OLIMP (I + II) - DAN SIMMONS
Dan Simmons (n. 4 aprilie 1948, Peoria, Illinois, SUA) este un autor american, cunoscut pentru seria sa științifico-fantastică premiată cu Hugo Hyperion Cantos și pentru ciclul Ilion/Olimp, câștigător al premiului Locus.
Dan Simmons a crescut în Vestul Mijlociu. În 1970 a terminat Colegiul Wabash și a fost recompensat cu Premiul Phi Beta Kappa pentru excelență în ficțiune, jurnalism și artă. Simmons a urmat Washington University din St. Louis, după care a lucrat aproximativ douăzeci de ani în învățământul primar. Prima povestire i-a fost publicată în 1982, iar primul roman în 1985. Din 1987 este scriitor liber profesionist. Scriitorul a devenit faimos în 1989, când a câștigat Premiile Hugo și Locus pentru romanul Hyperion, a cărui structură este inspirată din Decameronul și Povestiri din Canterbury. Printre romanele care l-au făcut celebru se numără Căderea lui Hyperion (Premiile Locus și SF Chronicle în 1991, British SF, 1992 și Seiun, Japonia, 1996) sau Ilion (Premiul Locus, 2004).
Opera sa cuprinde mai multe genuri cum ar fi science fiction, fantasy și horror, uneori în același roman. Un exemplu tipic al capacității lui Simmons de a îmbina diverse genuri este romanul Kali Song (1985), câștigător al premiului World Fantasy. El este, de asemenea, un autor recunoscut de romane polițiste și thrillere, dintre care cele mai multe sunt în seria Joe Kurtz.
Olimp este continuarea poveștii SF Ilion de Dan Simmons. Se poate citi Ilion fără Olimp, dar nu se poate citi Olimp fără să fi lecturat mai întâi Ilion pentru simplul motiv că acțiunea este atât de complexă încât nu veți înțelege aproape nimic. Împreună, Ilion și Olimp desăvârșesc reputația lui Dan Simmons de maestru modern al SF-ului.
La fel ca predecesorul său, Ilion, sf-ul fantastic atât de bine realizat, romanul Olimp se încadrează în genul science fiction și conține multe referințe literare: el adună laolaltă Iliada și Odiseea lui Homer, Furtuna lui Shakespeare și face scurte referiri la operele lui Marcel Proust, James Joyce, "Caliban pe Setebos", Prometeu înlănțuit a lui Eschil, poeziile lui Shakespeare și chiar la William Blake și Eneida lui Vergilius.
Cartea reia acțiunea exact din locul în care o lăsase în cele două volumele Ilion, astfel că, din trecutul îndepărtat, troienii și aheii încă se luptă împotriva zeilor de pe Olympus Mons (planeta Marte). În viitorul îndepărtat, acei "oamenii de stil-vechi" sunt atacați și aproape decimați de niște creaturi mecanice numite voynicși, care, de altfel, le-au fost servitori docili sute de ani. Îl întâlnim aici și pe maleficul Setebos, un creier gigantic dotat cu multe mâini. La mijloc se află moravecii, jumătate organici, jumătate mecanici, care au venit de pe sateliții lui Jupiter și din Centura de asteroizi pentru a-i ajuta pe oameni care, de altfel, sunt aceia care i-au creat cu mult, mult timp în urmă. Povestea ingenioasă, plină de detalii și de întorsături spectaculoase, lasă loc totuși și pentru reflecție și contemplare, făcând din această continuare un roman la fel de complex și intrigant ca și primul.
Autorul construiește o intrigă monumentală, mergând pe trei fire narative, fără aparentă legătură între ele în Ilion, dar care se întrepătrund perfect, descurcând cumva perfect toate lucrurile, chiar dacă are o altfel de prezentare. Cărțile se citesc dintr-o suflare, au suspans, situații critice, aparent fără ieșire, acțiunea complexă, având per total, un ritm infernal. Lumea specială imaginată de Simmons îți spulberă rapid orice viziune ai fi avut asupra viitorului, creionând, pe alocuri cu umor, o lume incitantă, colosală în care se va putea călători prin cele trei ,,timpuri” (trecut, prezent și viitor) fără probleme.
Toți eroii sunt puși în situații imposibile iar întreaga atmosferă este extrem de alertă, fiind, pe alocuri, aproape sufocantă. Limbajul foarte sugestiv, cu descrieri super-tehnologizate, arma principală a lui Dan Simmons, este maleabil și foarte evocator. Personajele nu sunt doar bine conturate, ele au o profunzime care le apropie foarte mult de uman și realitate, în ciuda premisei fantastice în care se desfășoară.
Cartea o puteți cumpăra și de pe Libris.ro la un preț foarte bun.
În altă ordine de idei, dacă tot ajungeți pe Libris pentru cărți, vă recomand noua ofertă la jucării LEGO, că tot trebuie să se umple sacul Moșului. Aceste jucării sunt perfecte pentru cei mici- dezvoltă extraordinar îndemânarea și viziunea în spațiu a celor mici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu