joi


Ce mai citim vara asta: Dacă te-aș găsi- Gayle Forman




Suntem deja în ultima lună de vară a acestui an, uite că timpul zboară mai repede decât am vrea și vacanța e aproape de final. Îmi doresc ca zilele ce vor urma să fie senine, fără furtuni, vânt și ploi pentru a ne putea lăuda cu un bronz frumos și distracție maximă, măcar pe ultima sută de metri.

Pentru mine, vacanța de vară vine de fiecare dată cu momentele cele mai așteptate: cele ale lecturii. Deci, fie că plecați la munte, la mare sau doar cu metroul în fiecare dimineață la muncă, vă recomand o carte care pe mine m-a ținut o zi întreagă cu sufletul la gură și pe care nu am lăsat-o jos din mână până ce nu am terminat și ultima pagină de citit. 

,,Dacă te-aș găsi” este literatură de cea mai bună calitate și pot spune că G. Forman a scris-o astfel încât să fie perfectă pentru plajă. Știm cu toții că pe plajă se citește cel mai bine - pe un șezlong la umbră, cu o limonadă rece și fresh lângă tine, cu muzica valurilor pe fundal și o carte văratică, numai bună să-ți țină companie la malul mării vara aceasta.

,,Dacă te-aș găsi” este continuarea romanului ,,Dacă aș rămâne” și, la fel ca în prima parte, G.Forman construiește o poveste de dragoste, plină de emoție, deși de data aceasta este structurată din perspectiva lui Adam, pe două planuri- trecut și prezent. Romanul este prezentat ca și o continuare a poveștii de dragoste din primul roman. Acțiunea este prezentată la câțiva ani distanță, timp în care cei doi protagoniști- Mia și Adam au luat-o pe căi separate în viață; Mia își revine după accident și se mută în New-York, rupând orice legătură cu Adam, chiar dacă acest lucru îi rupe sufletul prietenului său. Și totuși, după un timp de resemnare, acesta își descarcă toată energia creând piese inspirate care îl propulsează în topuri, devenind astfel o vedetă rock.

G. Forman ne descrie folosind cuvinte și stări simple cum carierele celor doi au evoluat dar și cum amintirea poveștii de dragoste trăite la doar 17 ani i-a marcat pe viață pe ambii tineri. Apoi, cumva, schimbă totul și îi aduce împreună la New-York pentru un concert de muzică clasică, prezintându-ne o poveste sfâșietoare despre bucuria regăsirii, despre iubire și alegeri imposibile.

Cartea este scrisă foarte bine și are o construcție narativă impecabilă. Am devorat-o în câteva ore cu încântare maximă, timp în care am plâns și am râs dar l-am iubit sincer pe Adam, de la începutul cărții până la final. O puteți găsi la reducere pe libris.ro.

Nu spun, neapărat să o luați la plajă...dar vă spun s-o citiți cândva, undeva și, apoi, să vă acordați câteva minute de liniște în care să asimilați tot ce ați citit și să vă bucurați că iubiți și sunteți iubiți.

Tu ce carte ți-ai pune în bagaj!?



Niciun comentariu: