duminică


Școala Altfel cu Extreme Travel

Motto: Să urci foarte sus dacă vrei să vezi până departe!



Școala Altfel este un program dedicat activităților extracurriculare și extrașcolare. Durata programului este de o săptămână, în timpul anului școlar, iar perioada poate fi aleasă de către fiecare școală în parte. Activitățile extracurriculare nu intră în domeniul curriculumului oficial dar au finalități menite să susțină în mod direct dezvoltarea competențelor promovate prin programele școlare. Acestea au un caracter complementar activităților de învățare realizate la clasă, urmăresc lărgirea și adâncirea informației și cultivă interesul pentru diferite domenii de cunoaștere. Activitățile extrașcolare sunt activitățile care intră în sfera educației non-formale, la care pot participa elevii în afara programului școlii. Aceste activități au scopuri variate: interacțiune socială, leadership, recreere și educație pentru sănătate, autodisciplină și creștere a încrederii în sine. Sfera activităților extrașcolare s-a diversificat foarte mult în ultimii ani iar problematica valorificării educației non-formale în spațiul școlii a căpătat din ce în ce mai multă importanță. Tocmai de aceea, relația dintre educația formală și cea non-formală se află din ce în ce mai frecvent în centrul discursului educațional românesc. 

Să știi mai multe, să fii mai bun în natură!

Omul modern a devenit tot mai comod, tot mai sedentar și mereu în criză de timp. Îi este tot mai greu să renunțe la mijloacele de locomoție motorizate în favoarea mersului pe jos și pe bicicletă. Noile ”obiceiuri” nu fac decât să-i afecteze starea de sănătate fizică și mentală. Știm cu toții că viața sedentară și activitățile desfășurate în spații închise, pe termen lung, ne afectează sănătatea, nouă, adulților, dar, mai ales, pe a copiilor. Mulți dinte aceștia se simt depășiți până și de activitățile normale precum alergarea ușoară sau drumețiile montane. Ambele se pot practica și când pregătirea fizică nu este una dintre cele mai bune. În general activitățile din Școala Altfel presupun mișcare în aer liber, obiectivul acestui program fiind, de fapt, promovarea unui stil de viață sănătos. Pe lângă acest obiectiv, eu îmi propun să le ofer părinților prilejul de a-și cunoaște mai bine copiii și de a căpăta mai multă încredere în ei.


Tocmai de aceea am hotărât împreună cu părinții elevilor mei ca toate activitățile din săptămâna Școala Altfel să se desfășoare numai în natură. Părinții sunt conștienți că este foarte bine să-i obișnuiască pe cei mici să iasă din casă și să stea mai mult la aer încă de la vârste fragede. Nimeni nu contestă beneficiile pe care le oferă ieșirea în natură: drumețiile, alergarea, până și plimbarea sau jocurile celor mici desfășurate în spații deschise protejează și îmbunătățesc sănătatea fizică și psihică. Ne-am gândit, așadar, să încercăm anul acesta o expediție memorabilă cu două-trei excursii în munții României și, poate, și-o ascensiune pe Moldoveanu, dacă găsim până atunci însoțitori, neapărat montaniarzi cu experiență, cu condiție fizică bună și, mai ales, capabili să gestioneze situații neprevăzute, precum o furtună neașteptată sau ploaie. 

Aș vrea ca, timp de-o săptămână, să le testez picilor mei curajul prin activități interesante, care să le pună la încercare rezistența și îndemânarea: vom urca pe munte, vom face rapel și escaladă pe stânci, vom străbate canioane ascunse sau vom zbura pe tiroliană, vom merge la piscină ca să sărim de la trambulină... Și, cu siguranță, vom învăța o mulțime de jocuri interactive în mijlocul naturii. Vom încerca să construim, prin puterea exemplului, o lume mai bună, mai activă, mai sănătoasă.

Extreme Travel and Adventure- Academia curajului


Un părinte ne-a recomandat Extreme Travel- prima societate din România specializată în expediții și turism de aventură. Ne-a arătat site-ul în timp ce spunea că organizează cele mai reușite ascensiuni montane, dar și excursii în junglă, în insule exotice sau la triburi primitive, circuite safari și chiar  expediții  la ,,Capătul lumii”, în Patagonia și Țara de Foc. Cunoșteam și eu firma, foarte bine chiar, pentru că anul trecut mi-au organizat cele mai fantastice, trăznite și complexe excursii personalizate  - în Nepal și-apoi Etiopia, unde am fost cu prietenii (gașcă mare - reduceri mari!), și un week-end de poveste în Făgăraș, cu copiii și socrii, tocmai pe acoperișul țării, sus de tot, pe Moldoveanu, pe tot felul de trasee nemarcate, spectaculoase, dar fără nicio frică, căci am avut ghid autorizat- un om care iubește natura și știe cum să o abordeze la fiecare pas, care cunoaște și respectă legile nescrise ale muntelui. Am învățat alături de el să intrăm în munte ca-ntr-o catedrală, cu smerenie și respect, pentru că numai așa vom putea ieși de acolo mai sănătoși, mai tineri și mai buni. 
Deci, o tură de trei zile pe munte, voioși și ușor amețiți de farmecul naturii și poveștile ghidului, de la cabana Balea până la cabana Sâmbăta cu ascensiune pe vf. Moldoveanu- nu spun c-a fost ușor dar am fost răsplătiți cu priveliști de neuitat și ne-am întors acasă cu amintiri frumoase și foarte multe fotografii spectaculoase dar și cu satisfacția de a fi ajuns pe cel mai înalt vârf al României, vârful Moldoveanu (2544 m.). Atunci mi-am dat seama că agenția nici nu putea alege un alt motto mai sugestiv decât acesta: ,,Nu măsura viața în numărul de respirații, ci în numărul momentelor care ți-au tăiat răsuflarea”. 

I-am asigurat, deci, și eu, pe părinți că Extreme Travel este alegerea perfectă pentru organizarea celor mai reușite expediții. Puntea încrederii se crease deja. Sunt sigură că orice altă destinație vor alege părinții, agenția ne va creea un program special, de neuitat!

#10 SuperBlog 2018

Niciun comentariu: