiecare seară. O cremă de calitate este și crema nutritivă pentru față cu miere, propolis și ceară de albine care hidratează și protejează pielea, astfel încât aceasta să devină mai catifelată și mai elastică. O cremă extrem de eficientă mai ales datorită ingredienților săi activi 100% naturali; o cremă pe care o recomand tuturor pentru efectul hidratant și antioxidant deosebit de puternic. Se știe că mierea regenerează pielea și o hidratează, oferindu-i elasticitate și, astfel, prevenind apariția ridurilor. Și propolisul are proprietăți puternic antioxodante datorită conținutului în flavonoizi iar efectele sale antibacteriene îl recomandă pentru prevenirea apariției coșurilor și cicatrizarea rănilor.
Dacă dorești să te bucuri de o piele sănătoasă, luminoasă, fără riduri și urme de acnee, atunci, cu siguranță, ai nevoie de o demachiere corectă a tenului. Așadar, nu uita să te demachiezi de două ori pe zi, dimineața și seara și să îți hidratezi tenul corespunzător, cu loțiune tonică și cremă hidratantă. Îndepărtarea machiajului este crucială pentru sănătatea pielii, deoarece soluția demachiantă curață tenul în profunzime, curață porii și îndepărtează resturile de machiaj de pe piele, care pot provoca apariția ridurilor și a liniilor fine. Așadar, gândește-te de două ori înainte să decizi că ești prea obosită să te demachiezi înainte de culcare. 


Ai grijă de frumusețea ta! Demachiază-te eficient! Alege produsele cosmetice cu miere de la Apidava!




Niciun comentariu: