La răsărit de Eden - John Steinbeck

    Laureat al Premiului Nobel pentru literatură (în 1962), John Steinbeck a realizat prin La răsărit de Eden (1952) unul dintre marile monumente ale literaturii universale. Este greu de descris în doar câteva cuvinte tot ceea ce reprezintă acest vast roman, despre care s-au scris volume întregi de critică literară, sute de articole în revistele de specialitate și care reprezintă materie de studiu în multe facultăți de profil din întreaga lume. 

    Romanul este o cuprinzătoare „saga” a două familii americane, Trask şi Hamilton, care se întinde pe câteva decenii, din perioada de după războiul civil și până în timpul primului război mondial. Chiar dacă majoritatea evenimentelor se petrec în Valea Salinas din California, prin temele pe care le abordează, ,,La răsărit de Eden” este, de fapt, o lucrare fără limite în timp și spațiu, personajele și evenimentele fiind actuale în orice perioadă istorică și în orice loc de pe această planetă.

    Astfel apare tema biblică a fraților Cain și Abel, care se luptă pentru captarea bunăvoinței lui Dumnezeu (în Biblie), sau pentru a obține dragostea și aprecierea taților din familiile lor (în acest roman). Alte teme care se dezvoltă în roman sunt depravarea, dragostea, bunăvoința, toleranța, întrajutorarea, unitatea familiilor dar și luptele interne din interiorul acestora. Întreaga povestire este o frescă a societății americane în general și a celei din California în special, știut fiind faptul că acest stat american a fost înființat mai târziu în comparație cu celelalte state componente ale S.U.A., dar care este la ora actuală unul dintre cele mai puternice din lume, din punct de vedere industrial și tehnologic.

    La jumătatea verii lui 1952, romanul lui John Steinbeck a ajuns la publicul american. Volumul mare de pagini al romanului nu l-a împiedicat să devină în câteva luni un best seller național, cu atât mai mult cu cât s-a bucurat de susținerea publică a lui Lady Roosevelt. Mai ales că la răsărit de Eden ar trebui să găsim umanitate. Lecturând, pagină cu pagină aflăm, de fapt că, la răsărit de Edenul lui John Steinbeck se află oameni obișnuiți, care caută disperați drumul înapoi la sânul Edenului. Putem spune că în acest roman impunător, John Steinbeck rescrie povestea alungării din Paradis din perspectiva tranzienței naturii umane – urmărind familia Trusk, de-a lungul a trei generații, de la bunicul Cyrus la fii lui, Adam și Charles, și fiii lui Adam, Caleb și Aron, contrastantă mai târziu cu familia Hamilton. 

    ,,La răsărit de Eden” este o alegorie monument, o Biblie modernă și testamentul lui John Steinbeck despre ce crede el despre natura umană. Un testament aproape comprehensiv, ce apasă greoi pe tine, odată ce îl accepți. Și un testament pentru băieții lui:

    ,,Scriu această carte pentru băieții mei... Le voi istorisi una dintre cele mai mărețe povești, poate cea mai mare dintre toate − o poveste despre bine și rău, despre putere și nevolnicie, despre iubire și ură, despre frumusețe și hidoșenie... este singura carte pe care am scris-o vreodată.” - John Steinbeck

    Fiecare familie de americani în parte a dus o luptă continuă pe parcursul mai multor generații pentru a obține pământ, proprietăți, bunuri care să le facă viața mai ușoară, sau pentru a urca pe scara socială. Prin urmare în roman vom găsi și teme legate de afaceri, progres tehnic, inovații, muncă și iar muncă. Mai există și intrigi de tip roman polițist, roman de dragoste și roman psihologic.

    Steinbeck uimește prin profunzimea cu care abordează natura umană, cotloanele în care coboară pentru a arăta că, de fapt, suntem stăpânii propriului nostru destin, prin liberul arbitru. Și nu datorită unui zeu sau a religiei noastre, ci pur și simplu datorită naturii umane. De altfel, Steinbeck excelează în toate romanele lui în a scrie despre oamenii mărunți și visurile lor. Însuși Steinbeck a renunțat la studiile de la Universitatea Yale pentru a-și asuma rolul de muncitor necalificat în diferite locații din SUA. A fost o decizie luată tocmai pentru că știa că vrea să fie scriitor și că nu va reuși la Yale să întâlnească oamenii despre care vroia să scrie. Și cu atât mai puțin, să ajungă să îi înțeleagă pe dinăuntru. O strategie care se pare că a dat roade. Apăsător și paternal, pe alocuri, Steinbeck ne oferă în ,,La răsărit de Eden” poate cel mai important sfat părintesc: ai grijă de sufletul tău.

    La răsărit de Eden nu este o carte ușor de citit. Nici nu ne putem aștepta la asta de la un roman mare, care va rămâne în istoria literaturii. În 1955 a fost făcută prima ecranizare sub regia marelui Elia Kazan (cu James Dean şi Julie Harris printre mulți alții), care a urmărit cu precădere a doua parte a cărții. Dar în 1981 a urmat o mini-serie de televiziune, mai apropiată din punct de vedere al scenariului, spun criticii, de linia romanului.

    Vă recomand cu căldură La răsărit de Eden de John Steinbeck. O veți găsi la Libris.ro alături de alte cărți de sezon, tocmai bune de pus sub brăduț, la prețuri fără concurență.

Citate:

”Specia noastră este singura specie creatoare și are un  singur instrument creator, creierul și gândirea individuală a omului. Nimic nu a fost creat vreodată de doi oameni. Nu există colaborări bune, fie ele în muzică, în artă, în poezie, în matematică sau în filozofie. Odată mintea creației împlinită, colectivul poate să-i dea viață și să o lărgească, dar acesta nu inventează niciodată nimic. Cel mai prețios lucru este mintea singură a unui om…

Iată ce cred eu: că mintea liberă, exploratoare a individului este lucrul cel mai de preț din lume. Și de aceea voi lupta: pentru libertatea minții de a lua calea pe care și-o alege ea…Și trebuie să mai lupt: împotriva oricărei idei, religii sau guvernări care limitează sau distruge individul…Dacă aureola poate fi ucisă, suntem pierduți.”

”Biserica și bordeiul au apărut simultan în Vestul îndepărtat. și amândouă ar fi fost îngrozite de gândul că erau fațete diferite ale aceluiași lucru. Dar fără îndoială că amândouă urmăreau să realizeze același scop: cântecele, rugăciunile, poezia bisericii îl scot pe om pentru un timp din tristețea lui, la fel ca și bordelurile. Bisericile sectare au venit cu capul sus, mândre și pline de încredere. Ignorând legile datoriilor și plăților, au construit biserici care nu puteau fi plătite nici într-o sută de ani. (….) În timp ce bisericile, care aduceau sufetului dulcea aromă a pietății, au venit cu capul sus și făcând zarvă ca niște cai de berărie în sezonul berii de primăvară, sora cea vitregă, aducând salvarea și bucuria trupului, s-a fofilat pe tăcute, ștearsă, cu capul plecat și fața acoperită.”

”Ai îngăduința! Ai îngăduința! Ce măreție! E adevărat că suntem slabi, bolnavi și arțăgoși, dar dacă am fi fost doar atât, am fi dispărut cu milenii în urmă de pe fața pământului.”

„Avem credința că virtutea se învață, pentru că ni se vorbește despre ea. Dar păcatul este creația noastră proprie.”

”-Îmi amintesc că am fost puțin supărat pe Dumnezeu. Atât Cain cât și Abel i-au dat lui Dumnezeu ce au avut, iar Dumnezeu l-a acceptat pe Abel și l-a respins pe Cain. Întotdeauna mi s-a părut că n-a fost un lucru drept. Nu l-am înțeles niciodată. Voi înțelegeți?

Lee răspunse:

-Poate că privim lucrurile în mod diferit. Îmi amintesc că povestea a fost scrisă de către și pentru un popor de păstori. Nu erau agricultori. Dumnezeul păstorilor nu e oare înclinat să prețuiască mai mult un miel gras decât un snop de orz? Un sacrificiu trebuie făcut cu ce ai mai bun și mai de valoare.”

 „Nu există decât o singură poveste. Toate romanele, toate poeziile se întemeiază pe lupta neîntreruptă ce se dă în noi între bine și rău. Și am ajuns la convingerea că răul trebuie să fie mereu reînsuflețit, în timp ce binele, virtutea sunt nemuritoare. Viciul are mereu un chip proaspăt, nou, în timp ce virtutea este mai venerabilă decât orice altceva pe lume.”