FEMEIA LA TREIZECI DE ANI

Se vorbește foarte des de criza bărbaților la 40 de ani, dar se  pare că femeile trec peste un prag psihologic atunci când împlinesc vârsta de 30 de ani. și începe să-i ticăie ceasul biologic. Se vorbește de „criza femeii de 30 de ani” ca despre un obstacol dificil și obligatoriu. Simptomele acestei crize pot varia de la un individ la altul, în funcție de sănătate și de experiențele anterioare. De obicei, o criză apare când se încheie o etapă din viață și începe alta, iar realitatea pe care o persoană o trăiește acum, comparativ cu cea de la o vârstă mai fragedă, nu mai este mulțumitoare, fie că vorbim de planul carierei, familiei sau al relațiilor.

Pentru femei, vârsta de 30 de ani este o piatră de încercare chiar și pentru cele mai încrezătoare femei. ,,Ceasul biologic”că nu mai poate întârzia în a fi soție, mamă iar această sarcină devine fundamentală. Și statusul relației devine o sursă zilnică de anxietate. Brusc, o femeie poate deveni nemulțumită de cum decurge o relație de lungă durată sau că nu a avut prea multe întâlniri la douăzeci de ani. La unele femei, criza poate apărea mult  mai târziu, după patruzeci de ani, în funcție de apropierea de menopauză, ce provoacă simptome fizice neplăcute, cu un impact psihic puternic.

Mie mi-a fost realmente teama de cifra asta, poate și pentru faptul că, pe la 18 ani umblam cu o gașcă de fete de 30 de ani, care nu prea aveau niciun țel, nicio direcție. Seară de seară, pierdeam timpul cu tot felul de activități meschine, de la flirturi ieftine până la o mulțime de nopți pierdute prin cluburi și discoteci. Sau de la schimburi de haine prin rotație (bluza ei cu fusta mea și sandalele alteia) până la plecări inopinate, când se crăpa de ziuă, direct din discotecă, către mare sau către munte, în funcție de inspirația de moment sau anotimp. 

Eu cam pe la 30 de ani am devenit mamă! Așa că n-am cam avut timp de această criză existențială, cel putin nu cea despre care am fost prevenită. Pe mine copilul m-a împlinit, m-a salvat de obsesia „crizei de 30 de ani”, m-a echilibrat. Nimeni nu mi-a spus că nu trebuie să te temi de cei 30 de ani, ci, mai degrabă, să-i aștepți cu nerăbdare. Acum, nu știu nimic din ce credeam că știu, nu cred nimic din ce juram că trebuie să fie, nu vreau nimic din ce credeam că-i musai, știu doar că, brusc, nu mai sunt deloc cea din Cartea de Identitate pe care o port zilnic în portofel. Sunt doar împăcată cu noua mea identitate și încercăm, cumva, să ne și împrietenim. Poate și pentru că am schimbat C.I., chiar și vechiul nume... Acum am 30 de ani și mi-e chiar foarte bine…

De curând am citit și ,,Femeia la treizeci de ani” a lui Honore de Balzac, luată alături de alte cărți, de la librăria online Libris.ro. Romanul nu este unul dificil, și nici Balzac în sine nu e un autor greu de citit, dar, ca să-l poți citi și înțelege pe acest mare scriitor, trebuie să ai măcar puțină inițiere în literatură. Bineînțeles, la început, m-a atras titlul. Probabil că pe orice femeie care are vârsta aceasta sau pe-aproape, o atrage. Să știți că Balzac nu scrie literatură propriu-zis și nici ficțiune. El scrie despre ceva mult mai frumos, despre ceva ce iubim cu toții. Scrie despre oameni și oferă emoții în fiecare frază. Asta se numește, simplu, viață. Balzac scrie despre viață, despre oameni, despre trăiri și nevoi.

Protagonista cărții, Julie Castillon, se îndrăgostește de un ofițer din armata lui Napoleon, Victor d’Aiglemont și, în ciuda protestelor tatălui, se căsătorește cu acesta. Viața tinerei Julie nu e însă așa cum și-ar fi dorit. Ofițerul nu e tocmai bărbatul visurilor iar săraca Julie se îmbolnăvește. Motivul e, desigur, lipsa dragostei. Doamna Julie se îndrăgostește, apoi, de un lord englez, Arthur Grenville, care îi promite câte-n lună și-n stele. Ghinionul ei e că Arthur moare și Julie cade din nou în depresie. Doar până când, în viața ei, apare un alt tânăr -  Charles de Vandenesse. Julie, ajunsă acum la vârsta de 30 de ani, îl seduce intenționat pe bietul tânăr, pentru a-și răzbuna oarecum tinerețea irosită.

Desigur, Honore de Balzac s-ar răsuci în mormânt dacă ar știi că ne-a trebuit mai bine de un secol și jumătate ca, în sfârșit, femeia de 30 de ani să înceapă să-și conștientizeze și să-și respecte valoarea. „Femeia este ca timpul, eternă, proaspătă, frumoasă, este perpetuarea speciei, menținerea vieții. Deci, nu are vârstă, ci doar există, având cea mai frumoasă sarcină din Univers.” Și de abia azi, femeia mileniului III descoperă încet, dar sigur, și cealaltă sarcină a ei, la fel de importantă – căutarea fericirii personale, a echilibrului interior, independent de statutul de mamă, soție, fiică etc.  Satisfacția sexuală devine o prioritate, nevoia de confirmare a senzualității și sexualității crește exponențial, respectul față de propria persoană se conturează, nevoile adevărate, proprii, sunt conștientizate și împlinite în detrimentul nevoilor – mască: etice, morale, educationale, care au fost în prim plan până acum. Balzac cunoaște foarte bine femeia, și niciun alt scriitor n-a reușit să o descrie atât de bine în atât de puține pagini.

Citește cartea, și poate, te va ajuta să te înțelegi mai bine pe tine, cea de acum!