Să fii român! - Dan Puric

Recunosc că nu sunt adepta lui Puric, dimpotrivă, chiar, aș putea spune. Trecutul lui de informator al Securității nu-mi dă pace. Și cred în continuare că este un tip viclean, habotnic, indoctrinat religios, șmecher, un bufon - pentru că un om care a fost actor-circar o viață  (pantomimă, mai ales) nu poate fi sincer în ceea ce spune, el nu poate rămâne decât un actor, un personaj, mai ales- fără smerenie, numai aroganță, o unealtă a vrăjmașului, care vine să dea lecții poporului român. Eu zic să dăm lecții prin comportamentul nostru, nu prin vorbe viclene. Cred că Dan Puric este dovada clară că darul vorbitului nu se acordă la pachet cu nivelul de inteligență și capacitatea de a fi obiectiv, flexibil sau vizionar. Și dacă vreunul dintre voi are oarece dubii în ceea ce-l privește și nu mă credeți pe cuvânt, vă invit să participați/urmăriți conferințele sale șovine. Eu cred că românii sunt cu mult mai inteligenți decât îi vede actorul Puric. 

N-am negat niciodată că are un adevărat dar al exprimării orale, dar îmi mențin părerea: Puric e doar ,,bun de gură”, cum s-ar spune. Recunosc, are abilități de comunicare pentru că cei mai mulți din jurul meu, erau fascinați de vorbele lui. Și pesemne că eu reușesc să adopt o atitudine defensivă tocmai pentru a nu fi prinsă de magia discursului oricărui bun vorbitor și atât.

Totuși, recunosc că, odată, demult de tot, chiar și eu îl admiram pe Puric. Și l-aș admira și azi dacă ar milita împotriva minciunii și hoției celor care ne conduc, în loc să critice doar Europa, care cu toate hibele ei, încearcă să ne ajute să limităm hoția și dezastrul provocat de bandiții care ne conduc țara. Inamicii țării sunt minciuna și corupția, înaintea imoralității Europei.

Deci, la conferință am mers (am fost invitată, nu dați cu pietre ☺), voiam acum să-mi fac o părere și despre scriitorul Puric. Așa că am ales ,,Să fii român!”de la Libris.ro- o carte plină de patriotism și cam atât. Patriotism ieftin, pe alocuri, după părerea mea.

În volum sunt prezentate întâmplări din copilărie dar și din viața de adult a scriitorului (Marx, Engels și ... mămăica, La frontiera dintre noi), o scrisoare-testament (Scrisoare către un prieten), câteva transcrieri (nu le-am verificat autenticitatea) ale unor interviuri din media (Unde este poporul nostru?, Granița invizibilă- interesant interviul, Dreptul și dreptatea), o prefață de carte, de fapt, o transcriere a ei (Poartă spre sufletul nostru), o compunere destul de reușită despre ,,nobila povara de a fi român” (Singurătatea țării mele), plus ceva proză și texte în care a picurat și-o doză de ironie, dar și autoironie pentru a ilustra metehnele românilor (Stația de tren), bancuri poleite c-un umor negru de proastă calitate (Umorul românesc), un basm despre trădare și răscoală (Sângele Horii) și colinda celor care au rămas fără credință datorită venirii la putere a Ciumei Roșii (Dați drumul la cer!). 

Volumul e înecat rău de tot în pesimism, chiar și glumele sale au un iz de nefericire acută și sărăcie lucie.

,,- Tăticu, luăm trenul? întreabă țigănușul pe tatăl lui în drumul lor spre o cale ferată.

- Nu, bă! răspunse țiganul. Luăm șinele!”- Umorul românesc

În ansamblu nu-mi pare rău că am citit cartea, e o lectură lejeră, cu un vocabular sărac, limitat, ceea ce-mi demonstrează, încă o dată, că Puric este un adevărat prizonier al unor șabloane de gândire. 

,,SĂ FII ROMÂN! înseamnă să îți iubești credința strămoșească în care te-ai născut, martirii și eroii neamului tău, să îți iubești tradiția, cultura și oamenii mari pe care i-a dat acest pământ, cât mai ales să îți iubești necondiționat, în ciuda tuturor evidențelor, țara de astăzi ca să ai puterea să o ridici “ (DAN PURIC).

Eu îmi iubesc țara! Dar toți cei care-mi jignesc poporul, din care și-au tras seva și bogățiile, sunt niște monștri, care nu merită să fie tratați decât potrivit analfabetismului lor moral, deci cu sânge rece!

Deșteaptă-te, române!

La multi ani, România! 

La multi ani, români!